3 cărți care te pun pe gânduri

Nu știu alții cum sunt, dar în lumea aceasta mereu pe fast-forward, cu doar 24 de ore pe zi (dintre care ar trebui să dormim măcar 6), eu abia apuc să citesc. Printre emailuri, întâlniri, taskuri, deadline-uri, proiecte, conferințe, apeluri, social media și tot ce înseamnă viață (familie, prieteni, casă, gătit, cumpărături), încerc totuși să îmi fac timp să pun mâna pe o carte. Și cum nu prea îmi mai permit să pierd timpul, le aleg cu mare grijă și responsabilitate. Mi-am privit biblioteca preț de câteva minute, gândindu-mă la acest articol. Am ales, relativ ușor, trei titluri (s-a întâmplat să fie numai autori români) pe care le dau cu drag mai departe. Sunt cărți de pus pe răni, cărți de recitit, cărți care îți răscolesc gândurile.

o-sa-te-tin-in-brate-cat-vrei-tu-si-inca-o-secundaO să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă

Autor: Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană)
Editură: Univers
An: 2015
Pagini: 256

Găsiți cartea pe:

Nu îmi amintesc cum am descoperit-o pe Prințesa Urbană, dar îi citesc blogul de atât de mult timp încât simt că i-am fost alături virtual prin toate momentele pe care le-a împărtășit cu cititorii ei. Știu povești despre pisică, despre mansardă, despre Om, despre sarcini, despre Sofia, despre Ivan, despre casa lor, despre vacanțele lor. Blogul ei mi-e ca un serial drag, aștept cu nerăbdare să descopăr următorul episod. Am cunoscut-o pe Prințesă chiar în mansardă, când am mers la ea să iau o carte (era vorba despre călătoria cărții Zilele regelui, poposită și la mine la un moment dat). Tare m-am bucurat când am aflat că a scris o carte, dar, cum lansarea era în plin Festival Enescu, nu am ajuns la eveniment. Am cumpărat-o însă rapid și am savurat-o într-o după-amiază de duminică. Chiar dacă nu ați auzit de Prințesa Urbană sau nu îi citiți blogul, vă recomand tare apăsat cartea aceasta. Este despre dragostea care ne face oameni, despre părinți și copii, despre dureri și emoții care ne conturează existența, este o carte de pus pe rană, de strâns în brațe, de lăsat pe noptieră și de răsfoit la nevoie.

Citiți mai multe despre carte aici.

deadline adina rosettiDeadline

Autor: Adina Rosetti
Editura: Curtea Veche
An: 2011
Pagini: 294

Găsiți cartea pe:

Am citit Deadline acum câțiva ani și de câte ori mă gândesc la cartea această îmi amintesc perfect zilele cu soare în care o citeam, ce simțeam, fragmente imaginate și reimaginate, gânduri. Cred că acesta ar trebui să fie pariul unei cărți, să te facă să îți amintești ce ai simțit când ai citit-o. Cartea începe de la două povești reale, însă construiește lumi paralele și m-a amestecat în viețile dintre pagini într-un fel pe care nu l-am mai regăsit, peste ani, decât la o singură scriitoare – Ana Mănescu.

Cele două cazuri care au inspirat cartea sunt cel al Ralucăi Stroescu (o angajată a unei companii multinaţionale, care a murit în 2007) şi al lui Ion Bârlădeanu (un artist pop recent descoperit, care a locuit într-o ghenă de bloc). Este o carte despre viețile noastre, ca un puzzle format din atât de multe povești care se suprapun și se intersectează, despre prea multe deadline-uri, despre simplitate și lăcomii. Un fel de butterfly effect care începe cu moartea unei tinere (provocată, se pare, de prea multă muncă), într-un oraș dezolant și prea postcomunist, cu un blogger timid cu vise mari, cu un șef workaholic, cu un artist din ghena blocului și un motan în căutarea libertății. Pun pariu că o să vă placă la nebunia cartea Adinei. Cap ou pas cap?

castelul-biblioteca-puscaria-trei-vami-ale-feminitatii-exemplareCastelul, biblioteca, pușcăria.Trei vămi ale feminității exemplare

Autor: Dan C. Mihăilescu
Editură: Humanitas
An: 2013
Pagini: 200

Găsiți cartea pe:

  • elefant (19,17 lei, 29% reducere)
  • Libris (25,65 lei, 5% reducere, transport gratuit)
  • Okian (27 lei)

De acest autor minunat mă leagă amintirea curiozității pe care o simțeam de fiecare dată când mă uitam la emisiunile sale de la TV. Mă încânta câte lumi cunoștea, cât de simplu părea să dea poveștile acelea mai departe, cât de frumos construia metaforele. Castelul, biblioteca, pușcăria. Trei vămi ale feminității exemplare este o carte despre 13 femei care nu au trăit degeaba, cum îmi place mie să spun adesea. Dincolo de poveștile unor persoane mai cunoscute, ca Regina Maria și Maruca Cantacuzino, am descoperit cu fascinație povești ale unor femei care au luptat pentru crezurile lor, care au iubit și au schimbat lumi în jurul lor (Cella Delavrancea, Jeni Acterian, Pia Pillat, Alice Voinescu și alte 7 femei minunate). Și poate cel mai mult mi-au plăcut gândurile lui Dan C. Mihăilescu:

Într-o Românie (şi-o lume) a deriziunii, mârlăniei şi pustiitorului relativism postmodern, iată că avem cui ne pleca frunţile, cuminte şi recunoscător, cu buna-cuviinţă datorată celor care ne pot fi (ar trebui să ne fie) oricând modele de viaţă…

*Prețurile pot varia în funcție de campanii.