Pentru mulți, revenirea la cărțile pentru copii sau cele fantasy reprezintă o formă de relaxare, de detașare. Problemele, fie ele legate de etic, politic, religie, familie ajung cumva pe un plan secundar. Chiar și în condițiile în care acțiunea este centrată în jurul lor sau sunt motive recurente ori deosebit de puternice în respectiva carte. Farmecul stă în magia/tehnologia avansată în jurul căreia este construită povestea și, de obicei, ocupă locul principal în ochii cititorului. Lumea aceea nouă, care conține scene de la perfect banale până la complet neverosimile – în alt context decât al universului respectiv – este însă deseori o alegorie, are ascunsă într-un strat adânc o problematică tipică societății umane, prezentată însă într-un ambalaj foarte colorat.
Revolta împotriva lumii sau, din contră, dragostea pentru un anumit subiect au un impact puternic asupra autorilor, care încearcă să-și transmute ideile și în cititorii lor. Acest fapt este, desigur, valabil și pentru scriitorii de cărți pentru copii, fantasy sau S.F., care își transformă textele și în romane sociale, psihologice, bildungsromane etc. La sfârșitul lecturii rămânem cu acea senzație de basm pe care numai o lume diferită ne-o poate lăsa, dar și cu o înțelegere mai profundă a unei anumite teme.
Cei mai cunoscuți autori din domeniu au ajuns pe soclurile lor nu numai grație lumilor fascinante și originale pe care le-au creat, ci și datorită temelor ascunse în ele. Nu trebuie să fii expert în religie, politică sau psihologie, nu trebuie nici măcar să ai o foarte mare experiență în general ca să surprinzi esența mesajului, fiindcă adeseori acesta este unul subliminal. Te scufunzi într-un mediu necunoscut, te încântă să descoperi ceva neașteptat cu fiecare pagină dată, iar, în paralel, subconștientul tău face toate conexiunile necesare dintre lumea aceea și a ta.
C.S. Lewis, autorul seriei „Cronicile din Narnia”, a fost crescut într-o familie religioasă, dar a devenit ateu la 15 ani. Mai târziu explica însă că, în mod paradoxal, era foarte supărat pe Dumnezeu pentru că nu exista.[1] Va îmbrățișa din nou creștinismul, influențat fiind de discuțiile cu doi prieteni:
When I began teaching for the English Faculty, I made two other friends, both Christians (these queer people seemed now to pop up on every side) who were later to give me much help in getting over the last stile. They were HVV Dyson… and JRR Tolkien. Friendship with the latter marked the breakdown of two old prejudices. At my first coming into the world I had been (implicitly) warned never to trust a Papist, and at my first coming into the English Faculty (explicitly) never to trust a philologist. Tolkien was both.[2]
Lewis susține că a fost adus la creștinism lovind, zbătându-se, revoltat și căutând orice șansă de scăpare[3], iar despre momentul conversiunii afirmă următoarele:
You must picture me alone in that room in Magdalen, night after night, feeling, whenever my mind lifted even for a second from my work, the steady, unrelenting approach of Him whom I so earnestly desired not to meet. That which I greatly feared had at last come upon me. In the Trinity Term of 1929 I gave in, and admitted that God was God, and knelt and prayed: perhaps, that night, the most dejected and reluctant convert in all England.[4]
Când a început să scrie cărțile pentru copii care urmau să devină atât de cunoscute, Lewis nu a intenționat să le transforme într-o alegorie sau să încorporeze teme creștine:
Some people seem to think that I began by asking myself how I could say something about Christianity to children; then fixed on the fairy tale as an instrument, then collected information about child psychology and decided what age group I’d write for; then drew up a list of basic Christian truths and hammered out ‘allegories’ to embody them. This is all pure moonshine. I couldn’t write in that way. It all began with images; a faun carrying an umbrella, a queen on a sledge, a magnificent lion. At first there wasn’t anything Christian about them; that element pushed itself in of its own accord.[5]
Însă după ce tematica religioasă a devenit evidentă, pentru cei familiarizați cu creștinismul, cel puțin, autorul a oferit câteva explicații. În martie 1961, într-una dintre ultimele sale scrisori, Lewis scrie:
Since Narnia is a world of Talking Beasts, I thought He [Christ] would become a Talking Beast there, as He became a man here. I pictured Him becoming a lion there because (a) the lion is supposed to be the king of beasts; (b) Christ is called “The Lion of Judah” in the Bible; (c) I’d been having strange dreams about lions when I began writing the work. The whole series works out like this.
The Magician’s Nephew tells the Creation and how evil entered Narnia.
The Lion etc the Crucifixion and Resurrection.
Prince Caspian restoration of the true religion after corruption.
The Horse and His Boy the calling and conversion of a heathen.
The Voyage of the “Dawn Treader” the spiritual life (especially in Reepicheep).
The Silver Chair the continuing war with the powers of darkness.
The Last Battle the coming of the Antichrist (the Ape), the end of the world and the Last Judgement.[6]
În The Lion, the Witch and the Wardrobe (prima carte publicată, dar a doua în ordine cronologică), influența creștină este poate cea mai evidentă, atât datorită numeroaselor aluzii, cât și a centrării acțiunii în jurul Crucificării și Învierii.
