Ne place să credem că societatea și oamenii au evoluat, iar la baza acestei afirmații stau concluziile puternice ale atâtor studii de antropologie, psihologie, psihanaliză, tehnologie și nu numai. Însă, făcând un pas în spate, pentru a putea privi în perspectivă întreaga imagine trecând-o printr-un filtru emoțional, realizăm că oamenii involuează direct proporțional cu rapiditatea cu care evoluează în atâtea direcții.
Ni se transmite, de la o generație la alta, același tipar după care ne construim propriul drum în viață. Studiem, trecând prin etapele cronologice ale școlii, numeroase domenii și științe, urmând ca la încheierea studiilor de bază să știm ceea ce ne dorim să devenim atunci când „ne facem mari”. Ajungând în acest punct al vieții, începem să ne trasăm traiectoria carierei, ca o încununare a studiul depus. În acest punct trebuie să alegem, presați fiind social, pentru a nu deveni ceea ce mulți dintre noi numim „o paria a societății”. Tocmai această temere ne îndeamnă să alegem ceva, orice, atâta timp cât în acel ceva se întrezărește un minimum de siguranță. Singuri transformăm această temere într-un obstacol în a alege ceea ce ne dorim cu adevărat să facem.
De fapt, toată această odisee reprezintă o luptă internă a omului contemporan: ce simțim să facem versus ce trebuie să facem. Emoțional versus pragmatic. Frica de eșec, ca rezultat al propriilor greșeli, sau, mai blând spus, al alegerilor nepotrivite pe care le-am făcut, ne determină să omitem că suntem emoționali și avem dreptul să greșim.
Înainte de a deveni Regina Dugan[1], așa cum o vedem în discursul ținut în cadrul conferinței TED, a fost și a rămas un om care a făcut o alegere deloc ușoară.
We think someone else, someone smarter than us, someone more capable, someone with more resources will solve that problem. But there isn’t anyone else.
A ales să fie ea însăși omul care să nu aștepte ca altcineva să facă lucruri impresionante în locul ei, preferând frica de a-i mai fi frică de eșec.
When you remove the fear of failure, impossible things, suddenly become possible.
Cum sau de unde să începem pentru a înlătura această frică de eșec? O rețetă universal valabilă nu există, dar putem începe adresându-ne simpla întrebare: „ce am face daca am ști că nu am da greș?”. Răspunsul ar putea fi primul pas.
Nici nu realizăm cât de mult ne autoconstrângem prin frica de eșec, ținându-ne pe noi înșine departe de atâtea lucruri mărețe pe care le putem face. Să alegem să nu ne mai fie frică de eșec, conștientizând și sintentizând din discursul Reginei Dugan, om de știință, că eșecul este de fapt un succes la o scară mai mică. Motorul care pune în mișcare și animă dorința de mai bine, mai funcțional, mai frumos, mai mult… De fapt, până la eșec, încercarea în sine reprezintă un prim pas, fiind o parte firească din ceea ce suntem. Încercarea de a realiza ceva reprezintă în viziunea lui Clemenceau, pe care Regina îl evocă în discursul ei, faptul că ne-am autodepășit.
Life gets interesting when we fail, because it’s a sign that we surpassed ourselves.
Regina Dugan nu e om de artă, ci om de știință. Însă felul în care a abordat știința și reacțiile la eșecurile întâmpinate pe parcursul experiențelor îi întăresc calități comune cu cele ale unui artist nemulțumit încă de opera sa, însă capabil să o ia de la capăt pe o nouă pânza, înlăturând frica de eșec.
Regina Dugan este inspirație. Pentru mine, este inspirație. Mă inspiră din timpurile în care mă blamam cu fervență că la 18 ani mi-a fost prea frică să încerc să fac ceea ce îmi doream cu adevărat, alegând o cale despre care credeam că e mai sigură. Deși s-a dovedit a fi un eșec prima alegere, am găsit puterea de a mă bucura de lucrurile bune care mi s-au întâmplat totuși de-a lungul timpului, ca rezultat sau numitor comun al încercarilor mele de a-mi găsi calea. În timp, eșecul s-a dispersat și s-a transformat în dorința de a face în prezent, la 27 de ani, ceea ce îmi doresc să fac, de fapt.
E dificil să ieșim din propria zonă de confort, în care credința că ne-am născut cu sentimentul că putem explora și crea tinde să se estompeze și să devină mai puțin credibilă, însă “If we’re lucky, someone steps in, takes a hand and says let me help you believe”. Discursul Reginei poate fi mâna întinsă spre fiecare dintre noi.
[1] Regina Dugan este prima femeie lider al DARPA, the Pentagon’s research arm. Și-a creat o reputație redutabilă în urma aptitudinilor care o recomandă în ceea ce privește motivarea oamenilor cu care lucrează, susținând și încurajând creativitatea în rândul acestora. La rândul ei, dă dovadă de inovație și gândire creativă în cadrul experimentelor pe care le conduce cu succes, considerând că “the path to truly new, never-been-done-before things always has failure along the way”. În prezent, este vicepreședinte senior la Motorola, care, probabil, i-a urmat sfatul “if you don’t already have a nerd in your life, you should get one”, oferindu-i misiunea de a avansa tehnologia din cadrul companiei.