Dacă voi mă vreţi, eu nu vă vreu
Uitându-ne pe o hartă cu statele membre ale Uniunii Europene, putem observa la o primă vedere adeziunea impresionantă a ţărilor central-vestice şi nordice. Procesul de extindere este în plină desfăşurare şi în Est, Turcia, Macedonia, Serbia și Muntenegru fiind candidaţi oficiali la aderare. Pe aceeaşi hartă se observă însă, în Europa centrală, lipsa unei bucăţi din puzzle-ul Uniunii cu 28 de piese, care „sare în ochi” precum unicul punct de pe o foaie albă. Este vorba despre Elveţia. Nu mi-am propus să tratez fenomenul elveţian în exhaustivitatea aspectelor sale, ci să prezint un scurt istoric al câtorva cauze principale care stau la baza neaderării la UE.
Unul dintre motive este istoria relaţiilor dintre statele Europei şi Confederaţia Elvețiană. Neutralitatea acesteia este recunoscută la Westfalia în 1648, la Congresul de la Viena din 1815, urmând să fie reconfirmată prin Tratatele de Pace din 1919. În cele două Războaie Mondiale a rămas neutră şi nu a fost invadată de nicio alianţă, fără să sufere pagube materiale sau teritoriale. La întrebarea de ce nu este Elveţia stat membru UE? un om politic elveţian a răspuns:
Motivul este istoria. Europa a trecut peste trei războaie. Elveţia a supravieţuit singură. Europa şi ceilaţi au eşuat, tot singuri. […] Experienţa creează mentalităţi şi mentalităţile creează schimbările aşa cum închizi sau aprinzi lumina….
Poporul elveţian, „cel mai neutru dintre pământeni” (europeni), atât de „singur pe lUmE”, s-a descurcat admirabil fără tovarăşia acestora, europenii mai puţin, iar acum Elveţia se descurcă la fel de bine în a sa splendidă izolare. Dar cât este de splendidă?
Rău cu rău, dar mai bine-i fără rău. Posibiltatea aderării nu poate fi luată în calcul în acest moment. Rezultatele a două referendumuri – cel din 1992, pentru aderarea la Zona Economică Europeană, şi cel din 2001, pentru începerea negocierilor de aderare la UE – au fost pro status-quo, deşi cel din 1992 a fost extrem de echilibrat, 50,3% răspunzând cu nu şi 49,7% cu da. În ciuda inexistenţei unei aderări formale, relaţiile dintre cele două tabere sunt foarte apropiate. Primus, UE este principalul partener de comerţ al Elveţiei. Secundus, Elveţia a semnat în 1999 şapte acorduri bilaterale cu UE în domenii de interese comune: libera circulaţie a persoanelor, transportul terestru, agricultura etc., iar în 2004 au fost semnate alte 8 acorduri. Tertius, în 2006 Elveţia a aprobat investiţii de 1000 de milioane de franci în țările mai sărace ale UE din sudul și centrul Europei, susținându-și astfel legăturile cu UE. Quartus, în 2008 elveţienii au intrat în Spaţiul Schengen.
Altă justificare constă în nivelul de trai ridicat. Rata şomajului este printre cele mai scăzute din Europa, de 3,5%, iar locuitorii acestei ţări au o speranţă de viaţă de 80 de ani. Salariul mediu brut lunar este undeva la 5.000 de euro, în vârful clasamentului european, alături de ţări precum Danemarca sau Norvegia (în Germania salariul mediu brut este de cca. 3500 euro).
Pe de altă parte, pe plan economic aderarea ar duce la creşterea TVA-ului de la 8%, cât este în Elveţia, la minimum 15%, cât este în Uniunea Europeană. Pe plan militar, participarea la raidurile europene ar afecta statutul de neutralitate. Pe planul identităţii naţionale, aderarea la UE este privită ca un duşman la adresa acesteia: un sondaj realizat după referendumul din 1992 demonstrează că 55% dintre elveţienii care au votat negativ au oferit drept scuză a refuzului lor teama de un sfârșit al identității elveţiene.
Elveţia „nU E de convins”. Reflectând la scopurile majore ale Uniunii, se poate constata că Elveţia poate oferi un adevărat model de stat care nu are nevoie de sprijin însemnat din exterior şi relaţii interstatale avansate în cadrul unei uniuni pentru asigurarea bunăstării cetăţenilor şi pentru cooperare cu succes în planul relaţiilor externe. Aceştia au din plin pace şi stabilitate internă şi externă, cunosc un progres continuu pe planul relaţiilor economice şi sociale, iar libera circulaţie este asigurată prin prisma calităţii statului de membru al Spaţiului Schengen. Iată câteva exemple sugestive. Închei cu afirmaţia autorului René Schwok, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Geneva, care menţiona:
De aproape două secole, ei nu au îndurat pe teritoriul lor nici războaie mondiale, nici războaie civile, nici dictatura, nici ocupație straină, nici decolonizare. Situația lor s-a menținut prosperă din punct de vedere economic și stabilă în plan social.
Elveţienii „merg ceas”?
Bibliografie
http://www.agerpres.ro/externe/2010/03/30/majoritatea-elvetienilor-respinge-aderarea-la-ue-13-16-48
http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/statistica/analiza-statistica-a-comertului-exterior-al-romaniei-cu-elvetia-in-perioada-2000-2009-266517.html
http://casa-romanilor.ch/cazul-elvetian-de-ce-nu-este-elvetia-uniunea-europeana-2009
http://www.capital.ro/tara-care-nu-va-intra-niciodata-in-uniunea-europeana-salariul-mediu-este-de-5000-de-euro-iar.html
http://www.tradingeconomics.com/germany/wages