În primele pagini avem deja prima referință la ortodoxism. În tărâmul magic al Narniei, copiilor li se spune Fiica Evei sau Fiul lui Adam. În plus, avem modul adulator în care este privit Aslan de către animalele din Narnia, efectele pe care prezența sau doar menționarea lui le au asupra celor patru frați și micile minuni pe care le face leul, de la a sufla pe ei și a le da curaj, până la a asigura mâncare pentru toate animalele:
How Aslan provided food for them all I don’t know; but somehow or other they found themselves all sitting down on the grass to a fine high tea at about eight o’clock.
“They say Aslan is on the move – perhaps has already landed.”
And now a very curious thing happened. None of the children knew who Aslan was any more than you do; but the moment the Beaver had spoken these words everyone felt quite different.“Aslan?” said Mr Beaver. “Why, don’t you know? He’s the King. He’s the Lord of the whole wood, but not often here, you understand.
‘Course he isn’t safe. But he’s good. He’s the King, I tell you.
For the mention of Aslan gave him a mysterious and horrible feeling [despre Edmund] just as it gave the others a mysterious and lovely feeling.
“He’ll be coming and going,” he had said. “One day you’ll see him and another you won’t. He doesn’t like being tied down and of course he has other countries to attend to. It’s quite all right. He’ll often drop in. Only you mustn’t press him. He’s wild,’ you know. Not like a tame lion.”
Peter și Susan, cei mai mari, și Lucy, mezina, sunt de la bun început de partea forțelor binelui. Edmund, în schimb, fiind cel mijlociu și plin de amărăciune, este ușor ispitit de către Vrăjitoarea Albă. El își trădează frații, crezând că în palatul Vrăjitoarei îl vor aștepta munți de rahat turcesc, desertul său favorit, și un viitor ca prinț al Narniei. Află repede că Jadis l-a folosit pentru a-i ademeni pe toți patru în Narnia și pentru a-i ucide (de teama unei profeții). Edmund este salvat, însă Vrăjitoarea îi spune lui Aslan că toți trădătorii îi aparțin și că pentru fiecare trădare, ea are dreptul să verse sânge.
You at least know the Magic which the Emperor put into Narnia at the very beginning. You know that every traitor belongs to me as my lawful prey and that for every treachery I have a right to a kill.
Astfel, precum Iuda l-a trădat pe Iisus, greșeala lui Edmund duce la sacrificiul lui Aslan. Acesta este de asemenea umilit – pe Masa de Piatră este ras, legat, lovit, tachinat :
“Why, he’s only a great cat after all!” cried one.
“Is that what we were afraid of?” said another.
And they surged round Aslan, jeering at him, saying things like “Puss, Puss! Poor Pussy,” and “How many mice have you caught today, Cat?” and “Would you like a saucer of milk, Pussums?”
Ca o ultimă umilință, înainte să-l omoare, Vrăjitoarea Albă îi spune lui Aslan că sacrificiul său a fost în zadar:
And now, who has won? Fool, did you think that by all this you would save the human traitor? Now I will kill you instead of him as our pact was and so the Deep Magic will be appeased. But when you are dead what will prevent me from killing him as well? And who will take him out of my hand then? Understand that you have given me Narnia forever, you have lost your own life and you have not saved his. In that knowledge, despair and die.
Însă aproape de răsărit, o mulțime de șoricei rod frânghiile cu care a fost legat (și ca urmare a acelui gest devin Șoareci Vorbitori, după cum aflăm într-o altă carte – ca dovadă că loialitatea este răsplătită) și Masa de Piatră crapă în două, iar Aslan revine la viață, la fel de maiestuos ca înainte să fie chinuit de către adepții lui Jadis. El le explică minunea lui Susan și Lucy:
“It means,” said Aslan, “that though the Witch knew the Deep Magic, there is a magic deeper still which she did not know: Her knowledge goes back only to the dawn of time. But if she could have looked a little further back, into the stillness and the darkness before Time dawned, she would have read there a different incantation. She would have known that when a willing victim who had committed no treachery was killed in a traitor’s stead, the Table would crack and Death itself would start working backwards.
The Lion, the Witch and The Wardrobe, este poate cea mai evidentă alegorie creștină din serie – de ea apropiindu-se doar The Last Battle – chiar dacă nu a fost intenționată astfel. Însă și pentru cei care nu sunt familiarizați cu religia ortodoxă, anumite aspecte sunt clare: principiul binelui care prevalează în fața răului și sacrificiul care este răsplătit.
Cărțile conțin și elemente din mitologia grecească și romană sau din folclorul britanic și irlandez. Prin urmare, Lewis a fost acuzat și de promovarea păgânismului, datorită prezenței diferitelor creaturi magice, a vrăjitoriei, a anumitor zei puși într-o lumină favorabilă, chiar și a lui Moș Crăciun.
Mai multe despre acestea și temele religioase din restul seriei într-un articol viitor.
Bibliografie: