Timpul este otrăvitor. Trecem în fiecare zi prin Piața Universității și nu se mai simte în aer miros de libertate, de sânge, de frică. Ne lăsăm captați de zgomote, mașini, lumini colorate. Alergăm prin oraș după trolee, joburi, cursuri, taxiuri și prieteni. În drumul nostru spre centrul vechi, la un pahar de vin fiert, ne lăsăm ademeniți de fulgi colorați și colinde zgomotoase, uitând că prin locurile prin care noi trecem cu ghetele luate din malluri aglomerate au murit oameni, s-au destrămat familii, iubiri, planuri. Dar nu a murit visul – libertatea. De fapt, tocmai visul ăsta prea scump ne face astăzi niște călători. Mi-ar plăcea ca într-o zi, într-un sfârșit de decembrie, să ne întoarcem într-un București trist și friguros, cu miros de fum, sânge și gloanțe, să stăm în fața tancurilor și să simțim frică, groaza, să mirosim moartea și să înțelegem că trăim. Poate, după o asemenea experiență fantastică, am putea înțelege că pentru libertatea noastră au murit oameni, s-au destrămat familii, iubiri, planuri. Pentru vis. Pentru libertate. Și responsabilitatea cadavrelor și a inimilor frânte ar trebui să fie în gândurile noastre nu doar în sfârșituri de decembrie, ci în fiecare zi. Ei nu sunt eroi de o săptămână, ci pentru libertatea noastră de a privi cerul. Timpul este otrăvitor – uităm, minimalizăm, închidem ochii. Dar istoria nu este despre timp, ci despre memorie. (Simona Barbu)
O mare parte dintre români regretă comunismul. Nicio noutate. Dacă m-am indignat prima oară când am fost pusă în fața acestui fapt, acum, când aud aproape zilnic tânguieli și suspine referitoare la anii de dinainte de ’89, tresar o fracțiune de secundă și-apoi îmi revin. Mi se pare totuși că statistica asta e un argument în plus pentru care educația reprezintă domeniul în care ar trebuie să fie investite căruțe de bani. Pentru că, educat fiind, te-ai gândi că nu poți idealiza tocmai regimul care te-a adus azi la limită. Educat fiind, ți-ar trebui destul de mult curaj să încurajezi teroarea. Educat fiind, ți-ai da seama că e un pic paradoxal să urli capitalism nenorocit pe Facebook, eventual în fața vreunui Macbook, în timp ce înfuleci un cheeseburger. Educat fiind, ți-ai da seama că, cel mai probabil, pe șinele metroului spre care alergi zilnic au curs lacrimi de sudoare și de trudă.
Și nu, faptul că eu nu am trăit în comunism chiar nu e un argument valabil ca să mă convingă cineva de beneficiile și prosperitatea unui astfel de regim. De parcă ar trebui să experimentezi niște sentimente sau niște momente chiar dacă știi că-ți fac rău. De parcă ar trebui să fug acum în Etiopia ca să fiu sigură că nu aș vrea să mă trezesc în fiecare dimineață acolo.
Lăsând la o parte cenzura, Securitatea, trecând cu vederea cozile interminabile și cartela, uitând de frig și de întuneric, de megalomanie și de chin, să regreți regimul comunist când știi că au murit oameni în închisori, iar mai târziu în piețe, e pur și simplu o dovadă de ignoranță și de lipsă de bun-simț. Sau, mai simplu, de nesimțire. Au murit tați și fii care sufereau în tăcere, pentru ca tu să te poți elibera azi. Să poți să-i înjuri pe Băsescu și pe Ponta fără rețineri. Să poți să scrii tot ce-ți trece prin cap, pe ziduri, prin ziare, pe net sau pe strada din fața blocului. Au murit fiice și surori pentru ca tu să poți alerga zilele astea prin supermarketuri și prin malluri, după cadouri pe care să le pui sub brad, în sufrageria ta luminată și încălzită. Au murit mame și frați ca să bei tu cafele pe Lipscani și ca să-l citești pe Eminescu în parc, nu pe furiș, sub plapumă. Au murit intelectuali și oameni care aparțineau elitelor pe care le evoci tot timpul, pentru că au refuzat să se piardă pe sine. Au murit studenți ca să le poți cumpăra nepoților tăi zece feluri de ciocolată. Au murit ca să poți să ieși azi, la rândul tău, în stradă, pentru ideile în care crezi. Au murit ca să fii rocker sau hipster, ateu sau religios, român sau francez. Oricât de idilic ți s-ar părea că sună, au murit pentru libertate. Și se răsucesc în mormânt când îți aud fantasmagoriile. (Diana Trăncuță, publicat prima oară pe blogul personal)