Muzica e simbolul armoniei în viaţă, al acordului desăvârşit. (George Enescu)
Vechii greci aveau o denumire pentru impresiile pe care natura le oferea omului (sonore, dar nu numai), natură care părea că vădește o putere tainică și supranaturală, un sentiment de o deosebită intensitate și frecvență. Acest sentiment purta denumirea de tombos, fiind, cu alte cuvinte, o percepție asupra naturii, capabilă a le provoca o tulburare [în sensul de emoție] ce-i smulgea din ei înșiși, părându-le a fi fapta de netăgăduit a unui zeu.[1] În ceea ce mă privește, dintotdeauna mi s-a părut că spectacolul desăvârșit al muzicii naturii este inegalabil. Foșnetul frunzelor, susurul râului, mângâierea vântului, cadența și monotonia ploii, concertul valurilor, freamătul pădurii, tunetul, toate alcătuiesc o veșnică orchestră care încântă spectatorul printr-o simfonie sublimă, tainică, melancolică.
De curând, am descoperit o muzică a cărei valoare extatică poate fi comparată cu opera mamei natură – muzica clasică. Cum i-am recunoscut strălucirea? După efectele sale: starea de suspendare a realității temporale, de abandonare a sinelui, de admirație contemplativă. Să nu mai vorbesc de forța expresivă, ținuta lirică, nostalgia artistică, dăruirea artistului și contopirea acestuia cu propria creație. Una dintre creațiile omului care se pare că a egalat prin fascinația emoției profunzimea naturii.
Datorez această descoperire, în mare măsură, Festivalului George Enescu și Ateneului Român. Unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică clasică la nivel internațional, datând din 1958, acesta aduce an de an pe scenă nume sonore ale culturii muzicale, dar mai ales tineri talentați, din toată lumea, care intră în concurs, dornici de a călca pe urmele marilor maeștri ai muzicii, care i-au călăuzit. Cât despre Ateneu, templu și simbol al artei și culturii românești, cu Sala Mare demnă de o anticameră a paradisului, cu fresca evocatoare a istoriei poporului român, cupola magistral decorată și acustica excepțională, acest edificiu neoclasic este locul perfect de unde te poți împărtăși din bucuria muzicii.
În data de 13 septembrie a avut loc in Sala Mare a Ateneului finala secțiunii violoncel la care au luat parte Anastasia Kobekina din Rusia, violoncelistul spaniol de origine coreeană Mon-Puo Lee și Zlatomir Fung, reprezentantul Statelor Unite ale Americii. Sala Ateneului era arhiplină, se părea că finala, cu emoția și gradul de dramatism specifice, adunase un public mai numeros decât în celelalte faze ale competiției.
Anastasia Kobekina a deschis spectacolul; de la primii pași pe scenă toată lumea era încântată de frumusețea izbitoare a rusoaicei de 22 de ani. Descinde dintr-o familie de muzicieni, cântă de la patru ani la violoncel, a absolvit cu distincţii Școala Centrală de Muzică a Conservatorului de Stat Tchaikovsky din Moscova, iar momentan studiază la Kronberg Academy Masters. A câștigat numeroase premii, printre care premiul I la Nutcracker Competition în 2007, premiul Oleg Yankovsky la Cherry Orchard Festival în Moscova în 2011, premiul I la Tonali Competition (Hamburg, Germania, 2015) și a avut apariții alături de numeroase orchestre, precum Moscow Virtuosi, Kremerata Baltica, Vienna Symphony Orchestra, Sinfonia Varșovia, National Russian Philharmonic și Mariinsky Theater Orchestra.
Anastasia a interpretat Concertul pentru violoncel și orchestră op.85 de Sir Edward Elgar, renumitul compozitor englez. Sensibilitatea tinerei artiste s-a armonizat cu părțile contemplative și elegiace ale piesei, producând o impresie deosebită. Melancolia se revărsa spre noi, poate și o parte din liniștea lui Sir Elgar, care a compus piesa în vara lui 1919 în căsuța lui izolată, Brinkwells, lângă Fittleworht, Sussex, unde pe parcursul anilor trecuți auzise sunetul artileriei franceze din Primului Război Mondial, străbătând Canalul Mânecii. Era liniștea de după război.
