Carmen Marcu este una dintre inițiatoarele campaniei #primaoară și o sursă de inspirație în ceea ce privește implicarea prin vot și voluntariatul în comunitate.

Mereu am căutat să văd dincolo de instituții și să găsesc oamenii care pun lucrurile în mișcare, cum este și cazul administrației. M-am bucurat întotdeauna când am putut da un chip ministerului sau ideii care a fost implementată, pentru că astfel mi se întărea convingerea că schimbarea poate veni și din interior, nu numai prin presiune de afară.

Carmen Marcu e un astfel de om din interior, dar care a lucrat mult timp de partea cealaltă a baricadei, după cum ea însăși mărturisește. A activat în numeroase organizații nonguvernamentale, s-a implicat puternic în procesul de adoptare a Legii Voluntariatului și, ca urmare a dedicației sale, a fost cooptată în echipa lui Andrei Popescu, atunci când acesta a devenit Secretar de Stat.

Carmen e o persoană deschisă, dornică să împărtășească din experiența ei celor din jur. E activă și veselă, mereu cu zâmbetul pe buze, iar o discuție cu ea îți redă încrederea în schimbare. Face parte din grupul de lucru din interiorul Ministerului Tineretului și Sportului care a inițiat campania #primaoară, prin care încurajează tinerii să meargă la vot, așa că am stat de vorbă despre implicarea ei în schimbare, dar și despre nevoia de implicare a celorlalți, chiar și printr-un simplu vot.

Ai lucrat mult timp în sectorul nonguvernamental și de curând ai început să lucrezi la Ministerul Tineretului și Sportului. Spune-mi cum a fost trecerea de la nonguvernamental la guvernamental, cum aduci ceva nou din modul de lucru și din activitățile tale de acolo în minister.

Cred că nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să lucrez în zona de administrație publică. Ministerele fuseseră bau-bau sau uși închise, chiar dacă în ultimii ani le-am mai deschis pe alocuri. Am învățat că există o ritmicitate, că există niște proceduri care în ONG-uri sunt bazate de cele mai multe ori doar pe relații interumane, pe înțelegere, sărind unele aspecte tehnice. Apoi a venit foarte rapid vestea că Andrei Popescu a fost promovat pur și simplu de un grup informal. Lumea și-a dorit acest lucru, dată fiind conjunctura care a permis intrarea în ministere a unor oameni cu multă experiență pe domenii extrem de relevante, un acces pe care oameni să zicem „mai din popor” nu credeam că îl vor avea. Am făcut parte din acest grup și, tot discutând cu Andrei, el mi-a propus să lucrăm împreună în ceea ce privește comunicarea și voluntariatul – domenii pe care eu le-am îmbinat și în activitatea mea din ONG-uri, alături de partea de training, consultanță și management. Și am acceptat.

Venind aici, sigur că am văzut o cu totul altă lume, în care procedurile și legislația sunt meniul zilei. Și nu spun că nu ar fi O.K. lucrul acesta, doar că observ și multă teamă uneori, evitarea luării unor decizii. Foarte multe lucruri se concretizează într-un timp mai îndelungat pentru că au trasee mai lungi. Însă, în același timp, descopăr și mulți oameni  competenți, care din afară poate că sunt văzuți ca niște oameni care nu vor să facă lucruri, dar acestea se întâmplă într-un alt ritm și uneori, oricât nu ne-ar plăcea, se întâmplă după regulile unei birocrații sufocante. Spun asta, chiar dacă sunt puțin înverșunată. Și aș adăuga că, dacă înainte vedeam lucrurile astea doar din perspectiva mea, din ONG-ul meu, în momentul în care ești în minister vezi că toată lumea, și mă refer aici la persoane externe, din societatea civilă, vrea să își dea cu părerea și aceasta să îi fie luată în calcul, fără a ține neapărat cont de opiniile celorlalți sau de legislație sau de proceduri. Aici probabil că este marea artă: de a îmbina lucrurile și de a încerca să fii pe de o parte aproape de publicul tău țintă, de a-l deservi și de a crea niște condiții cât mai bune pentru tineret în România și, pe de altă parte, trebuie să încerci să îi împaci și pe cei care vin și intervin din societatea civilă și nu numai, făcându-i să înțeleagă că este nevoie de colaborare și înțelegere între toate părțile implicate. De fiecare dată când vom spune noi, voi sau trebuie să facă nu-știu-cine, deja lucrurile încep să degenereze către îndelungi negocieri.

