Cu o necesară abordare interdisciplinară, colecționismul poate fi explicat prin mai multe științe, cum ar fi psihanaliza, istoria artei și neurologia.
Oricine colecționează. Fie că vorbim de fotografii, suveniruri din vacanțe, bilete de avion sau intrare în muzee, ceainice, eșarfe, pălării sau chiar țări, precum Napoleon, ori nimicuri depozitate fără o ordine în garaj, cu toții avem înclinația către a colecționa ceva, obiecte cu sau fără utilitate, cu sau fără valoare estetică și artistică. Însă este necesar să se facă diferența dintre colecționism în sensul propriu și colecționarea de obiecte denumită hoarding în terminologia de specialitate. Aceasta constituie mai degrabă o compulsie asupra căreia psihologii și psihanaliștii emit o serie de ipoteze și explicații posibile, oferind perspectiva unei diferențe nete dintre aceasta și colecționism. Dacă în cazul colecționismului obiectele sunt studiate, clasificate și ordonate după anumite criterii impuse de obiectele însele, hoardingul descrie acțiunea de a colecționa fără o ordine și întreținere disciplinată și este considerat patologic, întrucât intereferează cu normalitatea vieții de zi cu zi.
Spre exemplu, un colecționar de trenuri de jucărie care are în colecția sa peste 1000 de astfel de obiecte va găsi cu ușurință un anume model, întrucât acestea sunt aranjate, etichetate și dispuse într-o anumită ordine, pe când o persoană care le colecționează compulsiv, printre multe alte obiecte, fără o ordine sau motiv, le va depozita sub forma unui teanc sau a unor grămezi dezordonate.
În acest context, neurologul Steven W. Anderson studiază comportamentul de hoarding și originile acestuia. În urma studiilor sale, acesta a arătat că impulsul își are originile în porțiunile subcorticale și limbice ale creierului. Potrivit neurologului, cortexul prefrontal este cel care determină care dintre aceste obiecte merită să fie adunate, respectiv colecționate.
Instinctiv, acțiunea de a colecționa creează în minte o imagine proiectată, aproape ca o dioramă, în care oamenii se plimbă printre obiecte de artă și artefacte, studiindu-le cu lupa, atmosfera creată fiind una mistică, absconsă chiar. La o primă vedere, scopul pare să fie vânzarea acestor obiecte pentru sume dificil de cuantificat.
În fapt, dincolo de simțul afacerilor cu artă și aspectul material implicit prin investiție și revânzare, oamenii colecționează și dintr-o nevoie intrinsecă de a crea în jurul lor, prin intermediul obiectelor colecționate, un habitat cu puternică încărcătură emoțională. Pentru că, în fond, obiectele de artă au fost create din emoții, iar un colecționar adună și emoțiile resimțite în urma impactului vizual pe care acestea le impun prin simpla lor prezență. Mai mult, un colecționar de artă, prin activitatea sa, se obligă pe sine să se angajeze într-un permanent proces de învățare. Epoca, stilul, curentul, artistul și viața acestuia sunt doar câteva dintre elementele-cheie care descriu o lucrare artistică. Este, de fapt, un proces fascinant de cercetare asiduă, dar dureros de infinit. Colecționismul, în aceste condiții, devine un stil de viață, nu doar o ocupație.
Din punct de vedere psihologic, prin extrapolare, colecționismul poate oferi, în general, un confort psihic, o lume perfectă în care refugiul și siguranța sunt resimțite. În funcție de obiectele colecționate, el permite oamenilor să își reînvie într-o oarecare măsură copilăria sau să se conecteze la o perioadă istorică față de care simt o apartenență emoțională, o afinitate personală. Nu de puține ori oamenii spun că secolul al XVI-lea, de exemplu, este cel în care le-ar fi plăcut să trăiască, datorită rochiilor, muzicii sau obiceiurilor practicate la curte. Sau perioada pop-artului în care oamenii începeau să simtă gustul libertății și al exprimării de sine prin intermediul unor atitudini antireguli, rebeliunea devenind starea de normalitate. Oamenii sunt tentați să se apropie de lucruri care aduc trecutul în prezent, mai exact de acele momente pe care le traduc în fericire sau ideal sub o formă sau alta. Vidul creat de dispariția unor circumstanțe cu caracter pozitiv este disipat de prezența unor anumite obiecte din perioada respectivă. Simpla atingere a acestora evocă imagini sau amintiri cu detalii care par inaccesibile în memorie.
aduce în discuție o latură întunecată a colecționismului: impulsul de a colecționa este puternic legat de instinctul de posesiune și control: a reține pentru sine, a păstra. Nevoia unui obiect al dorinței este în fiecare om, dorința și implicit predilecția de a colecționa fiind înnăscute. Încă din primele clipe ale vieții, prin diversitatea obiectelor puse la dispoziția lui, copilul vulnerabil dezvoltă un simț al proprietății facilitat de posesia lor.
De cealaltă parte, psihanalistul istoric și colecționarul de artă africană Werner Muensterberger lansează o perspectivă proprie despre colecționism în lucrarea sa, : un comportament condus de nevoie va genera, prin fiecare obiect posedat, o noțiune de omnipotență fantezistă.
Pe același subiect, interesantă este și în ceea ce privește colecționismul. Subliniind influența arhetipurilor, oamenii colecționează a priori, întrucât arhetipurile sunt încorporate în conștientul colectiv. Astfel, colecționismul își are antecedentul arhetipal în acțiunea strămoșilor noștri de a colecționa fructe și semințe pentru supraviețuire.
Colecționismul de artă înseamnă mult mai mult decât o înșiruire de obiecte frumoase, declarate ca fiind obiecte de artă de către critici. Înseamnă dorința de a sprijini arta, de a fi o parte din istoria ei, de a spune povestea ei. De-a lungul anilor, colecționari importanți și-au spus cuvântul și au modelat arta în moduri fățișe sau, dimpotrivă, subtile. Fiecare obiect de artă are un scop și o însemnătate, iar în posesia colecționarului povestea dezvoltă gusturi și idei. Colecționarul este deopotrivă martor și participant. El devine un Noe al picturilor și sculpturilor, încercând să le salveze de la haosul și distrugerea provocate de timp. Simte dorință și nostalgie, salvare și pierdere, venerație și vanitate, ezoterism și superficialitate. Întocmai precum Noe, colecționarul creează unitate și coerență, întru salvarea de la pieire, lăsând generațiilor un patrimoniu cultural de o valoare inestimabilă. Căci pentru el, colecționismul devine o cvasi-religie: acțiunea de a colecționa devine sinonimă cu salvarea și, prin extensie, cu propovăduirea artei.
Așadar, fără o documentare și comprehensiune prealabile, cei mai mulți se flatează când se prezintă cu atributul de colecționari, însă dincolo de rigorile impuse de terminologia de specialitate, colecționismul reprezintă un factor care contribuie psihologic la o stare de bine și un mod de viață pe care le îmbrățișează nativ și, mai târziu, deprins.
Bibliografie:
Jung, Carl Gustav, , Editura Trei, București, 2006
Freud, Sigmund, , Editura Trei, București, 2010
Mayo Clinic (2014), Hoarding
McKinley, B. Mark (2012), The psychology of Collecting
Muensterberger, Werner (1995), , San Diego