Prin intermediul mișcării insurgente haitiene s-a ajuns pentru prima oară la abolirea sclaviei într-o colonie europeană. Odată cu ascensiunea la putere a lui Napoleon Bonaparte în Franța, și în Saint-Domingue a apărut o personalitate puternică prin intermediul căreia fosta colonie franceză și-a obținut independența.

De la începutul mișcării insurgente din 1791 s-au remarcat mai mulți generali de culoare. Majoritatea s-au aliat rivalelor Franței, Spania și Marea Britanie, și nici măcar faptul că Franța a proclamat emanciparea sclavilor nu i-a făcut pe aceștia să treacă de partea ei. Totuși, unul dintre liderii negrilor a susținut Franța la începutul lui 1794. Este vorba despre Toussaint de Bréda care, din 1794, își va spune Toussaint Louverture (”Calea”). Inițial un sclav, Toussaint fusese eliberat înainte să înceapă revoluția. Deși nu a fost adeptul mișcării insurgente de la început, el i s-a alăturat acesteia la scurt timp după izbucnire și a ieșit repede în evidență prin calitățile sale militare și diplomatice. În 1794 el conducea cea mai bine organizată și eficientă unitate militară de pe insulă. În momentul în care a decis să li se alăture lui Sonthonax și Franței revoluționare, balanța avea să se încline în favoarea acestora din urmă. În perioada 1794-1798, Toussaint și forțele franceze au reușit să scoată ocupația britanică din Saint-Domingue. În tot acest timp, el și-a mărit influența cu ajutorul unor generali și politicieni francezi trimiși să conducă insula. De asemenea, a reușit să-și depășească rivalii, chiar dacă era vorba despre mulatri sau despre ceilalți generali negri, și să creeze anumite relații diplomatice cu Marea Britanie și cu guvernul Statelor Unite.

Istoricii au mai multe teorii în ceea ce privește dorințele lui Toussaint; unii spun că acesta voia independența coloniei, alții cred că i-ar fi plăcut ca Saint-Domingue să rămână colonie franceză, dar ca el să ajungă guvernatorul acesteia. Toussaint se afla într-o situație dificilă, deoarece avântul revoluționar era în scădere și unii politicieni începuseră deja să propună reinstaurarea sclaviei în colonii, lucru pe care el nu l-ar fi permis. Pe de altă parte, avea nevoie de suportul Franței împotriva britanicilor, dar, deoarece a fost prins în acest joc complicat, aspirațiile lui Toussaint sunt foarte greu de ghicit. De asemenea, a încercat să îi trimită pe negri înapoi pe plantații, conștient fiind că are nevoie de susținere economică pentru armata sa, și că plantațiile erau o sursă importantă de venit. El le-a promis acestora că vor fi plătiți, că vor avea mai mult timp liber, dar nu le-a permis să devină fermieri independenți. Pentru a-și asigura loialitatea ofițerilor săi, Toussaint le-a oferit proprietăți vaste. A creat o societate dominată de negri, dar care prezenta o prăpastie între elita conducătoare și restul populației.

Pe baza avântului revoluționar care a declarat sclavia ilegală și populația neagră liberă, Louverture reușise să creeze condițiile pentru ca Saint-Domingue să ajungă în curând independentă. Însă apele aveau să fie tulburate de ascensiunea la Paris a uneia dintre cele mai ilustre personalități din istorie, Napoleon Bonaparte.

Toussaint a realizat că apariția unui astfel de lider, determinat și autoritar cum era Napoleon, nu ar tolera un guvern autonom în ceea ce el considera o colonie a Franței. În timp ce îi trimitea mesaje lui Napoleon pentru a-i câștiga simpatia, Toussaint pornise conturarea unei constituții pentru Saint-Domingue, care ar fi asigurat independența insulei. Bonaparte avea diverse planuri pentru coloniile sale: unul din ele ar fi fost să îl angajeze pe Toussaint să creeze un imperiu francez în Louisiana. Atât timp cât se aflase în război cu Anglia, Napoleon nu reușise să acționeze în privința Saint-Domingue-ului, dar, odată cu armistițiul franco-englez de la sfârșitul anului 1801, a pornit imediat pregătirile pentru a trimite forțe militare care să recapete controlul asupra coloniilor din Caraibe. Aceste eforturi au avut success în Martinica și Guadalupe, unde sclavia a fost reinstaurată violent.

