Am întâlnit-o pe Ivana Hucikova, relaxată și dornică să cunoască publicul român, înaintea proiecției documentarului său, Mame și fiice, în cadrul proiectului Kinedok.
Este pentru prima oară când scurtmetrajul ei trece granițele Slovaciei și este expus unui public străin, pentru că deși România și Slovacia împărtășesc același bagaj cultural, pot exista diferențe de percepție între publicul român și cel nativ, slovac. Mame și fiice surprinde excelent evoluția de la tradițional către modern. Este un portret intim al familiei Ivanei, una mai specială, deoarece sub același acoperiș locuiesc patru generații de femei, fiecare cu o poveste similară, dar fiecare reușind să facă un pas înainte față de generația precedentă, către o viață mai fericită.
Ce te-a determinat să faci un documentar despre mamele din familia ta?
În viața oricărei femei apare momentul de cotitură în care își dă seama că începe să spună lucruri și să le facă asemenea mamei sau părinților săi. Ceea ce nu este neapărat un lucru rău, însă realizezi că istoria se poate repeta și că este foarte important să faci un pas înainte. Atunci m-am decis să ilustrez relațiile din familia mea, dintre mame și fiice, să observ interacțiunea dintre ele, cum fiecare merge mai departe decât cealaltă, dar și ce bagaj cultural preia Natalka, fiica cea mică, de la cele trei generații.
Este înclinația religioasă pe care o vedem în documentar ceva normal pentru Slovacia de astăzi? Influențează asta viața Natalkăi?
Într-un fel, da. Familia mea provine din partea de nord a Slovaciei, o parte extrem de tradiționalistă, iar ceremonia de care Natalka are parte la 9 ani este mult mai importantă pentru părinți și pentru bunica ei decât pentru Natalka. Fiind o comunitate mică, ceremoniile religioase sunt extrem de importante, iar în cazul în care familia le-ar omite, copiii nu ar fi marginalizați, dar imaginea lor în comunitate ar fi afectată. Rămâne de văzut cât de importantă va fi religia în viitor pentru Natalka.
Există cumva discuții în familie în legătură cu viitorul Natalkăi?
Ca planuri imediate, toată lumea, în afara mătușii, plănuiește să se mute din acea casă, din cauza cheltuielilor destul de mari. Cât despre viitorul Natalkăi, ea preia foarte multe trăsături de la cele patru generații. Există cumva o așteptare inconștientă conform căreia Natalka va face chiar un pas în plus față de mama ei, care a acceptat divorțul drept soluție spre o căsnicie fericită.
Dacă ai putea pune accent pe un anumit moment din documentar, care ar fi acela?
Cred că întregul documentar este interesant, iar pentru mine este ceva nou să pot observa reacțiile oamenilor la genul acesta de subiect, deoarece slovacii știu deja situația și nu sunt impresionați. Dar în tot acest tur alături de KineDok chiar am fost foarte dornică să observ reacțiile oameniilor, să văd dacă publicul percepe iubirea sau certurile dintre cele trei femei mature. Am fost plăcut surprinsă că, după proiecții, au venit oameni la mine și mi-au spus că își recunosc bunicile sau mamele în documentar.
Ce ne poți spune despre cântecul pe care străbunica, Mamka, îl cântă?
Ea are 92 de ani și de obicei ține minte un cântec timp de o lună, îl fredonează o perioadă, apoi trece la următorul. Cât despre moment, am lăsat camera pornită și am plecat din încăpere fără a spera că ceva special se va întâmpla. Totuși, cântecul ei filmat din greșeală s-a transformat într-un accident fericit când a fost descoperit în camera de montaj. O metaforă perfectă care punctează viața de familie și încheie într-un mod magic scurtmetrajul.
A fost greu să filmezi întregul material singură?
La început am vrut să fac acest film cât mai profesionist, cu o echipă de filmare, însă mi-am dat seama că dacă aș aduce o astfel de echipă în casă, atunci ele nu ar mai fi avut acel comportament normal și intuitiv. În schimb, fiind doar eu și camera, iar ele cunoscându-mă din copilărie, a făcut tot procesul mult mai ușor. Am sacrificat poate o imagine mai frumoasă pentru una autentică. Le-am oferit tot respectul meu în schimbul intimității lor. În continuare mă consult cu ele înaintea oricărei difuzări a filmului, dacă sunt de acord sau nu. De exemplu, când documentarul a fost aproape de a fi preluat de o televiziune slovacă, ele au refuzat difuzarea. Respect decizia lor.
Plănuiești un al doilea documentar?
Plănuiesc să fac un film despre pașii pe care îi va face fata cea mică, Natalka. Un proiect mai lung, care să o urmărească pe parcursul a 15-20 de ani, prin care să pot observa atât evoluția ei, cât și trăsăturile pe care aceasta le-a preluat din familie. Un lungmetraj în care să integrez și viața comunității.
A fost ușor sau a fost greu să faci un documentar despre propria familie?
A fost ușor pentru că îi cunoșteam pe protagoniști. Dar a fost dificil să mă detașez emoțional de poveste.
KineDok este un program de distribuție alternativă de film documentar creativ demarat în 2015 de Asociația One World România. Programul a fost inițiat de Institutul de Film Documentar din Cehia împreună cu parteneri din alte patru țări central și est-europene (Slovacia, Ungaria, Croația și România). În 2015 au fost organizate 219 proiecții în 25 de locații din 18 orașe din România.