de Cristian Ionescu
Sunt în afara țării pentru studii. Momentan sunt într-un year placement în Londra. Menționez din start că nu sunt implicat în viața politică, nu sunt membru de partid, nici apropiații mei nu sunt. Am fost la vot la secția de la ICR din Londra, fiind cea mai apropiată de domiciliul meu. Nu am fost adus acolo cu autocarul, așa cum s-a menționat în presă de către anumiți lideri politici. Nimeni din cei care se aflau la vot la secția respectiva de votare nu a fost adus cu autocarul.
Aveam să votez pentru prima oară, deoarece am 21 de ani și singurul alt scrutin la care aș fi putut vota au fost alegerile europarlamentare, moment în care îmi era foarte greu să ajung la secția de votare și nici nu am simțit că mă reprezenta vreun partid. La fel cum la referendumul pentru demiterea președintelui nu am simțit că acel referendum mă reprezenta și am considerat că nu a fost întocmit pe baze constituționale, ci politice.
Am ajuns la ora 14:00, gândindu-mă că în maximum două ore voi reuși să votez. Am observat o coadă de aproximativ 400 de metri, întinsă pe două străzi, pe toată lățimea trotuarului. O estimare foarte rapidă m-a convins că se aflau peste 1000 de oameni prezenți. Așteptau liniștiți la coadă. Grupele de vârstă predominante erau 18-25 și 35-45 de ani. Lumea era relaxată, atmosfera degajată, se faceau glume și mici ironii la adresa diverșilor candidați, dar toți aveau o determinare de a rămâne și a vota. Toți simțeau că a venit momentul pentru o schimbare și că în sfârșit există niște candidați ce merită votați.
Am rămas uimit de faptul că în primele două ore de așteptare, din cât am putut să văd eu, și am urmărit destul de interesat evoluția evenimentelor, nimeni nu a renunțat, nu a plecat din coadă, și nimeni din cei care au venit nu s-a lăsat intimidat de marea de oameni ce aștepta în fata lui, ci se așeza cuminte și determinat la coadă. Majoritatea erau în grupuri de câte 3-4 și multi dintre ei făceau cu rândul, stând câte doi la coadă, ceilalți doi încălzindu-se în cel mai apropiat fast food.
Pe măsură ce orele au trecut, coada s-a mișcat din ce în ce mai greu, oamenii care veneau se gândeau de două ori înainte să se așeze la rând, mulți fiind descurajati. În orice caz, până la ora 17:00 coada se dublase, ocupând deja trei străzi. Erau acolo peste 2000 de oameni.
Au început să apară diverse zvonuri, inițial că ar fi doar cinci ștampile, mai apoi că erau doar trei. Lumea a devenit din ce în ce mai frustrată și mai dezamăgită de organizatori, însă frustrările lor nu se îndreptau către funcționarii din secția de votare, ci către organizatorii din Romania, BEC, MAE și în general Guvernul. Toata lumea se simțea umilită și furată de către partidele ce se află la guvernare și care organizează alegerile.
În jurul orei 17:00 și-a făcut apariția ambasadorul României la Londra, domnul Jinga. A vorbit cu câțiva oameni din coadă, apoi a intrat în secție pentru a discuta cu comisia, apoi a plecat fără a adresa ceva mulțimii și fără a se mai întoarce. După ceva timp a ieșit și președintele secției de votare, care a încercat să vorbească cu lumea. Ne-a explicat că ei fac tot ce le stă în putință pentru ca oamenii sa își exercite dreptul, dar că din comisia ce trebuia să conțină șapte membri, reprezentanți trimiși de partidele din Romania, doi nu s-au prezentat, acest fapt încetinind vizibil procesul de votare. De asemenea, a mai menționat că în ultima săptămână a trimis câte cinci plângeri și solicitări pe zi, atât telefonic, cât și în scris, către BEC și MAE, pentru suplimentarea numărului de cabine de vot, de ștampile și de personal. Nu au primit niciun răspuns, rămânând astfel cu trei cabine, cinci ștampile și cinci oameni, inclusiv președintele comisiei.
S-au împărțit declarații pe proprie răspundere pentru a fi completate și în afara biroului, pentru a accelera procesul. În jurul orei 18:00, unul dintre membrii comisiei a ieșit pentru a aproxima numărul de oameni, apoi s-a dus undeva la jumătatea cozii și a anunțat oamenii că nu au nici o șansă să ajungă până la ora închiderii și că ar trebui să plece pentru a evita așteptarea și dezamăgirea. În mod evident, nu a avut niciun efect, oamenii fiind și mai motivați să rămână.
În jurul orei 19:00 a apărut prima mașină de poliție. Aceștia au vorbit cu câțiva oameni din coadă pentru a afla ce se întâmplă, au intrat în secție pentru a discuta cu membrii comisiei, apoi au ieșit și au rămas în zonă, păstrând o distanță destul de mare.
Curând a crescut frustrarea și au început scandările. S-a început cu „vrem să votăm” și „vrem ștampile”. Coada a înaintat din ce în ce mai greu. Cam la cinci minute intrau și ieșeau câte trei oameni din secția de votare.
