Un dialog cu Radu Găvan despre lumina și întunericul cu care se joacă în romanele sale și despre locul scrisului în viața sa și în societatea contemporană.

Cu Radu Găvan v-am mai făcut cunoștință cînd am scris despre Exorcizat, romanul său de debut, laureat cu Premiul „Mircea Ciobanu”, și cînd am vorbit despre Cărțile Arven, imprint al editurii Herg Benet. În toamna lui 2015, Radu Găvan a revenit cu un al doilea roman, Neverland, publicat tot la Herg Benet, unul mai scurt, dar expansiv, unul luminos, dar în același timp mai tenebros decît debutul.

Fiind colegi de casă editorială – despre care am mai spus că depășește simpla siglă pe coperte, adunînd o comunitate strînsă în jurul său –, am tot discutat de-a lungul timpului cu Radu despre cărțile sale și despre scris. Inspirată atît de volumele, cît și de vorbele sale, i-am propus să ne adunăm gîndurile într-un material pentru cititorii SC. Dacă ar fi să îl descriu pe Radu pe scurt, aș spune că este un scriitor a cărui cerneală nu are culoare, ci nuanțe de lumină și întuneric. Așadar, am vorbit despre lumina și întunericul cu care se joacă în scriitura sa, despre cum au luat naștere Exorcizat și Neverland și despre locul scrisului în viața sa și în societatea contemporană.

Am simțit că ambele tale romane vorbesc despre întunericul din oameni și locul său firesc în viețile noastre. De asemenea, tu nu crezi că normalitatea este un concept care există realmente. Povestește-ne despre viziunea ta asupra normalității și întunericului uman și despre locul lor în scrierile tale.

Normalitatea e un termen care ţine de majoritate. Cred că uneori normalitatea poate avea rolul unei cuşti, mai ales în cazul unei persoane cu imaginaţie. Lumea spune că romanele mele sunt întunecate, că nu vorbesc despre lucruri luminoase, ca şi când eu nu caut lumina, când asta e tot ce fac. Întunericul e un mijloc, o cale, lumina este un scop, o aspiraţie.

Cînd te-am rugat să descrii Exorcizat în cîteva cuvinte, ai răspuns: singurătate, pervertire și speranță. Neverland prin ce ar fi caracterizat?

Aș spune că Neverland este o mănuşă de catifea din care mai cresc spini când şi când. Te mângâie pe obraz şi uneori e doar o atingere delicată, alteori însă rămân firicele de sânge în urmă.

Care este procesul tău creativ? Cum s-au născut romanele tale, din ce au fost inspirate?

Scriu când simt că am ceva de spus. Uneori mă simt rău când trece mai mult timp fără să scriu, dar nu vreau să forțez. Am încercat și nu a mers. Chestia e că am destul de puțin timp pentru scris și îmi doresc să profit de el atunci când se ivește oportunitatea, dar de multe ori nu o fac, pur și simplu nu simt nevoia, iar timpul trece și uneori apare frustrarea. Mi se întâmplă de multe ori să citesc o carte bună și să-mi vină cheful de scris. E o senzație grozavă să simți forța, plăcerea de a scrie a unui autor mare. Cea mai mare parte a procesului de creație se petrece în mintea mea, nu pe hârtie, dar nu în sensul că scriu cartea în cap, ci mai curând că dezgrop anumite idei principale pe care le pot mai apoi dezvolta în scris. De obicei nu știu cum va arăta ce urmează să scriu, am doar o vagă idee, o formă nedefinită. Îmi place să las povestea cât mai liberă. Exorcizat a pornit de la experiențele mele ca agent imobiliar din perioada în care locuiam singur. Aveam nevoie de un subiect puternic, ceva despre care să-mi doresc cu adevărat să vorbesc. Bineînțeles, perioada cu imobiliarele a fost doar un punct de plecare, un pretext mai mult, romanul, în esența lui, este născut din întunericul meu, din tot ce simțeam că există în mine, dar nu îl puteam numi. Neverland este doar o altă latură de-a mea, pe care am simțit nevoia să o arăt. Am un băiețel, sunt sensibil la subiectul părinte-copil, am vrut să scriu despre asta.

