Profesorul de vioară este un muzician talentat care ratează preselecția pentru filarmonică și ajunge să predea în cea mai periculoasă favelă din Brazilia.
Suntem ceea ce suntem datorită unui moment din viața noastră în care am eșuat. Cred cu tărie că doar momentele nefericite ne ajută să cunoaștem lumea. Pe cei din jur. Pe noi înșine. Eșecul ne scoate din zona de confort, ne forțează să ne împingem limitele, să căutăm, să ne întrebăm, în speranța că vom regăsi binele. Nu succesul ne crește, ci momentul de dinaintea lui în care am eșuat. Am dezamăgit. Am plâns. Am fost demotivați, iar pentru o clipă, două, zece, am rămași căzuți în întuneric. Până când ne vom recăpăta forța de a crede că totul va fi bine.
Laerte este Profesorul de vioară care a ratat preselecția pentru un post în orchestra simfonică din Sao Paolo. Lipsa de bani l-a constrâns să accepte să predea muzică adolescenților dintr-o școală publică din Heliopolis, cea mai mare și mai periculoasă favelă din Brazilia. Așa cum era de așteptat, slujba a venit la pachet cu o mulțime de obstacole – de la lipsa de cunoștințe ale elevilor până la amenințarea celui mai cunoscut traficant de droguri din favelă. Dar nu există obstacol pe care muzica nu-l poate trece, așa cum însuși Laerte spune:
O muzică bine interpretată poate îndupleca chiar și cele mai înfricoșătoare bestii.
Filmul brazilian în regia lui Sérgio Machado este inspirat din istoria reală a Institutului Baccarelli. Cu toate acestea, povestea a fost îmbrăcată într-o formulă deja cunoscută, cu motive precum condiția omului de geniu, drama artistului, insuccesul, lipsa de bani, declicul, cunoașterea de sine, salvarea umanității și, implicit, a propriei persoane. Dar, în ciuda motivelor arhicunoscute și exploatate, Sérgio Machado reușește să redea un suflul nou poveștii prin prisma peisajului tipic brazilian și a problemelor actuale cu care se confruntă țara.
Profesorul de vioară a câștigat Premiul Publicului la Festivalul de Film de la Sao Paolo și a cucerit inimile la TIFF. În România, filmul a intrat deja în cinematografe. Eu l-am văzut în liniștea sălii de la Cinema Elvira Popescu și pot să spun că, după vizionarea sa, am rămas cu tristețea de a fi cunoscut o parte din drama unei Brazilii prezente. Cu muzica. Și cu speranța că într-o zi va fi mai bine.