În același timp, este și foarte frumos să vezi că, după ceva ani de la procesul de adoptare a Legii Voluntariatului, mă aflu aici și fac pașii pe care și alții i-au făcut pentru noi și înțeleg mai bine prin ce au trecut și ei.

Chiar voiam să vorbim și despre Legea Voluntariatului, pentru că te aflai în ONG și într-o postură de conducere în perioada în care procesul s-a desfășurat, însă de cealaltă parte a baricadei decât ești astăzi. Povestește-ne despre proces, cum ai perceput evoluția Legii din perspectiva mediului asociativ și spune-ne cum v-ați simțit tu și echipa ta când Legea a fost adoptată.

Procesul a început în 2009 și s-a finalizat în 2014 – o perioadă în care am tot încercat să deschidem uși și să ajungem la un numitor comun. Partea de consultare ne-a fost foarte clară, totul a fost simpatic, foarte multe ONG-uri care implicau voluntari s-au alăturat demersului. În 2010 au fost câteva dezbateri la grupuri parlamentare. În 2011 a fost o oportunitate extraordinară cu Anul European al Voluntariatului, în care au fost diferite grupuri de lucru, dintre care unul a fost special creat pentru a propune un text de lege cât mai eficient. Însă, undeva prin 2012, lucrurile au luat-o pe un alt drum, pentru că nu mai știam ce s-a întâmplat cu legea noastră, care rămăsese la Minister, unde nu știam pe cine să sunăm, la ce ușă să batem. În același timp, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret s-a transformat în Minister, astfel că a avut loc un proces de reorganizare care a durat câteva luni și pe care îl înțeleg abia acum, fiind în interior, dar care pe noi atunci ne-a pus să stăm pe loc. Trebuie să precizez că am găsit deschidere când am discutat cu oameni care se implicaseră și pe care i-am găsit întotdeauna în Direcții, dispuși să ofere informații și să ne ajute. Am promovat ideea de a schimba legea și astfel a auzit de noi deputatul Mihai Sturzu, care și-a asumat legea și a propus-o, ceea ce a fost un lucru foarte important pentru grupul inițiator la momentul respectiv, deoarece, ca ONG, era mai dificil să schimbi o lege, dar nu e imposibil. Așa că am fost norocoșii care, cu 126 de semnături ale deputaților, au văzut Legea discutată în Parlament. Sigur că am fost în toate comisiile, unele mai deschise, altele mai puțin, cum a fost cea de Muncă, cea care a propus o serie de schimbări la care nu a renunțat până la capăt. Procesul a fost ca o cutie neagră: a fost introdus un text în Parlament și a ieșit un altul, cu negocieri și renunțări.

Un efect extraordinar a fost acela că s-a promovat voluntariatul, toată lumea a auzit de posibilitatea de a face voluntariat și de această lege. Bineînțeles, acum există și niște proceduri în spate, astfel și voluntarul, și organizația au o relație mult mai bine reglementată. Cred că la noi în țară era nevoie de așa ceva, chiar dacă mulți vin și ne dau exemple din străinătate, unde nu există reglementări în acest domeniu, însă acele exemple fac referire la un anumit spirit al populației de a ajuta, cum este cazul Franței, Angliei sau Olandei. La noi, este important să știi dacă cineva te lasă sau nu să faci ceva și pe acest principiu am colaborat la Lege, iar apoi, chiar și după aproape doi ani de la aplicare, Federația Volum a continuat să ofere toate instrumentele necesare prin care să ajute organizațiile să își facă un contract de voluntariat, să elibereze un certificat și alte documente necesare. Așadar, procesul nu s-a încheiat acolo, ceea ce e semnificativ. Cred, și mi-e clar acum când lucrez aici, că nici ca instituție publică, nici ca ONG nu poți spune că adoptarea unei Legi este momentul final, ci trebuie să îți propui un program continuu după ce aceasta este aprobată de Parlament pentru a te asigura că se implementează corect.

De-a lungul timpului ai lucrat și ai creat numeroase asociații. Iată, și Legea Voluntariatului a venit ca o continuare firească a acestor activități ale tale. De ce crezi că e atât de important pentru tineri să se implice? De ce sunt toate asociațiile atât de importante pentru societate? Spuneai că în străinătate e înrădăcinat cumva în mentalul populației să ajute. Cum se vede lucrul acesta de la noi?