Expediția militară franceză către Saint-Domingue, comandată de generalul Leclerc, a ajuns la începutul anului 1802. Francezii au ocupat majoritatea porturilor, iar mulți dintre generalii lui Toussaint, în special mâna sa dreaptă, generalul Dessalines, au trecut de partea Franței. Toussaint însuși s-a retras pe plantația sa, de unde a fost arestat și trimis în Franța în iunie 1802, unde avea să moară în închisoare, în anul următor. În timp ce Toussaint și generalii săi s-au predat francezilor, o mare parte din populația de sclavi nu a făcut acest lucru. Devenise clar că Franța nu dorea doar să ocupe colonia, ci să și reintroducă sclavia, la fel ca în Guadalupe. Totuși, francezii pierdeau un număr mare de soldați în luptele de guerilla și un număr și mai mare datorită contactului cu febra galbenă, printre care însuși generalul Leclerc.

În aceste condiții, Dessalines și ceilalți generali au pornit la luptă împotriva francezilor. În mai 1803, a început din nou războiul între Franța și Marea Britanie, făcând astfel ca trupele franceze din Saint-Domingue să fie private de provizii și întăriri. Spre sfârșitul anului, comandantul francez Rochambau a fost forțat să se predea și să se retragă de pe insulă. Astfel, la sfârșitul lunii decembrie a anului 1803, generalul Dessalines a proclamat independența fostei colonii, dându-i un nume care era derivat din cel al foștilor locuitori ai insulei, „Haiti”.

Succesul revoluției din Haiti a venit ca un șoc pentru societățile sclavagiste din Lumea Nouă. Pentru prima dată o revoltă a sclavilor a culminat cu înfrângerea totală a albilor. Deși a murit înainte ca Haiti să își câștige independeța, povestea lui Toussaint Louverture a ajuns o legendă: un negru, fost sclav, a reușit să înfrângă cei mai buni generali albi și să-i păcălească pe majoritatea policienilor caucazieni.

Haiti a devenit prima fostă colonie europeană unde au fost răsturnate sclavia și inegalitatea rasială. Memoria revoluției a reușit să inspire mișcările de eliberare a sclavilor în următoarele două secole. În același timp, Toussaint Louverture a lăsat o moștenire problematică populației negre din Haiti. Societatea inegalitar creată și condusă de un regim militar a influențat structura socială a țării până în zilele noastre. În plus, el nu a reușit să rezolve diferențele dintre populația mulatră și cea neagră, majoritară, fapt care a dus în viitor la numeroase conflicte între cele două grupuri rasiale.

În ciuda mărimii mici a statului Haiti, revoluția dintre 1791 și 1804 reprezintă un eveniment extrem de important în istoria lumii. Prin ea s-a răspuns la întrebarea: „Ce ar însemna dacă oamenii de culoare ar insista ca promisiunile făcute de revoluția americană și cea franceză să se aplice și lor?” Revoluția aceasta a devenit precursoarea mișcărilor coloniale moderne din Lumea a Treia.

De asemenea, exemplul revoluției din Saint-Domingue ne demonstrează că a fost nevoie de anumite condiții pentru ca o revoltă a sclavilor să reușească în Lumea Nouă. Deși sclavii erau de zece ori mai numeroși ca populația albă în Saint-Domingue, albii au reușit să mențină controlul asupra coloniei datorită tehnologiei militare avansate. A fost nevoie de scindarea populației albe după revoluția franceză și de întoarcerea populației mixte împotriva lor astfel încât revoluția să aibă sorți de izbândă. Succesul lui Toussaint s-a bazat pe capacitatea lui de a-și instiga adversarii unii împotriva altora. În momentele cruciale ale carierei sale, el a beneficiat de suport și din partea spaniolilor, a britanicilor sau a americanilor.

Observând toate aceste condiții care au fost necesare ca revoluția din Haiti să aibă succes, se poate deduce de ce societățile care se bazau pe sclavi au continuat să existe până spre sfârșitul secolului XIX. De asemenea, este de remarcat faptul că statele africane au fost decolonizate în mare parte abia după jumătatea secolului XX.

Bibliografie:

Jeremy Popkin, University of Kentucky, The Haitian Revolution: A Different Route to Emancipation

sursa foto