Hell or High Water este un neo-western în regia lui David Mackenzie și a fost nominalizat anul acesta la Cannes pentru premiul Un Certain Regard.
Am mers la Cinema City cumva dinainte dezamăgită. Din trailer părea să fie acel gen de film în care doi indivizi se gândesc într-o zi să spargă o bancă și apoi tot filmul e despre cum sunt urmăriți de poliție. Ei sunt băieții răi, iar băieții buni, i.e. polițiștii, ies în față. Sfârșit.
Însă Hell or High Water m-a prins încă din primele zece minute. E catchy, dar în sensul bun, nu comercial. E funny, deși e dramă. E echilibrat, de la început până la final. Un final modest, dar apoi mi-am dat seama că nu avea cum să se încheie altfel. Pentru că atunci când te confrunți cu dileme la care niciun sistem moral nu poate răspunde fără să implice un cost de oportunitate, calea de mijloc rămâne singurul mod de a scoate cumva la capăt. Te împaci cu ideea și îți petreci restul vieții cu conștiința pe jumătate mutilată, însă cu consolarea că nu se putea altfel. Pentru a înțelege mai bine ce vreau să spun, vă invit să vedeți Hell or High Water (Cu orice preț).
Începe în stilul clasic, cu un jaf armat într-o bancă. E destul de clar că cei doi indivizi nu au experiență, sunt anxioși și lovitura nu le iese chiar așa cum au plănuit. Diferențele dintre ei sunt evidente, în ciuda măștilor. Unul este prudent și nu ar putea merge mai departe de un jaf și o amenințare cu arma. Celălalt însă are izbucniri violente, e in for the kill, creează probleme și deja te aștepți ca, până la final, imprudența și impulsivitatea lui să îi împingă pe amândoi pe marginea prăpastiei.
Urmează un joc de-a șoarecele și pisica, în care Marcus (Jeff Bridges), un polițist în pragul pensionării, preia ultimul său caz, împreună cu partenerul lui, Alberto (Gil Birmingham). Timp în care îi cunoaștem pe Toby și Tanner. Toby (Chris Pine), divorțat și cu doi copii, și fratele său, Tanner (Ben Foster), recent eliberat din închisoare, plănuiesc o serie de jafuri armate la sediile Texas Midlands Bank. În mintea lor și, mai ales, a lui Toby – creierul din spatele acestor raiduri – nu fac decât să ia înapoi ceea ce li se cuvine. Așa cum banca le luase lor: mama celor doi murise cu puțin timp în urmă, lăsându-i moștenire lui Toby ferma în care el și fratele său crescuseră, înglodată însă în datorii din cauza ipotecii. Toby își dorește totuși ca băieții săi să aibă un viitor mai bun și să nu ducă viața pe care au avut-o el și Tanner.
Este un film despre risc, camaraderie și sacrificiu. Numai că riscul are sens atunci când ai pentru ce să lupți. Precum Toby. Tanner însă, abia ieșit din închisoare, unde a stat zece ani condamnat pentru că îl împușcase pe tatăl lor abuziv, pare că nu mai are nimic de pierdut și, deși antipatic la început, înduioșează prin sacrificiul pe care îl face pentru fratele său mai mic. Are grijă ca Toby să nu meargă pe același drum. De pe care nu se mai poate întoarce. Legătura specială dintre Toby și Tanner este pusă în oglindă cu camaraderia dintre Marcus și Alberto – în ciuda schimburilor de replici zeflemitoare dintre cei doi, care stârnesc râsul în nenumărate rânduri. Iar concluzia e că de multe ori eforturile de a fi un om mai bun și de a lua deciziile corecte sunt futile. Pentru că uneori nu contează altceva decât de ce parte a baricadei te afli. Rolul pe care îl joci, fie că l-ai ales tu, fie că ți-a fost desemnat, decide cine ești și ce trebuie să faci.
În ciuda titlului nu foarte inspirat, Hell or High Water este un neo-western în regia lui David Mackenzie și a fost nominalizat anul acesta la Cannes pentru premiul Un Certain Regard. Muzica, semnată de Nick Cave și Warren Ellis, sporește imersiunea în arșița adormită din vestul Texasului, prinsă în cadre vii, dar statice, în care cerul e perfect albastru și senin, iar drumurile prăfuite.