Ce scene au fost cel mai greu de scris?

Cele inspirate din experiențele personale. Unele au fost destul de dureroase. Ar mai fi, poate, finalurile, atât la Exorcizat, cât și la Neverland, dar n-aș spune că a fost greu să le scriu, ci mai curând un pic frustrant să nu le aflu decât în ultimul moment. Mă rog, de fapt ăsta e farmecul până la urmă, să nu știi cum se termină și să afli abia când vine timpul.

Ce efect a avut Exorcizat asupra ta? Dar Neverland?

Cred că mă schimb cumva cu fiecare carte scrisă. Pierd ceva și câștig ceva. Per ansamblu, cred că efectul e unul benefic, de liniște interioară, chiar dacă e doar temporară (ceea ce e foarte bine din punctul meu de vedere, îmi e teamă de senzațiile constante). Exorcizat mi-a demonstrat că există mult întuneric în mine, Neverland mi-a arătat și ceva lumină. Vreau să evoluez, să scriu din ce în ce mai bine, îmi doresc cu disperare să aflu cât mai multe lucruri despre mine, iar scrisul este cea mai la îndemână unealtă pe care o am.

Cărțile tale mi-au amintit de scriitura lui Ian McEwan – întunericul uman împletit cu inocența. Ce autori simți că te-au influențat în scrierea celor două romane?

Uite, sper să mai vorbeşti cu mine după ce-ţi spun asta, dar eu nu l-am citit pe McEwan. Încă. [n.r. Știam. Încă vorbesc cu el.] Singurul contact pe care l-am avut cu el, în mod indirect, a fost filmul Ispăşirea, făcut după romanul lui. Mi-a plăcut foarte mult. Influenţele mele de la începuturi au fost Palahniuk, Ellis sau Rawi Hage, apoi i-am descoperit pe Bolaño sau Cercas. Ideea este însă alta – toţi aceşti autori au exercitat o influenţă indirectă asupra mea, în sensul că, citindu-i, mi-am dorit şi eu să scriu. Mi-au făcut poftă, ca să spun aşa. De fiecare dată când citesc o carte grozavă mă apucă un chef nebun de scris. Nu pot să nu-i iubesc pe scriitori. Sunt cei mai buni prieteni şi profesori.

Cum au fost receptate cărțile? Aveai (alte) așteptări?

Exorcizat a câştigat un premiu important [n.r. premiul „Mircea Ciobanu” pentru debut] şi a fost nominalizat la alte trei premii pentru debut, a primit destul de multe reacții frumoase, am fost foarte fericit. Neverland se mişcă şi el binişor. E O.K., dar se poate şi mai bine. Eu am o chestie, care e şi nu e o problemă. Vreau întotdeauna mai mult, iar momentele mele de mulţumire sunt relativ scurte. E o problemă, pentru că ambiţia asta mă chinuie uneori, şi nu e o problemă, pentru că e felul în care progresez eu. Bineînțeles, poate fi și o cale spre nefericire, dar așa sunt eu și asta e.

Nu ai visat dintotdeauna să scrii. Cum ai început să o faci?

Pur şi simplu am scris. Nu m-am luat prea în serios în privinţa asta, totul a început ca o joacă, provenită însă dintr-o nevoie reală – aceea de a mă exprima în cel mai bun mod posibil. Pentru mine e scrisul, pentru altul e pictura sau muzica sau mai ştiu eu ce. Trebuie să mă exprim cumva, altfel înnebunesc sau, şi mai rău, mă obişnuiesc să ţin în mine. Să tac şi să mă blazez. Scrisul e o joacă serioasă, dar tot joacă rămâne. Când încetezi să te mai joci, mori.

Care consideri că este rolul autorului în promovarea unei cărți?

