Black Sails surprinde un episod din istorie, ultima perioadă a Epocii de Aur a Pirateriei, când marinarii rămași fără slujbe aleg calea pirateriei.
Cum îmi dreg oboseala și depresiile? Cu seriale. De la unele foarte proaste la altele care mă țin zile și nopți întregi cu ochii lipiți de ecran și cu chipsurile lângă mine. Dacă aveți cumva impresia că Game of Thrones e atât de imprevizibil încât nu ai avea cum să te plictisești vreodată, ei bine, cel puțin din punctul ăsta de vedere, în cele trei sezoane filmate până în acest moment, Black Sails este cu mult peste.
Într-un port minuscul de la 1700, pe o mică insulă din Bahamas, anarhia, lipsa legii și a normelor sociale și culturale sunt la ele acasă. De-a lungul plajelor cu palmieri și nisip fierbinte, însă înțesate cu violență, prostituate, crime și fărădelegi, briza tropicală suflă a neîncredere, intrigi și trădare și, totuși, un simț al solidarității greu de prins cu mintea. La sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, orașul Nassau din insula New Providence – care nu se afla încă sub controlul niciunui guvern colonial – devenise o enclavă pentru pirații din Caraibe. Nu acei pirați din Caraibe, ci… unii reali.
Black Sails surprinde un episod din istorie, ultima perioadă a Epocii de Aur a Pirateriei, la începutul secolului al XVIII-lea, când, în urma Războiului de succesiune spaniol (1701-1714), marinarii, în special englezi, rămași fără slujbe aleseseră calea pirateriei pe coasta de est a Americii și nu numai. Serialul se deschide astfel:
1715 West Indies
The Pirates of New Providence Island threaten maritime trade in the region.
The laws of every civilised nation declare them hostis humani generis. Enemies of all mankind.
In response the pirates adhere to a doctrine of their own… war against the world. [Traducerea în română în nota 1]
Și, în definitiv, cam despre asta este vorba. Despre ominiprezenta diferență dintre civilizație și barbarie. Dintre spoiala orânduirii sociale și politice, ambele îmbrăcate în istorie, tradiție și cultură, pe de o parte, și ororile care repugnă Lumii Vechii și Noi, pe de altă parte – expediate, pe vasele și în persoanele piraților, în Nassau. Deși nu sunt atât de sigură dacă nu civilizația a creat barbaria. Atât conceptual, cât și empiric.
Black Sails începe ca o poveste clasică de vânătoare de comori. De altfel, acțiunea este plasată cam cu 20 de ani înainte de evenimentele din cunoscutul roman al lui Robert Louis Stevenson, Comoara din insulă, care se concentrează pe găsirea comorii ascunse de către căpitanul Flint. Personajul principal din serial, Captain Flint, un fost ofițer naval englez căzut în dizgrație, plănuiește jefuirea comorii de la bordul galionului spaniol Urca de Lima, însă, în scurt timp, miza serialului se modifică. Sub amenințarea iminentă a unei invazii coloniale engleze și spaniole, vânătoarea galionului devine numai o piesă dintr-un proiect mult mai mare, acela al obținerii independenței orașului Nassau. Doar că lucrurile nu merg conform planului (nimic nou). Iar Captain Flint devine cel mai de temut pirat din Lumea Nouă.
Black Sails este un mix de istorie și ficțiune. Carismaticul Flint (Toby Stephens) și “Long” John Silver (Luke Arnold), de pildă, sunt personaje împrumutate din Comoara din insulă. Pe de altă parte, căpitanul Charles Vane (Zach McGowan), John Rackham (Toby Schmitz), Anne Bonny (Clara Paget), căpitanul Benjamin Hornigold (Patrick Lyster), Edward Teach (Ray Stevenson) a.k.a infamul Barbă Neagră și guvernatorul britanic Woodes Roger (Luke Roberts) sunt personaje ale căror nume erau cunoscute și temute la început de secol XVII. Apare în serial chiar și Ned Low, unul dintre cei mai sadici pirați din istorie.
Scenariul respectă într-o oarecare măsură acuratețea istorică. Până în 1713, în Nassau staționau frecvent peste 1000 de pirați. În 1718, guvernatorul Woodes Rogers a fost trimis în Nassau de regele George I al Marii Britanii, pentru a restabili ordinea și guvernarea britanică în New Providence. Guvernatorul britanic a oferit într-adevăr grațieri piraților din Nassau în scopul de a câștiga controlul asupra insulei, iar Hornigold s-a numărat printre primii grațiați, devenind, ulterior, un perseverent vânător de pirați. Maniera în care sunt portretizate personajele în serial coincide, în bună parte, cu faptele istorice care le îmbracă numele.
Black Sails are însă ambiția să treacă dincolo de istorie, dar și de clișeele reprezentărilor culturale pe care le avem despre pirați. Propune o viziune diferită despre lupta dintre civilizație și barbarie, despre umanitate și despre ceea ce ne face oameni. Iar acestea două din urmă nu sunt unul și același lucru. Aproape că este un serial despre idei, deși eșuează să meargă chiar până într-acolo. Iluzia unui cămin pentru acești paria, dar și revolta lor nestăvilită, brutală, împotriva lumii civilizate care le-a răpit chiar civilizația se poctinesc de interesele mici, conflictuale, și de imprevizibilitatea fiecăruia dintre ei, dar și de istoria scrisă de cei puternici.
[1] 1715 Indiile de Vest
Pirații din Insula New Providence amenință comerțul maritim în regiune.
Legile fiecărei națiuni civilizate îi declară hostis humani generis. Inamicii întregii omeniri.
Ca răspuns, pirații aderă la o doctrină a lor… război împotriva lumii.