Tânjesc după naivitatea copiilor care ascultă povești și care cred cu tărie în eroul care învinge răul. Când crești și treci de drama tezelor și a iubirilor de-o Vamă, poveștile nu mai sunt fluturi din cărțile colorate, ci motiv de analize literare, istorice și psihologice. Nu mai vedem lucrurile în roz, ci le gândim în termeni de discriminare, sexualitate, misoginism. Ceea nu este nicidecum greșit. Avem nevoie.

Dar există un moment în viața noastră în care Făt Frumos nu este decât un erou care înfrânge răul. Și avem nevoie de asta. Avem nevoie să știm că cineva, în orice univers posibil și imposibil, luptă și învinge toate forțele răului. E felul în care sădim în sufletele noastre de copii speranța că cineva, undeva, a reușit.

În lumea reală însă, unde facturile nu se plătesc cu povești și nici cu bănuți magici, ne pierdem cumva amintirile acelor povești care ne-au făcut puternici în copilărie. Învățăm la școală despre holocaust și războaie, vedem în jurul nostru ignoranță și răutate, ne împiedicăm la orice pas de tot felul de lupte și de tot felul de obstacole. Sunt încă oameni care mor de foame sau de sete. La propriu. Și poate că depărtarea geografică ne face să ne simțim mai puțin vinovați. Dar sunt aici, lângă noi, oameni săraci, bolnavi, prea săraci să fie bolnavi și prea bolnavi să fie săraci. Și în momentele acestea tot ce facem pare inutil.  Oamenii mor în războaie, la granițele noastre, copiii cerșesc sau muncesc în loc să meargă la școală. Și brusc, nu vezi decât răul, mizeria, prostia, durerea, sângele.

I know. It’s all wrong. By rights we shouldn’t even be here. But we are. It’s like in the great stories, Mr. Frodo. The ones that really mattered. Full of darkness and danger, they were. And sometimes you didn’t want to know the end. Because how could the end be happy? How could the world go back to the way it was when so much bad had happened? But in the end, it’s only a passing thing, this shadow. Even darkness must pass. A new day will come. And when the sun shines it will shine out the clearer. Those were the stories that stayed with you. That meant something, even if you were too small to understand why.

Even darkness must pass. A new day will come. And when the sun shines it will shine out the clearer. Ne depășesc războaiele altora și sângele care rămâne în urma lor. Ne depășește sărăcia, și mizeria și durerea pe care le aduce cu ea. Dar putem învăța un copil să citească și să scrie. Putem desena zâmbete pe chipul unui bătrân neputincios și singur. Putem pune o carte în mâna cuiva care nu a citit niciodată o poveste. Putem scrie despre oameni care fac minuni în jurul lor. Pentru că la final de zi, când ne așezăm în paturile noastre, nu ne rămân averile, ci golul acela din stomac, fericirea aceea ce nu poate descrie senzația că ai făcut ceva bun pentru un om de lângă tine. Poveștile nu sunt despre oameni care au reușit, ci despre oameni care au continuat să meargă și atunci când era întuneric. Și asta e cea mai bună lecție pe care o poate învăța un om. 

Sam: But I think, Mr. Frodo, I do understand. I know now. Folk in those stories had lots of chances of turning back, only they didn’t. They kept going. Because they were holding on to something.”

Frodo: What are we holding onto, Sam?

Sam: That there’s some good in this world, Mr. Frodo… and it’s worth fighting for.


sursa foto