Expoziţia Bucureştiul Nevăzut a făcut cunoscute publicului monumente ale cartierelor din Bucureşti.
În perioada 9 – 18 septembrie 2016, în cadrul Bucharest Music Film Festival, Elite Art Gallery a expus publicului Bucureştiul Nevăzut. Întrunind lucrările a 7 artişti tineri şi consacraţi deopotrivă, expoziţia a dorit să atragă atenţia asupra monumentelor istorice care sunt mai puţin cunoscute, întrucât se află în zonele periferice, nu în centrul oraşului.
Proiectul a fost finanţat de ARCUB în cadrul callului pentru București Orașul in-vizibil şi a început cu o vizită de cercetare la monumente din zonele: Berceni, Băneasa, Bucureştii Noi, Chitila, Giuleşti, Militari, Pantelimon şi Voluntari. În urma acestui traseu care a durat o zi, artiştii au ales un monument, pe care l-au reprezentat ulterior în lucrările care fac subiectul expoziţiei. Bucureştiul Nevăzut reunește lucrările artiștilor Sanda Buțiu, Daniela Donțu, Mihail Gavril, Mirela Hagiu, Marilena Murariu, Nadejda Lungu și Silviu Parascan.
Patrimoniul cultural şi artistic a fost astfel scos la lumină prin lucrările de pictură. Am descoperit cu această ocazie ruina Mănăstirii Chiajna din Giuleşti, reprezentată de tânărul artist Silviu Parascan. Ataşat de redarea peisajelor dezolante, precum case de mahala sau simple fragmente din natura sărăcită, artistul oferă dramatism acestei lucrări profunde şi sobre. Mănăstirea este menţionată în documente din anii 1770 şi păstrează pentru privitorul de azi amintirea Evului Mediu târziu. Construită în stil neoclasic şi având dimensiuni mari, chiar şi pentru acea vreme, ruina evocă bombardamentul turcilor şi cutremurul din 1977 (căruia i-a rezistat parţial, căci numai cupola a căzut în timpul acestuia). Zilnic, ruina se descompune, iar asta din cauza amplasamentului său lângă calea ferată şi a avioanelor care zboară deasupra sa la altitudini joase. Consolidarea este riscantă, iar construirea unei alte biserici implică o cheltuială mare. În plus, Chiajna este protejată ca monument istoric. Unora le este cunoscută datorită videoclipurilor româneşti în care a apărut, printre care se numără:
Biserica Fundenii Doamnei, din Pantelimon, reprezintă un monument deosebit, numărându-se, din fericire, printre clădirile de patrimoniu. A fost ctitoria spătarului Mihai Cantacuzino. Biserica are pridvorul pictat de Pârvu Mutu, iar trăsăturile orientale ale stucaturilor[1] sunt de o frumuseţe extraordinară. Deşi bogăţia arhitecturală lipseşte, varietatea se regăseşte în elementele decorative vegetale şi zoomorfe, asemănătoare miniaturilor persane. Simetria nu lipseşte din abundenţa elementelor decorative regăsite pe faţade, putându-se observa păuni, palate şi fântâni, precum şi flori ca laleaua, floarea-soarelui şi ramuri de chiparoşi sau lămâi. Apar capete de îngeri şi frânghia răsucită, care este simbolul Sfintei Treimi în arhitectura religioasă populară. Artista Sanda Buţiu oglindeşte în lucrarea Biserica Fundenii Doamnei un fragment decorativ cu arcade pictate şi coloane ornamentate divers.
Moştenirea artistică a Cimitirului Bellu, construit datorită lui C.A. Rosetti în 1859, transformă acest loc într-un muzeu în aer liber, cu o colecţie deosebită de sculpturi. Inspirate de acest monument, artistele Nadejda Lungu şi Daniela Donţu-Haşcev au reprezentat locul apelând la figurativ, portretizând personaje în cadrul copleşitor al cimitirului. Nadejda Lungu suprinde cu o acurateţe deosebită cadrul ales. Lumina este redată impresionant pe suprafaţa lucrării, astfel că pictura devine parcă o fereastră spre acea după-amiază petrecută la Bellu. Artista pune în prim-plan fotograful, pe care îl reprezintă din spate, devenind astfel un observator care conturează un crâmpei al vizitei. Picturalul dă seama de o imagine veridică a realităţii, fără artificii, fără discrepanţe. Artista este fidelă realităţii vizibile, fără a extrage lucrării suflul universului artistic.
Daniela Donţu-Haşcev lucrează în zona figurativului, redând stări şi contrastele realităţii. Din Cimitirul Bellu, artista a ales să portretizeze chipul unei doamne. Tuşele violente care creează, în acelaşi timp, fotografia momentului descriu un chip îngrijorat, tensiunea socială şi nivelurile fizic-metafizic în care omul se zbate în permanenţă. Deşi artista nu scoate în evidenţă cimitirul ca monument, lucrarea reflectă o parte a realităţii conştiente, frământarea care caracterizează omul şi confruntarea acestuia cu universul vizibil şi invizibil al vieţii şi al morţii.
Vila lui Nae Ionescu se află în Băneasa, funcţionând în prezent ca sediu pentru Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură, şi nu este încadrată în circuitul turistic. A fost construită de Nicolae Malaxa în anii ‘30. Arhitectul G. M. Cantacuzino o evidenţiază prin stilul neoromânesc. Faţada prezintă elemente bizantine, cu o curte interioară şi o colonadă în partea de Nord. Două aripi de pergole[2] dezvăluie spaţii verzi, astfel că această clădire este încadrată de grădini de jur împrejur. Mozaicul de simetrie şi elemente mistice fuzionează în aşa fel, încât Vila de la şosea deţine o capelă, o intrare brâncovenească şi geamuri de o parte şi alta, care echilibrează din punct de vedere vizual construcţia. Vila a aparţinut şi mareşalului Antonescu, moment în care vilei i-au fost adăugate tunele subterane.
Monumentele descrise în acest articol reprezintă un scurt fragment din expoziţia Bucureştiul nevăzut, locuri pe care le-am descoperit cu această ocazie. Din moştenirea istorică păstrată în celelalte lucrări se numără Vila Minovici, Biserica Sfântul Ilie, Muzeul de Artă Veche Apuseană şi Biserica Mărcuţa.
[1] STUCATÚRĂ, stucaturi, s. f. Ornament arhitectonic în relief (pentru interiorul clădirilor), executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos. – Din it. stuccatura.
[2] PÉRGOLĂ, pergole, s. f. Construcție ușoară într-un parc sau într-o grădină, formată dintr-o rețea de grinzi de lemn susținute de șiruri de coloane, de stâlpi pe care se întind plante agățătoare decorative. – Din fr., it. pergola.
surse foto: cover – Elite Art Gallery; lucrări – Visual Culture