Îmi place foarte mult să vorbesc. Să împărtăşesc, să ofer oamenilor părţi din sufletul meu. Să creez şi să strâng legături. V-aţi gândit vreodată că prietenii voştri cei mai buni au fost cândva nişte străini pentru voi? Că undeva ei îşi trăiau poveştile separat de ale voastre? Îmi place să cred că destinul aduce oamenii împreună. Nu numai sufletele pereche sunt destinate să se caute până se întâlnesc, ci şi sufletele legate pentru prietenie.

La şcoală am întâlnit majoritatea oamenilor frumoşi din viaţa mea şi, împreună, am ales să ne oferim unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa unui om: timp. Am primit, am dat şi am câştigat zâmbete, lacrimi de fericire, momente speciale, clipe care au rămas şi vor rămâne preţioase. Unice.

Însă putem fi prieteni doar cu cei de vârsta noastră? Aparent nu, deşi înclinaţia fiecărui om este către persoanele cu vârste apropiate de a sa. Legăturile pot fi surprinzătoare şi pot mişca roţi astfel încât să aiba un efect frumos asupra societăţii.

Un program inovator a fost realizat de cei de la FCB Brazilia în parteneriat cu CNA – centrul de cursuri pentru învăţare a limbii engleze. În cadrul acestuia elevi de toate vârstele din Sao Paolo, ce doresc să îşi dezvolte abilităţile de vorbitori de limbă engleză, comunică prin intermediul Internetului cu pensionari dintr-un centru de asistenţă socială pentru întreţinerea bătrânilor din Chicago. Toţi voiau ceva pentru a-şi îmbunătăţi vieţile. Cei de la început de drum aveau nevoie de un implus pentru a învăţa să trăiască frumos, iar cei aflaţi în ultima etapă a vieţii să nu se mai simtă atât de singuri.

Au împărtăşit poveşti, au râs, şi-au arătat fotografii, şi-au expus sufletele, în mod real. Printre activităţile de zi cu zi ale fiecăruia, câteva ore au fost împreună, deşi la mare distanţa unii de ceilalţi.

Faptul că au ales să asculte ce au de spus, în spatele unei lecţii de limba engleză, mi se pare un dar minunat pe care copiii l-au făcut acelor bătrâni. A fi singur, deşi înconjurat de zeci de oameni, poate fi o povară imensă şi cu toţii merităm să contăm pentru cineva.

Priveam chipurile elevilor şi apoi pe cele ale bătranilor şi m-am emoţionat foarte mult. Am văzut bunătate şi răbdare. Anii trecuţi erau marcaţi cu precizie în fiecare rid, dar zâmbetele inspirau bucurie. Probabil că se recunoşteau în acei copii şi îşi aminteau cu câtă placere îşi plănuiau fiecare clipă a tinereţii.

If you could just dream and have whatever you want, what do you think you would like to be doing [with your life]?

Iar tânărul şi-a exprimat dorinţa de a-şi întemeia o familie frumoasă.

Oamenii vin şi pleacă din vieţile noastre, dar cu toţii suntem în căutarea Acelor Oameni pe care să îi avem alături mereu.

Student: Is this your dad?

Old man: That’s me and my wife when we were young.

Şi îi arată o poză alb-negru cu doi tineri aflaţi la începutul vieţii. La fel ca şi ei.

Ciclicitatea vieţii, deşi o realitate, ne ia prin surprindere câteodată, nu-i aşa? Bătrânii de astăzi au reprezentat viitorul zilelor de ieri, la fel cum şi noi reprezentăm acum viitorul, deşi generaţiile ce vor veni or să considere că facem parte din trecut. Însă numai împreună se poate construi. Să ne oprim şi să ne ascultăm poveştile. De la mic la mare.