O poveste despre familie și exil politic, Noi 3 sau nimic ne învață că adevarăta libertate este cea a minții, acolo unde condițiile externe pot părea imposibile.

Un amalgam de trăiri se ascunde în spatele scenariului din Noi 3 sau nimic, filmul franțuzesc ce promite o comedie, dar generează o serie întreagă de întrebări cu privire la hotărârile ce pot schimba destine. În regia comediantului de origine iraniană Kheiron, filmul ilustrează chiar viața familiei sale, începând cu revoluția iraniană din anii ’70 și până la instalarea lor definitivă în suburbia pariziană Pierrefitte-sur-Seine. Totodată, acesta reușește să surprindă toată angoasa existențială a lui Hibat (interpretat chiar de Kheiron), avocat de profesie și condamnat la șapte ani de închisoare politică în Iran. Chinurile fizice și tortura psihologică nu-i alterează însă conștiința, iar preocupările lui revoluționare îl însoțesc și după eliberare.

Hibat se îndrăgostește de frumoasa asistentă medicală Fereshteh și cei doi hotărăsc să se căsătorească, în ciuda condițiilor grele în care sunt nevoiți să-și desfășoare viața, mereu amenințați cu moartea de noul regim instaurat, sub dictatura lui Ayatollah Khomeini. Atunci când vine pe lume copilul lor, Hibat simte o responsabilitate mai presus de fire, se îngrijorează de pericolul permanent care-i urmărește din umbră și ia decizia să fugă împreună cu familia sa din țară. O călătorie halucinantă pe creste montane, peripeții și scene care contribuie la efectul emoțional al poveștii asupra publicului reușesc să redea atât sentimentul de eliberare mintală pe care protagoniștii l-ar fi putut simți odată scăpați de regimul greu de suportat, cât și dorul de nedescris față de ceilalți membri ai familiei și de prietenii rămași în urmă.

După o scurtă oprire la Istanbul, cei trei se stabilesc în Pierrefitte-sur-Seine, un bainlieue rău famat al Parisului, unde infracționalitatea atingea cote alarmante. Cu timpul, atât Hibat, cât și soția sa, Fereshteh, sunt integrați în comunitatea diversă și ajung să se ocupe de programe educaționale și umanitare. Hibat reușește să-i convingă pe delicvenți că există și alte căi prin care se pot afirma, îi ajută să-și conștientizeze talentele și îi transformă în cetățeni responsabili, iar Fereshteh educă femeile, organizează excursii și le explică o serie de noțiuni medicale. În tot acest timp, familia este mai unită ca niciodată, toate hotărârile se iau de comun acord și toți se susțin necondiționat, tocmai pentru că există o anume transparență a gândurilor.

Într-adevăr, familia este portretizată sau chiar idealizată ca sursă de iradiere a caracterului moral al individului, copilul este educat în spiritul liber revoluționar, iar valorile tradiționale îi sunt transmise împreună cu cele ale noii societăți. Universul multicultural în care a crescut Kheiron este ilustrat în culori diferite, atât sumbre, cât și vesele, asemenea naturii umane. În timpul protestelor, părinții lui sunt arestați, însă cei trei se regăsesc și pornesc de la capăt, simțind că raționamentul care le conduce viața este cât se poate de onest. Deși reticenți la început, locuitorii din Pierrefitte-sur-Seine capătă încredere în cuplul iranian și încep să adere la idealismul și optimismul lor molipsitor.

Așadar, filmul Noi 3 sau nimic este despre frumusețea gândului și puterea lui de a-i face pe oameni să acționeze mai presus de instinctele primare, să se dedice cu totul unui scop și să lase în urmă o poveste din care să avem ce învăța. Cu alte cuvinte, vă invit să vedeți ecranizarea, nu numai pentru a sesiza asemănările cu perioada regimului comunist din țara noastră, dar și pentru a face cunoștință cu niște personaje vii, zugrăvite în mod pozitiv, a căror experiență a fost gratificată.