Autorul are un rol determinant în promovarea propriilor cărţi. Există o competiţie accerbă pe piaţa literară, iar implicarea autorului, în absenţa unui agent literar, este vitală. Nu este de ajuns nici pe departe să scrii o carte, chiar foarte bună, să o publici şi mai apoi să te duci la culcare. Personal, nu am prea multe resurse, dar încerc să compensez prin imaginaţie lipsa factorului financiar. De asemenea, găsesc absolut normal să răspund pozitiv dacă editura îmi cere să merg la seri de lectură, la interviuri, diverse evenimente. E o chestiune de profesionalism şi de respect între parteneri şi prieteni.

Ce loc are scrisul în viața ta?

Foarte important. E, ca să zic aşa, plăcerea mea vinovată, ceva ce nu împart cu nimeni. Nu vorbesc despre publicare, ci despre procesul de scriere în sine. E ceva care mă face fericit, îmi oferă un sens.

Ce loc are scrisul în lumea contemporană?

Te referi la ce loc are/ocupă scrisul în România? Dacă da, răspunsul e simplu – scrisul este noua fiță. Scriitorii buni trăiesc ca niște barosani, iar lumea le cumpără cărțile cu zecile, dacă nu cu sutele de mii. Sunt invitați la televiziuni, se fac seri de lectură la care vin sute și mii de oameni, care plătesc bilet, bineînțeles. Nimeni nu piratează cărțile, asta pentru că există un adânc respect pentru muncă, nu doar pentru cea a scriitorilor, ci pentru munca altuia în general. Sunt mai mulți agenți literari decât scriitori și mai puțini scriitori decât cititori. Asta pentru că la noi se citește enorm. România este pe locul doi la cărți citite pe an, pe cap de locuitor, după Orbikistan, dar exisă șanse, după ultimele estimări, să cădem pe locul unu. Restul e folclor.

Ce vrei să realizezi în 2016? Lucrezi la vreo carte, să așteptăm un nou volum semnat de Radu Găvan?

Vreau să petrec cât mai mult timp cu familia mea. Asta e ceva care chiar contează. E o întrebare care mi se pare haioasă şi un pic ciudată, mă refer la cea de-a doua, în sensul în care găsesc normal ca un scriitor să scrie, mai repede sau mai încet, mai mult sau mai puţin, dar să scrie orişicum. Prin urmare – da, scriu, tot roman, ceva experimental, nu ştiu dacă va apărea anul acesta, nu știu cum va arăta în final, deocamdată îl dezgrop şi e un proces interesant, pentru că ăsta e un monstru care se revelează încet. Poate că va fi o capodoperă, poate o mizerie, simt că în cazul ăsta, mai mult ca oricând, nu e cale de mijloc. Şi ştii ceva? Nici nu contează. Dacă eu sunt mulţumit de ce-a ieşit, atunci sunt fericit. Decât să merg pe cărări bătătorite, mai bine nu mai scriu.

 

Exorcizat Radu GavanRadu Găvan este o forță care va scormoni în măruntaiele și capilarele celor predispuși la deschiderea ochilor înspre interiorul propriu și al lumii și va exorciza de acolo cele mai înrădăcinate temeri, griji și prejudecăți. Cu o copertă albă ce reflectă conținutul deopotrivă orbitor, sufocant și vindecător, cu o scriitură ca un pîrîu agitat și proaspăt, Exorcizat este o tragedie, o lecție și un farewell lucrurilor toxice și camerelor de tortură de care și din care fiecare dintre noi trebuie să scăpăm.

Citiți despre Exorcizat.

neverland_radu-gavanNeverland este o carte devastatoare despre inocență și pervertire, despre viață și moarte și felul în care se împletesc ele în viața cotidiană, despre loialitate, influență, prietenie, familie și disperare. Este un roman scurt, dinamic, onest, care aduce și un strop de folclor românesc, și un pic de nebunie. O lectură pe care o recomand cu tărie și poate și cu niște tărie lîngă ea, pentru a fi mai ușor de digerat.

Citiți despre Neverland.

 

Urmăriți-l pe Radu Găvan pe site-ul romanului Exorcizat și pe pagina sa de facebook.

Herg Benet Elefant eBook Libris (Exorcizat) Libris (Neverland)

sursa foto: arhiva personală a lui Radu Găvan