Le vedem peste tot în jurul nostru. Ne trezim, aruncăm repede pe noi o pereche de jeanși Lee Cooper, bem repede o cafea la Starbucks, verificăm Facebook-ul de pe Iphone (în cazurile fericite), ne oprim să plătim rata la bancă (în cazurile nefericite) și seara adormim cu televizorul aprins pe HBO. Suntem înconjurați de brandurile corporațiilor, le purtăm, mâncăm, privim, simțim și iubim. Dar cum au ajuns acestea să ne fie indispensabile?
Scurtă istorie a corporației
Începând cu dezvoltarea industrială, creşterea corporaţiei, în special cu referire la ultimii cincizeci de ani, a restructurat ordinea mondială, devenind o instituţie economică dominantă. Iniţial, era privită ca o entitate animată de viaţă. Societăţile ajung să realizeze imensitatea corporaţiilor care se ridicau deasupra guvernelor statale. Capătă o imagine impersonală, abstractă în mintea oamenilor, chiar imorală. Este momentul când se decide apropierea de politicile de mediu cu scopul eliminării barierei ostilităţii opiniei publice şi recâştigării încrederii generale. Globalizarea a propulsat corporaţiile dincolo de limite. Adoptarea neoliberalismului în statele occidentale a fost calea prin care firmele au scăpat de sub controlul guvernelor, devenind suficient de puternice pentru a se autosusţine.
Corporaţia, așa cum o înțelegem azi, este definită ca fiind un „grup de oameni autorizaţi de lege să acţioneze ca şi cum ar fi o singură persoană”. Sociologul Herbert B. Mayo aseamănă corporaţia cu o unitate artificială, economico-legală stabilită într-un stat. Subliniază necesitatea ca aceasta să fie incorporată statului. În Evul Mediu, membrii erau direct responsabili de acţiunile corporaţiei. Azi, corporaţia de afaceri (Business Corporation) are deţinători fantomatici, iar puterea ei este în mâinile managerilor care au legitimitate. [1]
Curentul neoliberal a împins corporaţiile să-şi depăşească propriile limite în favoarea obţinerii profitutului. Acestea, pe de altă parte, sunt rezultatul forţelor pieţei şi a eliminării barierelor din calea comerţului internaţional şi a intervenţiei statului.
Sociologul J.E. Stiglitz formulează o abordare dură la adresa neoliberalismului şi a pieţei internaţionale. Liberalizarea atrage investiţii străine (ca de exemplu extinderea corporaţiilor la nivel mondial) care distrug concurenţa locală. În ţări slab dezvoltate, mâna invizibilă propusă de Adam Smith a avut efecte nefaste asupra economiei, concurenţa era una limitată iar piaţa imperfectă. Autorul nu învinovăţeşte procesul, ci cadrul în care acesta s-a desfăşurat, corporaţiile având libertatea de a acţiona conform propriilor principii. [2]
La polul opus se plasează Milton Friedman care apără interesele corporaţiei prin poziţionarea lor centrală. Într-un interviu, economistul vorbeşte despre corporaţii ca având o singură responsabilitate socială, şi anume să producă cât mai mulţi bani posibil pentru acţionarii şi investitorii săi, acesta fiind singurul imperativ moral. Cei care au ţeluri sociale şi de protejare a mediului, prin cheltuirea fondurilor, acţionează imoral faţă de regulile corporatiste. Orice acţiune cu privire la mediul înconjurător, socială sau de responsabilitate o poate face acţionarul, însă cu bani proprii, nu ai corporaţiei. Aşadar, actele caritabile trebuie făcute în beneficiul celor care le practică (corporaţie, investitori). După Friedman, politicile de mediu constituie o distorsiune periculoasă a principiilor business-ului. Regula e simplă: acţionarii sunt mai presus de societate.
Vă recomand să citiți cartea Superclasa. Elita puterii globale şi lumea pe care o făureşte. În cercetarea ştiinţifică elaborată, David Rothkopf dă un răspuns la întrebarea „Care este puterea companiilor, comparativ cu puterea statelor unde-şi desfăşoară activitatea?”. Pentru a înclina balanţa în favoarea guvernării corporatiste, autorul argumentează la nivel economic: în anul 2007, produsul intern brut (PIB) a fost estimat la 47.000 de miliarde de dolari, comparativ cu cifrele de afaceri ale primelor 250 de corporaţii care se ridicau la peste 14.870 de miliarde de dolari, cifră ce reprezintă aproape o treime din produsul intern global, mai mult decât PIB-ul Statelor Unite sau al Uniunii Europene (13.200 de miliarde de dolari, respectiv 13.740 de miliarde de dolari). Vânzările totale ale companiilor precum Wal-Mart, Exxon Mobil, BP, Shell sau General Motors sunt mai mari decât PIB-ul fiecărei ţări în parte. [3]. Concluzia care se desprinde de aici este că reţelele globale ale acestor companii transnaţionale pot fi chiar mai influente decât ţările unde operează.
Ce rol are statul de drept în raport cu dezvoltarea corporatistă?
Libertatea individuală, egalitatea şi respectarea drepturilor omului este o cerinţă obligatorie într-o societate care se declară liberă ca regim politic. Interesul naţional sau interesul de stat înglobează, pe lângă alte aspecte, asigurarea securităţii cetăţenilor săi. În momentul când o corporaţie este periculoasă şi nesigură, statul are rolul de a reglementa situaţia prin politicile sale, garantând astfel securitatea cetăţenilor săi. El trebuie să aibă autoritatea supremă şi să tragă la răspundere orice încălcare a siguranţei civile.
Întrebarea care se pune este următoarea: Cât de riscantă este corporația în raport cu drepturile și nevoile individuale?
—
[1] Bell, D. (s.a.). The Coming of Post-Industrial Society.A Venture in Social Forecasting.
Burian, A. (2008). Geopolitica lumii contemporane. Curs de lecţii. Ediţia a doua. Chişinău, (s.n.).
[2] Stiglitz, J. E. (2003). Globalizarea. Speranţe şi deziluzii. Bucureşti, Economică.
[3] Rothkopf, D. (2009) . Superclasa. Elita puterii globale şi lumea pe care o făureşte. Bucureşti, Publica.
—
Oana Nuțu este masterand în anul II în cadrul Facultatății de Sociologie, studiind cercetarea sociologică avansată. Este pasionată de domenii precum socialul, culturalul și nu în ultimul rând, moda. Poetă de când se știe, în curând va debuta cu un volum de poezii. Colaborează cu revista culturală Cenaclul, unde își publică o parte din creațiile literare. Pasiunea pentru modă a determinat-o să înceapă o afacere pe cont propriu cu accesorii și papioane handmade. Este doar un alt mod de a împleti firele creației, ne spune Oana.