Camerele de tortură sunt în noi. Exorcizat se deschide cu un motto din Jocul lui De Niro de Rawi Hage, care ar putea fi la fel de bine rezumatul romanului de debut al lui Radu Găvan și al uneia dintre cele mai mari probleme ale umanității. Ceea ce ne facem singuri. Ceea ce îi lăsăm pe alții să ne facă.

Exorcizat este povestea unui tînăr care lucrează în imobiliare, trăiește în sărăcie, este tratat execrabil de familia, de colegii și de clienții săi, dar mai ales de propriii lui demoni. Romanul urmărește cu o viteză și cu o coloristică cinematografice viața unui tînăr care o ia pe arătură și fizic, și psihic. Nu este neapărat o carte în care cititorii se vor regăsi cuvînt cu cuvînt, întîmplare cu întîmplare, nici măcar sentiment cu sentiment. Însă cred că în Exorcizat s-au acumulat atîtea disperări umane încît e greu să nu resimți claustrofobia care vine odată cu unele pasaje, indiferent de contextul în care te afli. Nu e deloc ușor de digerat, cu toată că paginile curg pe nesimțite.

Ultima carte despre care am spus că este un cameleon a fost Îmblânzitorul apelor de A.R. Deleanu / Flavius Ardelean. Și, cu toate că poveștile sunt în planuri complet diferite ca desfășurare, există trei elemente pe care le au în comun și care le-au impregnat definitiv pe lista mea de lecturi desăvîrșite. Ambele se cufundă adînc în tenebrele umane, în esența atît de îmbibată cu demoni încît nici nu poate fi contemplată scăparea de ei fără riscul pierderii de sine. Vorba lui Tennessee Williams, If I got rid of my demons, I’d lose my angels. Apoi, în ciuda acestei înrădăcinări întunecate, are loc îmblînzirea, respectiv exorcizarea. Și ambele m-au lăsat la final într-o tăcere abisală, cu inima frîntă de durerea cu care am rezonat sau empatizat, dar și de frumusețea eliberării. Așadar, și Exorcizatul lui Radu Găvan este un cameleon, pentru că, indiferent cu ce povești proprii am veni în lectură, ceva ne poate răni și ceva ne poate vindeca.

Scena care a rămas ca o cicatrice este vizita la ai lui, de ziua mamei, cînd e întîmpinat cu răceală și i se spune că au terminat masa. La plecare o aude pe sora sa, a cărei voce se avîntă prin fereastră, pe stradă, pînă în inimă, întrebînd dacă pot mînca tortul acum. Exorcizat e o poveste despre aceste nefericiri de ocazie care cocoșează oamenii. Radu Găvan le adună atît din perspectiva naratorului, cît și din a celor cu care interacționează tînărul și creează astfel o enciclopedie a durerii: Privesc în jos spre hău și simt nevoia să cad în el. Vorbește despre paradoxul ce se întîlnește în ființele care își păstrează candoarea în cele mai degradante posturi:

Peste încă o clipă sunt în camera Mariei, o celulă de nici zece metri pătrați, cu pleduri prinse în geam, cu pereți scorojiți ce au fost albi odată, cu podeaua acoperită de un covor murdar, ros de timp și mizerie, o cameră tristă ce miroase a mucegai. La perete, sub fereastră, e tras un pat minuscul, cu cearceaful alb acoperind amintiri râncede, ascunzând pete de spermă și speranțe frânte. Mizerie îmbrățișată de puritate, o mască frumoasă trasă peste un coșmar.

Arată și rușinea pe care o simte omul cult într-o lume din ce în ce mai superficială:

Cărți! zice și pufnește într-un fel superior care mă complexează pentru o clipă și mă întreb dacă e ceva în neregulă cu cititul cărților. Cărți! repetă el și se uită la mine ca la un lepros.

Și frica și măștile mândre și dubiile și violența și perversiunile și toate felurile prin care omul hăituit devine animal hăituit:

Frica m-a schimbat, frica de ratare, frica de a fi singur, frica de ceilalți, ideea că oamenii răi sunt mai feriți de necazuri, un gând ce m-a ros ca un cancer, mi-a schimbat felul de a fi, mi-a stârnit mândria. Ce e altceva mândria decât frica supremă? Frica de a nu se râde de tine, de a nu fi ridiculizat, teama de a fi inferior cuiva. Și ce te împinge spre violență mai mult decât frica?

