Primul concert al anului 2017 pentru Camerata Regală a răsunat sub acordurile celor două piane pe care au interpretat Elizabeth Sombart și Lavinia Dragoș. Am stat de vorbă cu solista româncă despre solidaritate, dăruire și muzică.
O săptămână agitată are nevoie de o încheiere plină de liniște și de câteva acorduri de muzică clasică pentru a elimina tot stresul acumulat și pentru a diminua viteza covârșitoare a zilelor. Ocazia perfectă mi-a fost dată de revenirea pe scena Ateneului Român a pianistei de renume mondial Elizabeth Sombart, cu care am avut onoarea și bucuria de a discuta în primăvara anului trecut. De data aceasta, pe lângă dirijorul Pierre Vallet, care îi este alături în multe dintre proiectele sale, s-a aflat pe scenă și pianista româncă Lavinia Dragoș.
Primul concert al anului 2017 pentru Camerata Regală a stat sub semnul pianului și al marilor compozitori clasici. Solistele și programul au făcut ca sala Ateneului să fie neîncăpătoare și să văd cu bucurie cum oameni de toate vârstele și-au ajustat programul de sâmbătă seara astfel încât să nu rateze cele două ore și jumătate de fantezie clasică.
Încă de la primele acorduri ale Concertului pentru două piane BWV 1060, în do minor de J. S. Bach, m-am bucurat de armonie și de liniște muzicală. Apariția pianistei Elizabeth Sombart, care optează preponderent pentru ținute diafane, în culori pastelate, m-a dus imediat cu gândul la o muzică divină. Lavinia Dragoș a completat dialogul celor două piane, cu o atitudine mai hotărâtă, dar la fel de plăcută și în deplină armonie cu orchestra și cu partenera de scenă. După concert, am stat de vorbă câteva minute și mi-a povestit ce sentimente au încercat-o la primul recital alături de mentorul său.
Îmi dau seama că este o evoluție în parcursul meu artistic. În urmă cu 10 ani, la scurt timp după ce am cunoscut-o, a avut loc un eveniment care marca cei 10 ani ai Fundației Résonnance. În cadrul acestui concert, doamna Sombart cânta alături de directorul Résonnance din Elveția, iar eu am admirat foarte mult acest concert. Anul trecut am cântat alături de directorul filialei Résonnance din Barcelona, iar acum sunt alături de președinta Fundației. Pentru mine este o onoare extraordinară.
Pentru acest lucru, a trebuit să fac niște pași și să aprofundez alături de ea, să învăț anumite secrete ale muzicii. Unul dintre acestea este că e nevoie de o comunicare interioară și de o conexiune cu muzica și instrumentul, atât fizică, cât și în ceea ce privește armonia, pentru a forma un sunet de catedrală deasupra noastră. Astfel, din două părți se realizează un întreg și eu sper că în această seară am reușit să facem o fuziune și o unitate în această diversitate. Până la urmă, eu nu cânt la fel cum cântă doamna Sombart, avem personalități diferite. Și totuși, alături dirijor și de orchestră, am reușit să ne unim și să creăm un moment atât de frumos.
Lavinia Dragoș s-a născut în Satu-Mare, unde a început studiul pianului sub îndrumarea profesoarei Anamaria Manfredi. Și-a completat studiile la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în același timp desfășurând și o bogată activitate concertistică alături de orchestre din țară și din străinătate. Este o persoană foarte modestă, căreia nu îi place să își aroge multe merite, deși activitatea sa este marcată de multe succese. Vorbește despre ea în cuvinte simple și uimește cu emoția din glasul ei.
Sunt un om simplu și o mamă. Sunt un om care dorește să dăruiască din multul pe care l-a primit. Sunt o soție fericită și, prin faptul că am oameni buni lângă mine, simt că pot să fiu și eu alături de alții. Această fericire pe care o trăiesc zi de zi alături de cei dragi îmi dă puterea de a merge mai departe. Când văd că și străinii mă apreciază și că președinta unei Fundații mă ajută, mă sprijină să devin un pianist și un om mai bun și îi ajută pe copiii de la mine din țară, nu pot să fiu decât un om care să mijlocească această facere de bine.
În 2006 a decis să se mute în Franța, unde a descoperit Fundația Résonnance și a cunoscut-o pe Elizabeth Sombart. Fundația are în prezent filiale în 7 țări: Franța, Belgia, Elveția, Spania, Italia, Liban și România. Aceasta din urmă a fost înființată de Lavinia Dragoș în 2013. Cuvântul-cheie care unește membrii Fundației este, cred eu, solidaritatea, după cum o demonstrează activitățile lor.
Fundația Résonnance se implică în România prin două direcții. Una este școala de pian unde copiilor li se predă o pedagogie extraordinară și unde aprofundăm legile fenomenologiei muzicale, relațiile dintre sunete, și automat le corelăm cu relațiile dintre noi. Când ne dăm seama de această bogăție enormă a muzicii clasice, care este gratuită, încercăm să îi facem și pe copii să simtă bogăția acestei muzici. Ulterior, adăugăm la această formare continuă, de minimum un an, o activitate de a dărui, de a împărtăși cu alți oameni această bucurie a muzicii – în cămine de bătrâni, în orfelinate, în spitale. În acest fel, copiii își dau singuri seama de gestul frumos și de faptul că prin degetele lor pot aduce o bucurie enormă, o liniște interioară și lacrimi în ochi pentru bucuria unei regăsiri, în multe cazuri.
