În perioada 19-22 mai a avut loc cea de a patra ediţie a festivalului de filme făcute de adolescenţi, SUPER. Înainte de festival s-au desfăşurat workshopuri şi proiecţii de film, care să obişnuiască publicul cu aceste ramuri ale culturii vizuale, aşa că participanţii au învăţat cum să realizeze propriile filme de scurtmetraj sau cum să îşi îmbunătăţească abilităţile fotografice. Festivalul a cuprins şi o expoziţie suprarealistă cu lucrări de pictură, desen, fotografie, colaj, grafică şi instalaţii.
În ceea ce priveşte filmele, fiindcă aceasta mi s-a părut a fi partea cea mai savuroasă a festivalului, nu m-am aşteptat să vizionez filme atât de atent realizate. Nu le-a lipsit nici calitatea scenariului, nici partea tehnică.
Am ajuns abia la partea a doua a competiţiei internaţionale, la cinema Elvira Popescu. Filmele au fost variate nu doar tematic, ci şi datorită mijloacelor de redare a unei poveşti, aducând laolaltă scurte documentare, animaţii sau ficţiuni captivante. În fiecare film am găsit câte ceva din lumea interioară a adolescenţilor, amintindu-mi pe rând de impas, îndoială, singurătate şi fericire, aceştia fiind inclusiv paşii cu care am traversat filmul Relativity (Michael Paulsen, SUA).
Relativity prezintă conflictul interior al unui tânăr visător (anomalia oricărei generaţii), care se îndrăgosteşte de o actriţă dintr-un film alb negru al anilor ’40. Pentru că se îndrăgosteşte, niciun plan raţional nu intervine în itinerariul de cucerire pe care îl face, fără a se gândi măcar că, cel mai probabil, actriţa nu mai arată deloc ca în acel film vechi care l-a fermecat. Deşi au fost evidente treptele de desfăşurare a acţiunii, totul s-a prezentat savuros, fiindcă am reuşit să trăiesc cu acea naivitate adolescentină în care speranţa unui happy end bântuie în permanenţă aşteptarea. Tânărul parcurge ultima parte a călătoriei în singurătate, aşa cum se cuvinte într-un plan al dragostei pe care numai îndrăgostitul nebun îl poate duce la capăt. O găseşte pe protagonista de odinioară bătrână şi bolnavă, într-o situaţie deloc potrivită pentru confidenţe amoroase. Totuşi, această întorsătură nu sustrage cu nimic suspansul şi bucuria faptului de a-i vedea pe cei doi împreună.
Animaţia And tomorrow i’ll go back to Lisbon (Marion Nyffenegger, Germania) prezintă viaţa unei bătrâne care îşi rememorează viaţa. Ludic şi dramatic totodată, scurtmetrajul se desfăşoară prin intermediul desenului şi al stop motionului, adăugând tehnici mixte pentru expunerea naraţiunii. Periplul emoţionant pe care l-am parcurs mi-a oferit acea satisfacţie a prezentului care refuză să anticipeze viitorul.
Arakabus (Delphine Hermans şi Simon Medard, Franţa) este tot o animaţie simpatică, de data aceasta despre adolescenţi nonconformişti şi episoadele lor de amuzament sau de excludere care se desfăşoară cel mai viu în autobuz. Aşa cum este specific filmelor franţuzeşti, am reuşit să pătrund în acea parte ascunsă a vieţii personajelor, unde am aflat despre obiceiuri muzicale sau despre cele mai simple, de zi cu zi. Nu lipsesc nici picanteriile sau ciudăţeniile care caracterizează orice familie, acestea fiind înnodate la final într-o zi cât se poate de obişnuită a unui adolescent care îşi face prietenii şi antipatii.
Street art (Lucija Pigl, Croaţia) mi-a făcut cunoscuţi câţiva dintre cei mai pricepuţi artişti stradali de origine croată. Filmul este de tip documentar, artiştii fiind cei care prezintă starea artei murale. Filmul este o incursiune prin imaginarul bogat întâlnit pe străzi şi clădiri, având scopul de a îndrepta trecătorii spre lumea lor interioară, în vederea depăşirii banalului de zi cu zi. Ne aflăm într-un timp în care arta stradală a ieşit deja din zona vandalizării, fiind pur şi simplu artă şi putându-se discuta despre ea la graniţa dintre efemeritatea care o caracterizează şi efectul durabil care este menţinut de mentalitatea colectivă.
La finalul acestei ediţii am votat filmul care mi-a plăcut cel mai mult. Alegerea a fost foarte grea, tocmai din cauză că diversitatea a caracterizat amalgamul filmic. Am rămas însă cu sentimentul bun că această generaţie de adolescenţi este puternic motivată şi inspirată, iar producţiile lor reuşesc să fie despre adolescenţa tuturor, oricând s-ar fi petrecut ea, funcţionând ca un jurnal intim pentru oricine. În aceste filme e cu neputinţă să nu regăseşti acea parte din tine care a sperat sau care a fost dezamăgită de cursul evenimentelor, dar care a culminat cu un dram de înţelepciune la finalul fiecărei experienţe trăite pentru prima dată.
Pagina de facebook Super: https://www.facebook.com/Superadolescentii/