Vorbește despre toate acele suferințe care pot face o persoană să spună: îmi părea că nu am evoluat cu un pas, dimpotrivă chiar, deveneam o fostă promisiune. Cîtă tragedie stă în ceea ce am fi putut fi, în potențialul irosit, în timpul scurs anapoda, în lanțurile în care putrezesc suflete grămadă

Crezi că ai timp, da’ nu-i așa. Ai pe dracu’! Nici nu știi când ajungi ca moșii ăia de care râzi când ești tânăr. Te uiți într-o zi în oglindă și nu-ți vine să crezi. Doar ochii mai sunt ai tăi, restul s-a pierdut.

Exorcizat nu este însă doar o enciclopedie a durerii, ci și un almanah catartic. Poate că nu avem timp, dar timpul știe și să se oprească. Iar fericirea e în lucrurile mărunte ca mieunatul unui animal drag. Și împlinirea și libertatea sunt, în fapt, mult mai la îndemîna noastră decît ne este dat să credem.

Întrucît timpul înmărmurește cînd fericirile de ocazie ne ridică bărbia și ne îndreaptă spatele.

Timpul a încremenit atunci când s-a uitat la mine cu cea mai delicată privire, ochii ei s-au oglindit în sufletul meu și cred, trebuie[1] să cred asta, în acea clipă, atât de scurtă, m-a iubit.

Și dragostea necondiționată pe care o vom primi la un moment dat, de la un animal, de la un străin, de la familia pe care ne-o creăm sau de la reflecția din oglindă va vindeca toate rănile care au sîngerat pe drumurile pînă la fericire. Să nu uităm de unde am pornit și prin ce am trecut, dar să iertăm.

Să ai un animal de casă îți prinde numai bine când ajungi frânt și te trântești pe canapea, nu ai cu cine să vorbești și el vine la tine, miaună și se așază cu capul pe pieptul tău și toarce, iar tu îl strângi în brațe, îi simți căldura, simți cum îți absoarbe o parte din răul din tine și te liniștești, iar uneori adormi așa, ținându-l în brațe.

Și libertatea și dragostea și eternitatea vor fi mereu viscerale.

Ca să te simți împlinit cred că e bine să faci, în limita posibilităților, cam tot ce-ți trece prin cap, cu condiția să nu te omori sau rănești prea tare, bineînțeles. Să nu faci ceva ireversibil, cam asta e ideea. Și să ai grijă de cei la care ții.

Recomandat de Flavius Ardelean (Un debut atât de tulburător, atât de apăsător și de intens, încât mă tem de următoarea sa ispavă literară), de Mircea Pricăjan (Un talent extraordinar, o enormă surpriză), de Cristina Nemerovschi (Un regal al introspecției totale), de Revista de Suspans (Un debut năucitor!), precum și de prezența sa în desăvârșita colecție Cărțile Arven, Radu Găvan este o forță care va scormoni în măruntaiele și capilarele celor predispuși la deschiderea ochilor înspre interiorul propriu și al lumii și va exorciza de acolo cele mai înrădăcinate temeri, griji și prejudecăți. Cu o copertă albă ce reflectă conținutul deopotrivă orbitor, sufocant și vindecător, cu o scriitură ca un pîrîu agitat și proaspăt, Exorcizat este o tragedie, o lecție și un farewell lucrurilor toxice și camerelor de tortură de care și din care fiecare dintre noi trebuie să scăpăm.

Exorcizat Radu GavanTitlu: Exorcizat
Autor: Radu Găvan
Editură: Herg Benet
Colecție: Cărțile Arven
An: 2014
Pagini: 320
Găsiți cartea pe site-ul editurii și pe elefant.ro.

[…] o carte despre singurătate, pervertire şi speranţă. (Radu Găvan)

[…] un roman lucid și dur, care taie în carnea prejudecăților noastre de zi cu zi (Cristina Nemerovschi)

[…] un debut puternic, care impune un autor matur (Mircea Pricăjan)[2]

Citiți un interviu cu Radu Găvan despre cărțile sale și locul scrisului în viața sa și în lumea contemporană.

[1] Scris cursiv în original.
[2] Toate citatele provin din ancheta despre colecția Cărțile Arven.

sursa foto