Același sentiment descris de pianistă l-am avut și în timpul concertului de la Ateneu – m-am bucurat să regăsesc bucuria lucrurilor mărunte și a unei armonii prețioase între soliști și orchestră. Fundația Résonnance are porțile deschise pentru orice copil interesat. Este suficient să se înscrie și să aibă dorința de a cânta din suflet. Să rezoneze cu ideile și sentimentele Fundației.
Copiii interesați aplică la noi, ne trimit o descriere a activității lor, după care intră într-o perioadă de probă. Avem nevoie să îi cunoaștem și să creăm o legătură cu ei. Există cazuri de copii care au renunțat la pian pentru că nu le plăceau profesorii. Dacă totul merge bine, cursurile pot continua pentru un an de zile și îi includem în programele de mobilitate în cadrul celor 7 filiale ale Fundației. Ei pot participa astfel la mici turnee, atât de concerte publice, cât și la cele de solidaritate.
Lunar, avem câte o întâlnire la care îi ajut doar eu, însă de două ori pe an avem întâlniri cu alți profesori din Fundație. În primul rând, Elizabeth Sombart vine cel puțin o dată pe an în România. Mai este și Jordi Mora, discipolul lui Sergiu Celibidache, cel care, alături de Elizabeth Sombart, a scris pedagogia Résonnance. De anul viitor plănuim să îl invităm și pe maestrul Pierre Vallet. Acești copii au posibilitatea de a lucra cu mari personalități, cu mentori în adevăratul sens al cuvântului. Așadar nu sunt singură, având în spate o echipă de oameni foarte puternici, pe care eu îi văd o dată la trei luni în tot felul de activități de formare continuă.
Ateneul a fost inundat apoi de muzica lui Mozart, Elizabeth Sombart fiind solista Concertului pentru pian nr. 23, KV. 488 în La major. Discipola sa i-a admirat tehnica și dăruirea, remarcând sclipirea și delicatețea din fiecare acord. Toate acestea fac ca dorința copiilor din Fundație de a cânta alături de Președinta acesteia să fie și mai mare:
Copiii cântă de plăcere, nu cântă pentru o competiție. Sigur, exigența crește, pentru că în momentul în care cânți alături de Elizabeth Sombart, îți dorești să cânți cât mai bine. Mi se pare foarte bună această activitate și vedem cum crește dorința de a face muzică, precum și numărul de concerte. Nu sunt singură, copiii vin alături de mine și cântă.
Desigur, finalul concertului a fost sub semnul Simfoniei nr. 40 a lui W. A. Mozart, unanim apreciată ca fiind una dintre cele mai bune lucrări simfonice din muzica clasică. La celebritatea partiturii se adaugă, bineînțeles, și calitatea orchestrei, despre care pianista Lavinia Dragoș a avut numai cuvinte de laudă:
Experiența din această seară a fost una foarte frumoasă. Pe an ce trece îi cunosc tot mai bine și mi se pare din ce în ce mai profund ceea ce căutăm în muzică și ceea ce reușim să revelăm ulterior. În muzică este nevoie să te cunoști. Atunci când ești străin, încerci să creezi ceva și ajungi la un anumit nivel, dar cu cât te cunoști mai bine, mi se pare că reușești să te unești din ce în ce mai mult.
Am părăsit Ateneul mai bogată sufletește, mai plină de speranță și cu vorbele Laviniei Dragoș în minte și în suflet. Am văzut o sclipire în ochii ei când vorbea despre activitatea Fundației Résonnance și despre bucuria pe care muzica o oferă acestor copii și, prin arta lor, atâtor oameni care au nevoie de momente care să le aducă aminte că nu sunt singuri.
Am avut experiențe foarte frumoase, copii care au spus: „Mamă, am făcut o faptă bună astăzi!” Este foarte dificil acest lucru pentru că, în sistemul nostru de învățământ, copiii învață mereu pentru o notă, pentru o competiție, pentru o audiție și nu mai au timp să se bucure de muzică. Studiază și totul devine un mecanism în această viteză, pierzând esența muzicii. Când ajungem la Résonnance, îmi doresc să fim în afara timpului. Să încercăm să pătrundem în tainele muzicii, să avem timp să cântărim relațiile. Eu nu fac ore pe ceas, deși spun în principiu că vom lucra o oră. Însă durata poate varia până în momentul în care simt că o anumită cheie a deschis o portiță, ce va lucra ulterior în interiorul acestor copii. Lucrăm cu copiii pentru că ei sunt fascinanți și nu au atâtea măști, astfel încât ajungem mult mai ușor la sufletul lor. Ei își dau seama mai repede că toată puterea pentru a face lucruri extraordinare stă în interiorul lor.
surse foto: 1 – © Andrada Pavel, 2