De menționat gradul înalt de civilizație și respect pe care l-am văzut. Nu au fost îmbrânceli, certuri, oamenii au amenajat zone speciale pentru a arunca gunoiul, câțiva binevoitori au venit cu apă și pahare pentru a împărți lumii.
Prezența presei a fost dezamăgitor de redusă, cu un corespondent Antena 1 ce se afla acolo la ora 14:00, dar care a plecat curând, lăsând doar cameramanul. O tânără ce stătea la coadă s-a prezentat ca jurnalistă la un ziar din Germania și a luat câteva interviuri. Și cam atat.
Au apărut câteva persoane de la diverse organizații non-guvernamentale ce au împărțit oamenilor liste pentru a semna petiții pentru prelungirea programului și pentru suplimentarea secțiilor de votare în turul doi.
Am ajuns pe trepte, iar în geam era afișat un tabel cu prezența la vot. Pâna la ora 10:00 votaseră puțin peste 100 de persoane, până la 13:00 aproape de 500 și până la 16:00 aproape 900. Printr-un simplu exercițiu matematic se poate concluziona că până la sfârșitul zilei nu ar fi putut sa voteze mai mult de 2000 de oameni, deși la coadă au fost încontinuu peste 2000 de oameni de la ora 15:00, iar la închiderea urnelor la ora 21:00, încă mai erau peste 1000 de oameni care nu apucaseră să voteze.
Un eveniment interesant s-a desfășurat chiar la intrarea în secție. Se intra în valuri, cam câte zece oameni la cincisprezece minute. Am avut ghinionul ca ușa să se închidă chiar în fața mea, astfel a trebuit să mai aștept încă cincisprezece minute, până când cei dinăuntru au ieșit. Cât am așteptat, două doamne în vârstă de peste șaizeci de ani au sărit coada și s-au așezat in fața mea. În ciuda protestelor vehemente ale oamenilor, ele nu s-au clintit, nici reprezentatul secției ce stătea în ușă pentru a organiza intrările și ieșirile nu a avut nicio reacție. Din dialogul cu cel de la poartă am aflat din nou că au fost foarte multe plângeri către BEC și MAE și că și în ultimele ore cei de la secție au făcut zeci de solicitari, atât în scris, cât și telefonic, pentru prelungirea programului după ora 21:00.
După ce am intrat, procesul de votare a fost destul de rapid, oamenii erau în mod evident grăbiți, dar vizibil obosiți și stresați.
După ce am ieșit, am rămas afară pentru a vedea desfășurarea evenimentelor, deoarece era deja 20:30. Am reușit să votez după șase ore și jumătate. Cei care au ajuns după ora 14:30 n-au mai apucat să voteze. Lumea a început să scandeze din ce în ce mai mult și mai tare.
Au mai apărut câteva echipaje de poliție, dar au păstrat distanța. A apărut din nou cameramanul Antena 1 și a început să filmeze. Un membru al comisiei a ieșit să vorbească cu oamenii. A observat cameramanul și s-a dus glonț la el sa-l întrebe dacă filmarea se face live. Acesta a răspuns negativ, iar membrul comisiei l-a admonestat: dacă nu acum, atunci când?
Apoi l-a întrebat dacă în Paris s-a prelungit, pentru că erau zvonuri că s-ar fi intrat cu forța în ambasadă (puteți citi despre experieța pariziană aici). Cameramanul a refuzat să răspundă.
Cu cincisprezece minute înainte de închidere, oamenii au devenit din ce în ce mai nervoși. S-a intonat imnul național, s-a strigat „jos Ponta”, „hoții”, „rușine”, „vrem să votăm”, „it’s our right to vote”, „shame on you”, „jos comuniștii”, „libertate”. Cel mai tare s-a strigat „jos Ponta”.
Cu zece minute înainte de închidere, doi polițiști au intrat înăuntrul ICR-ului pentru a împiedica oamenii să forțeze ușa. Cu cinci minute înainte, a intrat ultimul val de zece oameni. După ce au ieșit, s-a închis ușa. Scandările au continuat, urmate de bătăi în ușă. Alți doi polițisti s-au așezat în fața ușii pentru a opri forțarea. Membrul comisiei care se luase de cameraman făcea acum baie de public și scanda cu lumea. Din când în când mai fugea de colo colo să vorbească cu unul, cu altul. Scandările au continuat timp de o oră, la aceeași intensitate. Încă cinci polițiști s-au așezat în fața ușii și au îndepărtat încet, încet oamenii, lăsându-i să stea pe scări. În repaos se aflau aproximativ treizeci de polițiști. Au apărut și două elicoptere, de unde glumele cu Ceaușescu și cu Ponta din mulțime. Protestul a continuat, în mod pașnic, doar cu scandări cât se poate de decente. Ușile nu au mai fost deschise. La ora 22:00 am plecat, mai erau încă vreo trei sute de oameni, majoritatea care nu apucaseră să voteze.
Seria de materiale primite din diasporă este coordonată de către Delia Tudor.