Narațiunea de geniu a lui Yourcenar ne face să pătrundem într-un amestec mistic și să citim superbele povestiri orientale, cu nesaț, până la ultima pagină.

Am chef să privesc marea bând un whisky și ascultând o poveste…

Cea mai frumoasă din câte știi și cea mai puțin adevărată… (Povestiri orientale)

Povestirile orientale ne poartă pe drumurile nesfârșite ale regatului Han, unde se întrevăd siluetele încovoiate ale maestrului pictor Wang-Fo și discipolului Ling, amândoi purtând în suflete arta delicată a contururilor și a culorii, iar în sacul din spinare pensule, borcane și cerneluri, doi pelerini săraci care dădeau neprețuitele lor comori cromatice în schimbul unei strachini de fiertură, ambii ducând în inimi amintirea primei întâlniri la un rachiu de orez și, de asemenea, amintirea soțioarei lui Ling, geloasă pe portretele lui Wang-Fo, cărora soțul le purta o admirație mai mare decât ei, întâmplări șterse de negura timpului și departe de aceste vremuri în care trebuia să caute hrană și să găsească adăpost la vreun han, dar vremuri în care întreg norodul lăuda talentul divin al maestrului care era în stare să dea viață picturilor sale printr-o singură tușă de culoare, talent ce-i va face să ajungă prizonieri la curtea împăratului, de unde vor fi salvați de o barcă ce apare din tabloul maestrului care îi va purta spre țara de dincolo de valuri, episod caracteristic realismului magic, după cum subliniază Dan C. Mihăilescu într-unul din episoadele Cartea de la ora 5, arătând încă odată că operele de artă poartă artistul spre veșnicie și dincolo de ea și la finalul căruia tovarășii noștri trag concluzia că oamenii de aici nu sunt făcuți să se piardă înăuntrul unui tablou, concluzie pe care o las la libera interpretare a dumneavoastră și, de pe drumurile regatului Han, ne îndrumă spre talazurile Balcanilor, unde pe țărmurile scăldate de soare ale Serbiei, în vecinătatea unui port încadrat într-un peisaj salubru, trei bărbați – un grec, un egiptean și un francez –  se răcoresc cu o bere, un whiskey și o citronadă și străbat cu gândurile și cuvintele bătrânul continent din părțile slave până în cele nordice, ajungând la povestirea lui Marko Kralievici, un erou al luptei otomane, un mare cuceritor de femei, vrăjind inima văduvei pașei din Scutari, un mare prefăcător, păcălind până și moartea pentru a ajunge să mai cunoască o dată adierea erosului, un personaj de legendă a cărui aureolă slavă eclipsează, în opinia francezului, laurii eroilor homerici (nu vreau să îi hulesc pe eroii dumitale greci, însă vă rog să mă credeți, Iliadei îi lipsește surâsul lui Ahile), iar pentru că tot ne aflăm în Balcani povestirile ne aduc pe malurile Adriaticii sub umbra munților pleșuvi ai Herțegovinei, unde pe străzile fierbinți din Ragusa ascultăm povestea-soră a meșterului Manole, o narațiune croită pe baza unei balade balcanice medievale ce înfățișează povestea a trei frați care vor să ridice un turn, turn ce se năruie însă de fiecare dată, iar dinspre Balcani povestirile ne conduc ca vântul și ca gândul spre Țara Soarelui Răsare, unde facem cunoștință cu Genghi, Strălucitul, cel mai mare răpitor de inimi dintre câți au uimit vreodată Asia, bărbat la cincizeci de ani hotărât să-și isprăvească viața într-o sihăstrie de pe culmile unui munte, neputând, din păcate, să scape de dragostea încă neofilită a Doamnei din Satul Florilor ce Mor și, neputând părăsi Asia fără a ne fi plimbat pe câmpiile măreței Indii, poveștile ne duc în tovărășia cumplitei zeițe Kali care străbate țara de la miazăzi la miazănoapte, josnică și tulburătoare zeitate, decăzută de pe tronul cerului lui Indra, trecută prin infernul mitologic hindus unde primi drept povară trupul unei femei ușoare pe a cărei umeri își poartă chipul angelic și neprihănit, însă, întristați de povestea lui Kali, busola povestirilor ne arată din nou farmecul balcanic, unde auzim poveștile încântătoare despre Panaiotis, cel care le-a iubit pe nereide, nimfe seducătoare care i-au rătăcit mințile tânărului grec, despre Sfânta-fecioară-a-rândunelelor (motiv alegoric al Maicii Domnului) care cruță nimfele închise de un călugăr și care ne învață că toate zidirile Creatorului își au rostul lor pe pământ, despre văduva de preot Aphrodissia și dragostea ei pentru criminalul Kosti cel Roșu ce-o va transforma într-o Antigonă balcanică, precum și alte două povestiri pe care i le las cititorului să le descopere și astfel, purtându-ne ca într-un vis nemărginit peste încântătoare spații orientale atemporale, narațiunea desăvârșită a lui Marguerite Yourcenar, reprezentând repovestirea sau reinventarea unor legende aparținând ariei sud-est europene și celei asiatice, ne face să pătrundem în amestecul mistico-fantastic al lumii orientale, o adevărată beție de cuvinte și imagini, să nu lăsăm cartea din mâini până la ultima pagină și să înțelegem, mai ales dacă citim și splendidele Memorii ale lui Hadrian, de ce autoarea a devenit prima femeie care a intrat în Academia Franceză și de ce, în universul literar, povestirile ei orientale ocupă un loc aparte pe tabloul eternității, deși nu toată lumea se va pierde înăuntrul lor.

Titlul: Povestiri orientale
Autorul: Marguerite Yourcenar
Editura: Humanitas
An: 1993
Traducător: Petru Creția
Pagini: 188

sursa foto