Șamanismul este o practică religioasă care spune povestea lumii în termeni universali, nu se limitează la reprezentări materiale și caută răspunsuri dincolo de barierele naturale. Mircea Eliade era convins că șamanul „cunoaște taina rupturii de nivel” și că are puterea de a călătorii pe axa lumii, atât spre Cer, cât și spre Infern, pentru a aduce cunoașterea pe Pământ. Mai mult sau mai puțin știam și eu, în ziua în care am plecat spre Sumiruna Conference pentru a-l asculta pe David Slocum Hewson, fondatorul centrului holistic Amaru Spirit, localizat în junga amazoniană.
Curiozitățile firești pe care le suscită un astfel de subiect în mintea unui profan sunt de esență riguroasă și se trag din contextul secat de spiritualitate în care ne-am obișnuit să trăim. Chiar și așa, existența unei altfel de perspective asupra vieții noastre ne fascinează grație capacității sale de a ne valida sau invalida intuiția și de a ne revoluționa sistemul de gândire. Este important de știut că șamanismul s-a manifestat pe tot cuprinsul continentelor de ieri și de astăzi, este atestat de unii istorici în perioada paleolitică, iar practicile asociate au trecut prin mai multe procese de transformare. Slocum ne-a vorbit însă despre ce știe el cel mai bine, dieta amazoniană cu plante, pe cât de disputată, pe atât de captivantă.
În mijlocul junglei amazoniene, șamanii au un rol social însemnat în interiorul comunităților, fiindcă ei sunt singurii care pot vindeca trupul și sufletul, pot aduce prosperitatea și restabili echilibrul natural. Această funcție privilegiată îi aduce, în mod paradoxal, în afara lumii cotidiene, pentru că îi învestește cu puteri greu de imaginat pentru oamenii ancorați în materialitate. Totuși, aceste deznodări nu ar fi posibile în lipsa viziunilor șamanice și a „extazului” indus de plantele-învățători, care le arată acestora calea și determină diagnosticul „pacienților”. Dieta cu plante se realizează doar sub supravegherea șamanului, în condiții de izolare fizică în mijlocul junglei, totul pentru a provoca experiențe personale, interioare și sacre. În momentul în care te hotărăști să te supui unei astfel de practici, trebuie să te fi convins de unul singur, să ai încredere și să nu încerci doar din curiozitate. Condiția de dietero (discipol) trebuie să te găsească în aceeași topografie mentală ca cea a șamanului pentru a putea performa. Desigur, Slocum ne-a avertizat că efectele detoxifierii cu plantas maestras se resimt din greu la început, însă asemenea renașterii din situații ce par imposibile, înainte de iluminare și vindecare, există întotdeauna o perioadă de antrenament. Mai mult decât atât, el a afirmat că fazele des întâlnite prin care trec oamenii în timpul unei diete, în special europenii vestici, sunt furia, frica și tristețea, urmate de echilibrul restabilit după ce toate sentimentele adunate de-a lungul timpului sunt refulate.
Băuturile preprate din plante conțin soiuri speciale, pe care șamanii le cunosc fie intuitiv, fie le-au învățat de la maeștrii lor, în urma a sute de ritualuri la care au participat. Această practică a asistării contribuie, de asemenea, la realizarea responsabilității uriașe pe care șamanul o poartă în raport cu discipolii săi, aceea de a-i supraveghea în permanență și de a fi atent la manifestările organice pe care le resimt din cauza substanțelor înghițite. În acest sens, copacul Lupuna este considerat invățătorul șamanilor, grație proprietăților sale magice și a spiritului particular în care se împletesc mai multe rațiuni vegetale. Se spune că acela ce învață de la arborele Lupuna se va transforma într-un gardian al pădurii, care protejează, respectă și iubește natura.
În zilele noastre, practicile șamanice, printre care bătutul la tobe, transa, cântecul, utilizarea substanțelor halucinogene, comunicarea cu spiritele și vindecarea holistică, sunt privite cu ochii suspicioși ai gândirii științifice, însă nu putem ignora contribuția lor semnificativă la evoluția spiritualității și a religiei ca materializare a gândirii simbolice. De asemenea, din punct de vedere antropologic, culturile precum cea amazoniană ne amintesc că pluralitatea viziunilor asupra vieții nu face altceva decât să ne elibereze de obsesia concretului și să ne lase tihna unei gândiri în paradigma „și-și”.
fotografii: Miruna Mirică Damian