de Raluca Rumega

Despre viață și fericire, despre iertare și iubire, despre descoperirea de sine – Into the Wild este un film ca o palmă peste față, care reușește să pună problema trăirii prezentului și să schimbe modul în care este privită lumea înconjurătoare.

Mulți dintre noi  visam să cutreierăm lumea în lung și-n lat când eram mici, iar dacă nu globul pământesc, cel puțin tărâmul magic dintr-o poveste sau împrejurimile castelului în care eram prinți sau prințese. Probabil până la moarte, dorința de a călători, de a evada, de a căuta ceva anume nu se va evapora prea ușor. Fascinația necunoscutului e greu de stăpânit, iar împlinirea fascinației este, aproape întotdeauna, imposibilă – omul își va dori întotdeauna să cunoască mai mult.

Christopher McCandless (Emile Hirsch) pleacă de acasă în speranța că va găsi ceva dincolo de tehnologie și de bani, simțind că nu aparține societății din care face parte. Poate că și unii dintre noi dintre noi ne-am simțit, la un moment dat, constrânși să facem ceva ce nu corespunde cu felul nostru de a fi, sau ne-am închis în noi, simțindu-ne aproape captivi. Acțiunea se învârte în jurul dorinței personajului de a ajunge în Alaska, în sălbăticie, departe de societate. Cutreieră America în drumul său spre destinația finală,  întâlnind tot felul de oameni, care de care mai altfel. Fără să-și dea seama, pornește nu doar într-o călătorie prin pământurile vaste ale Americii, ci și într-o călătorie de căutare a sinelui, a fericirii interioare.

Renunță la bani pentru că se simte constrâns de astfel de lucruri, muncind doar pentru a-și putea procura provizii pentru munții înzăpeziți. În sălbăticia Alaskăi, când trece un râuleț, găsește un autobuz abandonat, numai bun de făcut adăpost – cui nu-i fac cu ochiul o saltea și un acoperiș deasupra capului în creierii munților?

Din nefericire, după ceva timp, când își dă seama că mâncarea e pe terminate, iar lucrurile nu par să meargă bine, încearcă să treacă același râu și să se îndrepte spre alte locuri. N-are noroc însă, râul s-a umflat, iar el se vede nevoit să se întoarcă la autobuzul său, unde, din disperare, face o greșeală uriașă.

La scurt timp după plecarea de acasă, Chris își schimbă numele în Alexander Supertramp. Practic, scapă de orice fel de conexiune cu trecutul, își șterge identitatea și e gata să-și creioneze una nouă – e aproape ca un botez, își ia viața de la capăt și o trăiește așa cum simte. În Alaska, în adăpostul său, scrijelește în lemn un mesaj pentru oricine va trece la un moment dat pe acolo, cum că el a trăit liber, fericit, exact așa cum și-a dorit.

Până în Alaska, Chris este un spirit pur, liber. Crede în independență, în natură și în el însuși, dar are momente în care pare că se gândește că lucrurile erau mai simple acasă. The core of man’s spirit comes from new experiences[1], spune Chris și devine clar, dacă nu era deja, că el caută ceva. Mai bine spus, caută altceva.

If you want something in life, you just gotta reach out and grab it[2].

În unele momente e uimitoare tăria fizică și psihică de care dă dovadă; urcă și coboară niște dealuri în drum spre destinație ca să se antreneze, muncește ca să strângă bani de provizii, este bătut, este respins.

I read somewhere how important it is in life not necessarily to be strong, but to feel strong.[3]

În ciuda tuturor impedimentelor, rămâne pe drumul lui, iar constanța în ceea ce spune și ceea ce crede trezește un interes aparte. Rareori spusele se îmbină cu gândurile sau acțiunile unui personaj, cu atât mai puțin în cazul unui individ din lumea în care trăim. În Alaska, însă, notându-și totul într-un caiet, se desfășoară treptat o evoluție (sau o involuție) – o schimbare ușoară în credințele lui: frică, panică, resemnare, liniște; în ordinea asta.

Cel mai des, Chris vorbește despre fericire. Asta caută, asta crede că simte, iar în Alaska ajunge la o concluzie. În drumul său spre munte, când discută cu bătrânul Ron și acesta îi spune că-i va lipsi, îi răspunde:

I will miss you too, but you are wrong if you think that the joy of life comes principally from the joy of human relationships. God’s place is all around us, it is in everything and in anything we can experience. People just need to change the way they look at things.[4]

Spoiler alert

În adăpostul lui din Alaska, însă, după ce mănâncă din greșeală o plantă otrăvitoare, își dă seama că happiness is only real when shared[5]. Poate părea trist, să ajungi la o astfel de concluzie în ultimul ceas, dar Chris se liniștește, e împăcat cu tot ceea ce a făcut – e fericit, chiar dacă nu poate să împărtășească asta cu cineva. După realizarea aceasta, se semnează pe o plăcuță cu numele său, Christopher, revenind la identitatea sa primară, de care cred că îi era dor.

Cel mai puternic element este cu siguranță finalul: totul se încheie cu un zâmbet. Și nu așa ar trebui să fie totul în viață, până la urmă? mă gândesc  în timp ce numele actorilor se perindă pe ecran. Cu ochii spre cer, aproape că pare că se ridică printre brazii înalți. E un final tulburător, care răscolește și pune întrebarea: de ce o greșeală atât de mică îți poate curma întreaga existență? What if I were smiling and running into your arms? Would you see then what I see now?[6], se întreabă în timp ce privește zâmbind pe geam, întins pe salteaua sa din Alaska, spre copacii scăldați în lumina soarelui care se înalță către cer. Pe ecran apar imagini cu părinții lui. Probabil încearcă să-și dea seama dacă venind acasă ar vedea și ei ce vede el pe patul morții: fericirea (sau liniștea, sau pacea).

Aftermath: m-am gândit cât de puțin am călătorit până acum, dar m-am liniștit amintindu-mi că mai am ceva timp la dispoziție. Cum a ajuns omul ăla acolo și de ce?, mi-am zis când mi-am dat seama că e inspirat dintr-o poveste reală. Mi-am notat să-mi cumpăr cartea. Am scris. Și de atunci mă tot gândesc. Nu știu dacă are același impact asupra tuturor, dar m-am întrebat și mă tot întreb: ce se întâmpla dacă râul peste care a trecut nu creștea, iar el reușea să-și găsească drumul înapoi spre casă?

Titlu: Into the Wild
Regia: Sean Penn
An: 2007
Gen: Aventura, Biografie, Drama

[1] Esența spiritului uman se bazează pe experiențe noi. (tr.n.)

[2] Dacă-ți dorești ceva în viață, trebuie pur și simplu să întinzi mâna și să-l apuci. (tr.n.)

[3] Am citit undeva că, în viață, important e nu neapărat să fii puternic, ci să te simți puternic. (tr.n.)

[4] Și mie-mi va fi dor de tine, dar greșești dacă crezi că bucuria de a trăi vine doar din bucuria relațiilor cu ceilalți. Dumnezeu este pretutindeni, este în tot ce și în orice putem experimenta. Oamenii trebuie doar să schimbe felul în care privesc lucrurile. (tr.n.)

[5] Fericirea e adevărată doar atunci când e împărtășită. (tr.n.)

[6] Dar dacă aș zâmbi și m-aș arunca în brațele voastre? Ați vedea oare atunci ce văd eu acum? (tr.n.)

sursa foto