A urmat Mon-Puo Lee, violoncelistul spaniol în vârstă de 23 de ani. A început să cânte la violoncel tot de la patru ani, a absolvit Școala Superioară de Muzică Regina Sofia din Madrid, iar din 2015 studiază la Universität der Künste (Universitatea de Arte), Berlin. Printre premiile sale se regăsesc premiul I la Young Talents Competition in Colmenar Viejo (2011), premiul I la VII International Competition Karl Davydov (2012) sau premiul I Pedro Bote Competition (2014). A colaborat cu numeroase orchestre, dintre care enumerăm Chamber Orchestra of Andrés Segovia, Tonyeong Festival Orchestra, Orquesta Clásica a Santa Cecilia.
Mon-Puo Lee ne-a încântat cu superbul Concert pentru violoncel și orchestră op.104 de Antonín Dvořák, al doilea compozitor ceh remarcat la nivel mondial, după Bedřich Smetana, numit și părintele muzicii cehe. Dacă Anastasia s-a remarcat prin intensitatea trăirii actului muzical, variația trăsăturilor feței în consonanță cu scurgerea notele muzicale, precum și gravitatea expresiei, la Mon-Puo am remarcat bucuria de a cânta, exuberanța mișcărilor și, mai ales, dialogul purtat cu orchestra, ca și cum melodia ar fi luat naștere din dialogul expansiv al acestora. Abordare bine aleasă, dată fiind și caracterul pasionant al compoziției cehe. Despre aceasta, să spunem că a fost ultimul concert solo al compozitorului și a fost compus pentru prietenul său, violoncelistul Hanuš Wihan. Pe tot parcursul lucrării există un motiv care amintește de muzica folclorică americană. S-a sugerat astfel că Dvořák a fost puternic influențat de muzica amerindienilor și a folosit-o ca inspirație pentru concertul său pentru violoncel. Și ca o recunoaștere a valorii lucrării, se știe că Johannes Brahms, succesorul lui Beethoven, prietenul și mentorul lui Dvořák, a compus un dublu concert pentru vioară și violoncel in 1887, cu opt ani înainte de concertul lui Dvořák. În 1896 când a ascultat concertul lui Dvořák, Brahms a declarat: Dacă știam că este posibil să compui un asemenea concert pentru violoncel, aș fi încercat și eu unul.
Al treilea finalist a fost Zlatomir Fung, cel mai tânăr concurent, în vârstă de 17 ani. Acesta este în ultimul an de studii la secțiunea Muzică de Cameră în cadrul New England Conservatory Preparatory School. A concertat în calitate de solist alături de orchestre precum Santa Cruz Symphony, The Boston Pops Orchestra, The Peninsula Orchestra, The Grand Rapids Symphony, Symphony Pro Musica și Lausanne Sinfonietta. A câștigat numeroase premii, printre care premiul doi la International Brahms Competition (2013), medalia de aur la Stulberg String Competition and Irving Klein Competition (2014), premiul I la Johansen Competition for Young String Players (2015).
Zlatomir Fung a marcat o premieră în istoria Concursului Enescu, interpretând pentru prima dată într-o finală Simfonia Concertantă Op.8 de George Enescu. Simfonia a avut debutul tot într-o zi de 13, dar în luna februarie 1909, la Salle Gaveau, în Paris, George Enescu fiind cel care și-a dirijat propria lucrare intrepretată de violoncelistul Joseph Salmon și Orchestra Lamoreux. Lucrarea este, se pare, unica compoziție pentru un singur instrument și orchestră a lui Enescu, fiind compusă aproximativ în același timp cu faimoasele Rapsodii Române. Precum ceilalți doi concurenți, Zlatomir a avut o prestație excelentă, publicul fiind încântat de interpretarea sa: alertă, vioaie, cu ruperi de ritm, ținută tot timpul sub controlul disciplinat și rafinat al tânărului artist.
Și marele câștigător a fost… Zlatomir Fung! Calitățile artistice impresionante ale tânărului au convins juriul să îi acorde premiul I, care constă în suma de 15.000 de euro, precum și posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului alături de unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Anastasia Kobekina a obținut premiul al II-lea, dar și un premiu special din partea dirijorului Alexandre Bloch, și anume posibilitatea să interpreteze alături de Orchestra Naţională din Lille condusă de talentatul dirijor francez, în stagiunea 2017-2018. Mon-Puo Lee (preferatul meu, apropo!) s-a clasat pe locul III, fapt ce i-a adus un premiu constând în suma de 4000 de euro.
În final, vă adresez o dublă invitație: în primul rând, să gustați din bucuria muzicii clasice, din compozițiile de geniu ale marilor artiști, din operele de excelență ale culturii muzicale; în al doilea rând, să luați parte la concertele de peste an de la Ateneu, dar, mai ales, la Festivalul George Enescu.
[1] François Chamoux, Civilizaţia Greacă, vol. I, pag 195-196.