Ne agățăm de sărbători ‒ să fim mai buni, să ajutăm, să ne regăsim. Facem un țel din a închide telefoanele, facebookul, tristețile, grijile. Ne agățăm cu disperare să căutăm tradiția, să fugim acasă, prin sate de sub dealuri sau munte, în orașe mici și cochete. Și când acasă e București și nu avem unde fugi, căutăm luminițe și colindători, un pic de magie, un pic de speranță. Ne agățăm de sărbători să dăruim ceva copiilor mai puțin norocoși, ceva celor dragi. Cartea pe care și-o dorea, eșarfa albastră care se potrivește cu cerceii pe care i-am dat anul trecut, haine, cărți, hârtii colorate de împachetat. Ne înghesuim în hipermarketuri să cheltuim și ultimul ban pe ambalaje și pungi. De ne-ar aduce asta împreună. De-am fi la masa de Crăciun un pic mai fericiți, mai liniștiți, mai împăcați cu noi.
There is no ideal Christmas; only the one Christmas you decide to make as a reflection of your values, desires, affections, traditions. (Bill McKibben)
Alergăm și credem că ne găsim, când de fapt ne împiedicăm de noi înșine la fiecare pas. Nu facebookul ne împiedică să ne bucurăm de sărbători. Nu telefoanele noastre smart, nu tabletele, nu televizorul. Noi ne împiedicăm să simțim magie. Facem un scop din a da sign out, dar ne întoarcem la gadgeturile care ne amorțesc viața. Nu progresul, tehnologia sau evoluția ne împiedică să simțim, ci noi. Pe facebook oamenii se mândresc cu izolarea lor de sărbători, dar nu înainte de a mai da un check in lângă oala de sarmale, lângă bradul împodobit, lângă bunici sau prieteni regăsiți. Și vine Crăciunul, aruncăm telefoanele într-un colț, verificăm emailul mai rar, încercăm să ne bucurăm de tot ce e în jurul nostru – familie, liniște, un pic de credință. Și urmează acele zile ciudate, în care timpul trece când prea repede, când prea încet, revedem prieteni, stăm cu cei dragi, vedem filme, citim mai mult, stăm lângă sobă și bem vin fiert, ne facem planuri. Petrecem de revelion, aruncăm sferturi sau jumătăți de salarii să fugim din nou, să ne creionăm o noapte care să dureze cât un an, să bem, să râdem, să avem sentimentul că e cea mai frumoasă noapte.
La început de an încep și depresiile. Și temerile de vise. Și cei dragi rămân în urmă, acasă, într-un acasă mitic, pentru următorul Crăciun. Nici nu mai ninge cum ningea odată, nici noi nu mai suntem aceiași… ne întoarcem la gadgeturi, la facebook și emailuri, cu amărăciunea amintirilor de sărbătoare. Și aici se închide cercul, căci nu progresul, tehnologia sau evoluția ne împiedică să simțim, ci noi.
I wish we could put up some of the Christmas spirit in jars and open a jar of it every month. (Harlan Miller)
Magia Crăciunului nu este un buton de sign out. Bucuria sărbătorilor nu se prefabrică, nu ar trebui să fie un refugiu, ci un mod de a trăi. Până la urmă, Crăciunul este o stare de spirit – bucurie, magie, bunătate. Doar pentru că nu scrie 25 decembrie în calendar, nu înseamnă că nu putem fi buni. Copiii săraci sunt acolo tot anul, poate mai triști numai. Cadouri putem oferi celor dragi tot anul. Ce poate fi mai frumos decât un gest neașteptat, zâmbetul unei bucurii sincere? Părinții sunt acolo tot timpul, cât mai sunt. De ce să nu le facem Crăciun în orice weekend? Mi-aș dori ca fiecare Crăciun să fie doar ușa descoperită spre Narnia, magie, bucurie.