Eu cred că noi stăm totuși foarte bine la „firul ierbii”, deși nu există statistici oficiale privind numărul de voluntari, însă știm din experiență că majoritatea acestora sunt tineri. Cu toate acestea, insuficient și ca populație, și ca număr de tineri.

Primul beneficiu al unui tânăr care face voluntariat este practica și posibilitatea de a fi pus în valoare. Tinerii au un potențial extraordinar. Dincolo de faptul că ei învață și că se pregătesc pentru o profesie și vor să deservească societatea în acest mod, sunt extrem de creativi, au o energie debordantă. Eu cred că marile schimbări au venit, de cele mai multe ori, de la tineri. Voluntariatul îi ajută pe ei să capete acele abilități practice, soft-skills – lucrul în echipă, comunicarea, încrederea în ei, apartenența la un grup și ideea de a ajuta. În plus, ei își pot da seama că schimbarea vine de la ei, fiindcă voluntariatul poate fi privit ca un act de simulare a ideii că schimbarea vine de la fiecare, pornind de la exemple foarte simple: ajutat copii la meditații, persoanele vârstnice în viața de zi cu zi, plantat flori sau copaci, chiar și în fața blocului sau în acțiuni dedicate. La nivel de comunitate mai mare, sunt sute de organizații în România, mai ales în zona de social, care au nevoie de voluntari. Și clar nu numai de cei tineri, de exemplu pentru lucrul cu copii, unde e nevoie de mai multă experiență (cu ajutor la teme, dialog, prezentarea de modele), pentru că organizațiile își doresc persoane și de alte vârste. Sunt o mulțime de oportunități.

De exemplu, eu așa am început să fac voluntariat. Eram la Facultatea de Psihologie, însă simțeam că partea academică, deși frumoasă, era insuficientă, fiindcă lipsea partea practică. Astfel, am intrat în contact cu un grup de copii seropozitivi, cărora la scurt timp le-am fost devenit psiholog și așa am reușit să pun în practică ceea ce simțeam eu nevoia să aplic.

Cred că este în primul rând vorba despre experiență la orice nivel, pentru că te ajută și pe partea profesională, însă pot spune că experiența personlă, sufletească este cea care rămâne cu adevărat și te formează ca om.

Schimbând puțin registrul, dar fără a ieși din zona de implicare, în 2016 au loc alegeri locale și parlamentare, așadar cu mize destul de importante pentru următorii patru ani. S-a creat un grup de inițiativă care îndeamnă tinerii să iasă la vot pentru prima oară, însă ideea din spate e mult mai largă. De ce crezi că e important ca tinerii să meargă la vot, nu numai prima oară, ci și după, chiar dacă să zicem că au fost nemulțumiți de rezultatele alegerilor anterioare?

Cred că și eu fac parte din acea categorie de oameni care spun că nu au cu cine să voteze. Pe de altă parte, dacă nu îmi exercit votul și îl las la voia celor care denaturează procesul electoral, voi face parte pur și simplu din populația lipsă la vot și atâta tot. Nici măcar nu sunt cinică. Văd că sunt oameni care biciuiesc prin cuvinte pe Facebook și critică, dar, în final, în cifre, fac parte din populația care nu a mers la vot și nu s-au exprimat așa cum statul le asigura dreptul. De fapt, oricâte bloguri mi-aș face și oricâte păreri aș schimba în online, nu am schimbat nimic și pe hârtie, pentru că până la urmă singura posibilitate de a schimba ceva la nivelul acesta e prin vot. Bineînțeles, nu e singurul mod, pentru că se mai pot face și multe alte activități. De exemplu, dacă sunt din societatea civilă pot să propun un om și apoi să adun în jurul lui susținători. Însă primul pas este acela de a merge la vot și să arăt că am un punct de vedere, care va conta alături de cel al altor persoane. Suntem o echipă ca populație: vrem sau nu vrem până la urmă? Depinde câți coechipieri iau cu mine în barcă, pentru că nu o să mă aștept ca toată lumea să aibă aceeași părere ca mine și asta e lecția pe care am învățat-o. Părerile sunt diferite indiferent de motivele din spatele acestor alegeri: informare temeinică, influențare sau manipulare.

