Despre cum aparatele foto vechi găsesc o viață nouă, în cadrul unuia dintre cele mai frumoase proiecte despre care am auzit vreodată, Folk Camera.

În urmă cu câteva luni am descoperit-o pe Vivian Maier, o fotografă americană cu o poveste de viață cel puțin fascinantă. Vivian a lucrat multă vreme ca dădacă. În timpul liber, sau cu copiii de care trebuia să aibă grijă după ea, aceasta cutreiera străzile cu un aparat foto Rolleiflex după gât, însă foarte rar se întâmpla să developeze filmele. Vivian Maier nu și-a văzut niciodată majoritatea fotografiilor, dar este astăzi recunoscută drept una dintre cele mai prolifice personalități în fotografia de stradă. După ce i-am aflat povestea, tot ce mi-am dorit a fost să încerc și eu fotografia pe film.

Am început să mă documentez, să caut, să dau scroll. Peste câteva zile l-am găsit pe Marian Pîslaru, omul care a inițiat unul dintre cele mai frumoase proiecte despre care am auzit vreodată, Folk Camera. Marian oferă o nouă viață aparatelor foto pe film pe care le găsește, majoritatea pline de praf, rugină și mucegai, și care, altfel, ar rămâne uitate. Am fost foarte curioasă în legătură cu motivațiile lui și, sub pretextul acestui interviu, i-am pus toate întrebările care mi-au trecut prin cap.

Cine este omul din spatele Folk Camera și cu ce se ocupă el atunci când nu „îmbracă” aparate foto?

Un fotograf, unul care nu iese din casă fără a avea cel puțin un aparat foto – analog, bineînțeles – în buzunar.

Când și cum a pornit inițiativa ta de a oferi o nouă viață unor aparate vechi?

De când am descoperit fotografia analog am renunțat la cea digitală. Îmi place atât de mult încât mi-e greu să văd atât de multe aparate foto pe film uitate într-un sertar/pod/beci/garaj, cele mai multe în stare de degradare. Având în vedere faptul că în ziua de azi se produc extrem de puține aparate de acest fel, încerc să contribui cum pot mai bine la prelungirea existenței lor. „Îmbrăcămintea” din piele este un detaliu mai mult sau mai puțin important, în funcție de unghiul din care privești lucrurile.

În ce stadiu sunt aparatele când le găsești și care este procesul prin care trec ele până ajung în stadiul final?

Mucegai, praf, nisip, rugină, scame, pene și puf de păsări, odată chiar și un purice mort. Cam asta găsesc de obicei pe/în aparate. E uimitor cum ajung aceste instrumente de captare a amintirilor în starea asta. Nu insinuez că ar trebui să fim atașați de obiecte, însă ne aflăm într-o perioadă în care supraproducția este o problemă și ar trebui să fim mai conștienți de faptul că orice produs ar trebui să treacă prin etapele de reparare, reutilizare și reciclare.

De exemplu, un aparat foto care nu mai poate fi reparat poate fi folosit pentru piese: din două-trei aparate stricate, poți face unul bun.

folk camera

Mai mult, din orice aparat foto care nu mai poate fi reparat poți face o cameră obscură/stenopă/pinhole, iar cu puțin antrenament poți obține fotografii superbe. Prin solarigrafie, cu ajutorul unui asemenea aparat, poți descoperi traseul soarelui pe cer într-o  anumită perioadă de timp. Sau îți poti instala o cameră obscură deasupra patului ca să îți descoperi mișcările  din timpul somnului.

Curățarea, diagnosticarea, repararea, lubrifierea, testarea și personalizarea sunt doar etape plictisitoare care duc însă la un rezultat care oferă într-adevăr satisfacție.

În altă ordine de idei, în vreme ce oameni din diverse zone defavorizate ale țării ori ale lumii ar da orice pentru un aparat foto, fie el analog sau digital, alții își cumpără un altul după un an-doi pentru câțiva pixeli și câteva butoane in plus.

Care crezi că este motivul pentru care oamenii încă fotografiază pe film în era digitală?

Unii tineri fotografiază pe film pentru că e cool, alții – mai în vârstă – din inerție, obișnuință, conservatorism. Unii vor să vadă „cum e”, alții s-au lăsat convinși de prieteni. Sunt multe motive. Fotografia pe film este solicitantă din mai multe puncte de vedere, așa că timpul îi va cerne treptat pe cei ce fac asta din pasiune de ceilalți.

Care este factorul decisiv atunci când alegi să fotografiezi pe film și nu digital?

Creierul omului este uimitor, poate păstra miliarde de amintiri. Nu avem nevoie de 16 giga de poze pentru a ne aduce aminte de un moment anume. Avem nevoie numai de o poză, care va declanșa singură sute de amintiri. Și nu avem nevoie de poze acum, imediat, în momentul ăsta. Termină un film, pune-l bine, developează-l peste un an. Într-un an de zile se întâmplă multe. Când vei developa filmul în mintea ta va fi o explozie de amintiri. Chiar de curând am aflat că o prietenă face asta, își developează filmele după un an.

Îmbraci aparatele în motive tradiționale. În funcție de ce alegi modelele?

Ultimul motiv tradițional pe care l-am conceput este inspirat de portul popular din Dobrogea, locul unde m-am născut și am crescut. Din curiozitate am făcut și câteva motive inspirate din cultura altor popoare. Îmi doresc totuși să promovez cât mai mult cultura tradițională românească sau mai degrabă est-europeană pentru că, oricât ne-am bate cu pumnul în piept, multe elemente din cultura  tradițională de la noi se găsesc și în alte țări, și viceversa, bineînțeles.

folk camera

Care este cel mai satisfăcător lucru pe care îl datorezi proiectului Folk Camera și ce ai învățat până acum din această experiență?

Scopul Folk Camera este de a readuce la viață aparatele pe film nefuncționale în vederea folosirii acestora de către pasionații de fotografie. Nu mă încălzește cu nimic dacă acestea ajung să stea într-o vitrină/bibliotecă pe post de bibelou. Îmi place când aud despre oameni entuziasmați de această nouă experiență pentru ei, fotografia pe film, indiferent dacă au fost „împinși de la spate” de aparatele Folk Camera sau nu.

În plus, e foarte fain să faci ceva cu propriile tale mâini, fie că faci o haină, un inel, o lingură de lemn, fie că repari un pantof sau un aparat foto. Omul a fost de la începuturi creator și creativ. E păcat să nu te folosești de asta.

Ce ți-ai dori pentru viitorul Folk Camera?

Folk Camera este un proiect personal, nu un job, nu o carieră. Numai timpul știe cum va evolua acesta. Deocamdată sunt la stadiul de fotografiere, încă n-am developat filmul.

Un sfat pentru cei încă indeciși și pentru începătorii în fotografia pe film?

Răbdare. When something comes easy, you usually let it go the same way.

Puteți găsi aparatele Folk Camera pe Facebook și în magazinul online Etsy.

surse foto: Marian Pîslaru