Splendoarea unui om este dată de întâlnirile privilegiate pe care le-a avut.
Am ales un filosof, scriitor și interpret român pe care îl apreciez foarte mult. Îl apreciez pentru că, înainte de toate, domnul Liiceanu este un om onest cu sine însuși, dar și cu lumea care îl înconjoară. Pentru că prima carte a sa pe care am citit-o, „Ușa interzisă”, a urmat amăgirii mele naive de către Emil Cioran; nu știam inițial cine este, dar curiozitatea tinerească de a descoperi tot ceea ce este interzis m-a determinat să descopăr un viitor model. Acel „jurnal”, cum aveam să descopăr, era un mod de a încerca metoda cioraniană – scrisul – din mijlocul depresiei.
Gabriel Liiceanu este o persoană publică și un intelectual public. Este însă și un om cu defecte – se declară timid, încet, pătimaș, cu regrete – cum de altfel este orice om. Dar nu orice om, nu oricare dintre noi își asumă un rol, care îl transformă inevitabil într-un personaj, dar care poate astfel dărui. A-ți asuma un rol în societatea ta, a dori, pe lângă propriile interese, să te pui și în folosul societății cred că este un lucru măreț. Domnul Liiceanu este cu siguranță un liberal care crede în individualism (în sensul moderat), dar dedicarea de care dă dovadă, chiar din mijocul pesimismului, mie mi-a conferit un optimism salvator. Puterea cuvântului, singura armă pe care o folosește acest intelectual în societatea din care face parte, este – cel puțin pentru mine – dovada bunei-credințe, un argument fiind și impactul pe care îl are în societatea românească. „Excursia” prin ideile fundamentale ale lumii noastre dar și „întâlnirea” cu sine, ocuparea unei funcții periculoase politic dar și încercarea de a păstra un echilibru între toate acestea sunt mirări, încercări și domenii emergente când vorbim despre Gabriel Liiceanu.
În videoclipul de mai jos, intelectualul român oferă modelul introspecției și exemplul unui traseu al vieții, care sunt cu atât mai remarcabile cu cât credem că vin de la un intelectual văzut ca fiind sobru, detașat sau arogant. Consider că urmărirea acestei emisiuni din Profesioniștii ne poate îmbogăți pe fiecare, prin observarea unei confesiuni venite de la un intelectual și filosof român în viață, dar și prin ascultarea unui om matur, care ne vorbește despre amăgiri, fericiri, înfrângeri, sensuri, trăite pe propria piele.
De fapt, viața noastră este în mare măsură un mers pe sârmă, între a te lăsa în voia vieții, în speță a da curs liber pornirilor tale și a ști unde nu poți să faci asta, pentru că ajungi într-un impas total, deci nu mai poți ieși de acolo niciodată… N-aș fi om dacă n-aș fi avut asta. Consider că orice om trăiește în viața lui asemenea momente de descumpănire ultimă. A rămâne în picioare de-a lungul unei vieți depinde mai degrabă de altceva… dacă noi am privi viața cu o luciditate absolută, dacă ne-am interioriza tot ceea ce vedem la televizor seară de seară, dacă n-am mai avea ziduri de apărare și am asimila toată mizeria lumii, am înnebuni cu toții.
Videoclipul poate fi urmărit aici.