În demersul nostru, ne-am împrietenit cu cei de la Autoritatea Electorală Permanentă, care au niște videoclipuri foarte simpatice despre tineri. Aceștia, dincolo de a merge la vot, cum este firesc dacă au peste 18 ani, pot să se implice în procesul electoral. Ei pot să fie observatori sau șefi de comisie și pot astfel să vadă exact ce presupune acest proces pentru a avea mai multă încredere. Atâta vreme cât nu te implici într-un proces și nu încerci să îl înțelegi, nu ai cum să ai încredere sau să emiți o părere, din punctul meu de vedere.

Multe păreri le-am preluat de la părinți, de la prieteni, suntem supărați pe tot și pe orice, e mai bine să ai o părere împotrivă, decât să fii pro. Cumva, te simți mult mai în siguranță să fii critic, decât să fii pentru cineva, să susții pe cineva sau măcar o idee. Poate fac parte din cei 10% care îşi anulează votul, dar poate suntem 30% şi atunci există posibilitatea anulării alegerilor şi atunci ce ne facem? Nu ştiu, e doar un exemplu.

Cu siguranţă este o experienţă din care se poate învăţa. Tinerii nu trebuie să fie numai în stradă la proteste. Ei trebuie să ştie că există şi alte instrumente, drepturi prin care pot să îşi exprime părerile, în afara unor pancarte prin care îi condamnă pe unii sau pe alţii. Până la urmă toţi avem păreri personale şi este absolut normal să le aducem în orice spaţiu şi să le expunem, doar că mi-ar plăcea să fim împreună şi când construim lucruri, nu doar când le criticăm.

Grupul de iniţiativă a pornit de pe facebook, însă s-a extins nu numai ca număr de membri, ci şi ca întindere geografică, existând câteva grupuri de lucru în Timişoara, Cluj, Baia Mare. Ce părere ai despre această mobilizare de jos în sus, deşi ideea a pornit de sus, de aici din Minister?

Am tot încercat să explicăm că această campanie este una de implicare civică, nu una electorală şi este o campanie cu buget 0. Practic, implicarea este pură, venită din voinţa proprie şi în funcţie de disponibilitatea fiecăruia. Ea se concentrează pe structuri, tineri pe care îi cunoaştem şi pe care am încercat să îi stimulăm să susțină campania. Ei pot face paşi mici, de exemplu să adauge o informare într-un atelier pe care deja îl ţin, să facă un flashmob, să îşi pună o nouă poză de cover pe Facebook. Fiecare lucru contează pentru a face această campanie de Facebook vizbilă, pentru că multe lucruri s-au schimbat în online. Am fost uimiţi să vedem că cei de la Baia Mare s-au apucat să facă spoturi, alţii fac dezbateri. Este foarte important să încercăm să vedem că tinerii vor să se distreze, dar totodată să şi afle care le sunt oportunităţile de dezvoltare, printre care este şi aceasta de a vedea unde pot contribui ei înşişi. Este şi un pas de a dezgheţa puţin lucrurile, pentru că da, contribui cu un vot, dar poate vin în contact cu o organizaţie interesantă şi aflu că pot să mă pot implic şi în alte activități. Iar „prima oară” poate să fie şi pentru multe alte lucruri, nu numai pentru vot.

În încheiere, te-aş ruga să le dai un sfat tinerilor care ne citesc, dată fiind experienţa ta, dar şi campania în general.

Să căutaţi experienţa care vă face să vă simţiţi voi înşivă. Să vedeţi ce vă aduce momentul, și cum vă influențează pe viitor. Să vedeţi dacă lucrul acela chiar e benefic pentru voi, să căutaţi un pic mai mult în fiecare zi, să ieşiţi din zona voastră de confort şi să căutaţi experienţele autentice, care vă formează ca oameni.

Puteți susține și voi inițiativa #primaoară pe Facebook sau înscriindu-vă la Thunderclap-ul dedicat.

Pornind de la campania #primaoară, am inițiat o serie de articole cu mottoul Schimbare prin Implicare, cu scop de a informa tinerii cu privire la potenţialul de schimbare pe care îl deţin ei înşişi în primul rând prin dreptul la vot. Noi credem însă că schimbarea se poate face în fiecare zi, prin implicare civică și socială, iar oamenii cu care am stat de vorbă ne demonstrează acest lucru.

sursa foto: arhiva personală a lui Carmen Marcu