Cine iubeşte, iubeşte numai pe cineva la fel cu el, căci îl face la fel cu el prin iubirea lui.
Cartea Mărturisirea lui Lucio se află la limita dintre necesitatea de a exista şi datoria de a trăi viaţa cu pasiune. Personajele devin prizonierii propriilor gânduri, încercând cu disperare să-şi ducă la îndeplinire scopul prezenţei lor pe Pământ, acela de a simţi la intensitate maximă viaţa.
Apărută la editura Univers, în colecţia Globus, povestea personajului Lucio aduce în prim-plan o viziune intrigantă despre atingerea iubirii absolute prin artă, ducând obsesia şi trăirile protagoniștilor la cel mai înalt nivel al fanteziei. Calitatea cea mai de preţ a acţiunii este capacitatea scriitorului portughez Mario de Sa-Carneiro de a transforma realul în ireal prin construirea unor caractere impresionante.
Voi, artiştii adevăraţi, adevăratele suflete mari (eu ştiu), nu ieşiţi niciodată, nu încercaţi să ieşiţi din cercul vostru de aur – niciodată nu vă apucă dorinţe de a coborî în viaţă. Asta e demnitatea voastră. Şi bine faceţi. Sunteţi mult mai fericiţi. (Ricardo)
Acţiunea are la bază relaţia de prietenie dintre Lucio şi Ricardo, doi artişti boemi, scriitori. Ambele personaje îşi duc zilele în trăiri complexe, permanent în căutare de profunzimi şi stări noi. Discuţii memorabile despre viaţă, încercarea de a ajunge pe culmile gloriei, frământări sunt doar câteva dintre principalele aspecte definitorii pentru vieţile celor doi.
Punctul culminant se declanşează în momentul în care Ricardo, care tânjeşte după ideea iubirii absolute, îşi expune viziunea potrivit căreia iubirea presupune o înfrigurare tulburătoare, o înfrigurare sexuală de a poseda glasuri, gesturi, zâmbete, miresme şi culori. Pentru că personajul înţelege orice formă de afecţiune ca pe o apropiere supremă, manifestată inclusiv în prietenia dintre el şi Lucio.
Acesta este momentul în care scriitorul, căsătorindu-se cu Marta, îşi va crea propriul univers, al cărui scop este de a atinge acea formă de apropiere supremă faţă de prietenul său, Lucio. Pentru că Marta nu este decât o iluzie, o transpunere a lui Ricardo într-un corp de femeie. Ea nu există, dar există idealul ei, perfecţiunea prin care bărbatul îşi va manifesta dragostea pentru cei din jurul său, mai ales pentru personajul principal.
Ne înţelegeam atât de bine, că Marta e ca şi cum ar fi propriul meu suflet. Gândim la fel, simţim la fel. Suntem noi-doi. Ah! Din acea noapte am putut, cu bucurie am putut să simt în mine afecţiunea ta, să-ţi răspund la fel: i-am cerut să fie a ta! Dar, îmbrăţişându-te ea, de fapt te îmbrăţişam eu însumi…Mi-am satisfăcut tandreţea: am învins! Şi, posedând-o, simţeam că aveam în ea prietenia pe care trebuia să ţi-o dăruiesc – aşa cum ceilalţi simt afecţiune în suflet. (Ricardo)
Personajul principal cade în plasă fără să-şi dea seama. Se îndrăgostește de misterioasa Marta, cu care comite adulter, înţelegând într-un final că nu iubirea l-a determinat să cedeze, ci tocmai curiozitatea de a descoperi un caracter utopic.
Finalul cărţii este unul apoteotic. Confruntat cu realitatea, aceea că Marta nu a existat niciodată cu adevărat, Lucio este martorul unei crime în care Ricardo, ucigând-o pe Marta, ajunge să se ucidă pe sine. Personajul principal este astfel condamnat pentru o crimă pe care nu a comis-o, într-o realitate dureros de adevărată. Dacă până atunci bărbatul a trăit la limita dintre real (Ricardo) şi ireal (Marta), acum ajunge să plătească nişte consecinţe aflate între aceleaşi limite ambigue.
Când am fost în stare să gândesc, să pun două idei cap la cap, pe scurt, când m-am trezit din acel coşmar halucinant, infernal, care fusese doar realitatea, realitate neverosimilă – eram închis într-o temniţă subterană a poliţiei, păzit la uşă de o santinelă. (Lucio)
Titlu: Mărturisirea lui Lucio
Autor: Mario de Sa-Carneiro
Editura: Univers
Colecție: Globus
An: 2012
Traducător: Geogiana Bărbulescu
Pagini: 128