De multe ori, nu constatăm cât de vital este un lucru decât după ce nu mai e prezent: fie că s-a disipat cu timpul, fie că ne-a fost luat în mod brutal. Ca oameni, ne place să ne credem atotputernici, deseori ne îmbătăm cu acest sentiment și uităm cât de fragili și dependenți suntem, de fapt.
Pentru Frida Kahlo, lucrul de care a fost păgubită încă de la o vârstă tânără a fost chiar una dintre nevoile vitale: sănătatea. În 1925, când autobuzul în care se afla tânăra de 18 ani a intrat în plină coliziune cu un alt vehicul, Frida a fost atât de grav rănită, încât puțin a lipsit să nu moară. A fost obligată să stea într-un corset metalic pentru o perioadă foarte lungă de timp, trecând apoi prin nenumărate operații, iar sănătatea ei a rămas iremediabil compromisă, deși și-a recăpătat mare parte din mobilitate. Rănile și fracturile, care i-au afectat mai ales partea inferioară a corpului, au fost cauza pentru care nu a putut purta nicio sarcină până la capăt, ceea ce a fost cu atât mai dureros cu cât Frida își dorea foarte mult să devină mamă. Accidentul a fost o adevărată tragedie și i-a marcat în mod decisiv întreaga existență. Nu în ultimul rând pentru că în perioada imediat următoare lui, în timp ce era imobilizată la pat, a început să picteze.
În ciuda tuturor festelor pe care i le-a jucat soarta, Frida Kahlo a reușit să rămână o fire esențialmente optimistă, așa cum o demonstrează faimosul dicton Viva la vida! (Trăiască viața!), pe care Frida l-a înscris pe una dintre picturile ei, cu puțin timp înainte să moară. Pictura reprezintă pepeni tăiați, iar inscripția este făcută pe pulpa unuia dintre fructe. Astfel, chiar dacă o ființă moare (moartea fiind simbolizată de către actul tăierii), viața, forță de neînfrânt, se află într-o perpetuă înnoire.
Frida Kahlo a transformat suferința prin care a trecut într-o sursă de putere și a sublimat-o în artă. Întotdeauna există două opțiuni: să te lași doborât de durere, resentimente, suferință, sau să te ridici deasupra lor și să crești prin ele. Asta a ales Frida să facă, în loc să permită amărăciunii să o consume pe dinăuntru. Atitudinea ei demonstrează o forță excepțională de a răzbi indiferent de vicisitudinile întâlnite pe drumul vieții. Felul în care a ales să moară este și el un gest simbolic, în concordanță cu această filosofie. A murit pe patul din care nu prea mai putea să se miște, îmbrăcată în culori vii și cu părul împodobit, înconjurată de flori și cerând să fie dat foc patului după ce ea își va fi dat sufletul. Frida a ales să trateze chiar și moartea ca pe o sărbătoare: I hope the exit is joyful and I hope never to return sunt ultimele cuvinte pe care le-a scris în jurnalul intim, în iulie 1954.
Documentarul Frida Kahlo (1907-1954): Biography – A Woman in Rebellion prezintă cele mai importante momente din viața artistei, punând accentul mai ales pe vizual, prin multitudinea de tablouri și imagini. Să descoperim împreună această personalitate fascinantă, pentru care viața a fost mereu o sărbătoare, chiar și în cele mai crunte momente.