Autorul celebrului roman Parfumul, Patrick Süskind prezintă în povestea Porumbelul ideea unei rutine zilnice ameninţate de prezenţa unui porumbel banal.
Când ai făcut ultima dată ceva pentru prima dată?
Probabil unul dintre cele mai virale clişee, la o analiză mai profundă această întrebare ar putea releva exact gradul de rutină la care a ajuns viaţa noastră în acest moment. Poate că, odată instalaţi confortabil într-un loc de muncă dintr-un domeniu relativ apropiat de propriile visuri, uităm să ieşim în lume şi să ne confruntăm cu provocările şi perspectivele ei. Ne afundăm în sarcini urgente, trăim angoasa listei de sarcini, ne lăsăm absorbiţi în acea activitate profesională, care, deşi ne place, nu ne mai lasă să avem o viaţă a noastră.
Mi-am pus de nenumărate ori problema dacă nu cumva mă las prea tare angrenată în rutina studiilor şi a locului de muncă şi uit prea uşor de sufletul meu. M-am oprit de multe ori din alergătură şi am încercat să îmi dau seama care e acel ceva pe care îl fac şi care îmi face mie ziua mai frumoasă.
O astfel de temă de reflecţie oferă şi cartea Porumbelul de Patrick Süskind, autorul celebrului roman Parfumul, a cărei acţiune se petrece într-o singură zi. Dar ce zi! Jonathan Noel este un simplu paznic la o mare bancă din Paris, viaţa sa fiind una monotonă. Cu o precizie uimitoare, programul său zilnic este acelaşi de 30 de ani, de când a venit în capitala franceză, după ce avusese o adolescenţă şi o primă tinereţe petrecute după bunul plac al unchiului său.
Începutul poveştii introduce cititorul brusc în viaţa banală a lui Jonathan Noel, marcată doar de apariţia funestă a porumbelului. Din primele rânduri, am fost intrigată de lipsa de perspectivă a eroului, care până la urmă nici nu pare un adevărat erou al poveştii sale, ci mai mult un anti-erou. Personajul principal e mai degrabă acest porumbel care schimbă lumea prin bătaia lui de aripi şi prin prezenţa sa pe un coridor îngust.
Când i s-a întâmplat povestea cu porumbelul, care i-a schimbat complet existenţa de la o zi la alta, Jonathan Noel avea deja peste cincizeci de ani, îmbrăţişa cu privirea o perioadă de vreo treizeci de ani de lipsă totală de evenimente în trecutul lui şi nu şi-ar fi imaginat niciodată că ar mai putea avea parte de altceva esenţial decât, odată şi odată, moartea. Căci nu-i plăceau evenimentele şi le ura mai cu seamă pe acelea care zdruncinau echilibrul interior şi răvăşeau ordinea exterioară a vieţii lui.
Existenţa lui Jonathan e sufocantă, fiind limitată între drumul spre muncă, activităţile mecanice din timpul programului şi viaţa lui personală închisă între cei patru pereţi ai cămăruţei sale. Timpul personajului e raportat întotdeauna la momentele-cheie ale zilei: trezitul, mersul la muncă, pauza şi întoarcerea acasă. Viaţa sa privată, deşi cu un confort sporit de modernitatea ultimilor ani, este una searbădă, fără nicio noutate, încastrată în aceeaşi cameră care îi este companion devotat.
Caracteristica ei esenţială şi-o păstrase în răstimpul celor treizeci de ani: era şi rămăsese insula sigură a lui Johanthan într-o lume nesigură, reprezenta reazemul lui stabil, locul său de refugiu, iubita lui, da, iubita lui, căci seara, când Jonathan se întorcea acasă, ea, cămăruţa lui, îl îmbrăţişa drăgăstos, îl încălzea şi îl apăra, îi hrănea trupul şi sufletul, era întotdeauna prezentă când avea nevoie de ea şi nu îl părăsea niciodată.
Inocentul porumbel nu ocupă un spaţiu mare în economia poveştii, însă efectul său are o magnitudine semnificativă la nivelul vieţii lui Jonathan, dându-i acestuia peste cap întreaga rutină a unei zile. Acesta abia reuşeşte să iasă din casă, are parte numai de ghinioane, nu se poate concentra şi depăşeşte periculos de mult graniţa zonei de confort. Pentru Jonathan, porumbelul este întruchiparea ameninţării la adresa vieţii lui seci. Un banal porumbel provoacă o răsturnare haotică de situaţie într-o viaţă la fel de banală.
[…] într-o casă în care locuieşte un porumbel un om nu mai poate trăi, porumbelul este simbolul haosului şi al anarhiei, porumbelul zboară imprevizibil de colo-colo […] nu-ţi vei mai putea părăsi camera, vei fi lihnit de foame, te vei sufoca în excrementele tale, va trebui să te arunci pe fereastră şi să zaci pe trotuar zdrobit […]
Citind cartea lui Patrick Süskind am retrăit o stare similară cu sufocarea şi neputinţa provocate de lectura Procesului de Franz Kafka. Absurdul devine asurzitor în scurta poveste a lui Jonathan, iar angoasa e puternică şi m-a făcut să mă întreb constant dacă nu cumva porumbelul nu reprezintă creativitatea, imaginaţia, acel cum ar fi fost dacă…? ce încearcă să îl scoată şi pe Jonathan din cercul vicios al rutinei sale zilnice. Mizeria condiţiei umane, în aparenţa ei de predictibilitate şi puritate, devine un laitmotiv al acestei nuvele, care captează atenţia tocmai prin banalul situaţiilor şi pune sub lupă exact lipsa de spectaculozitate a rutinei.
Titlu: Porumbelul
Titlu original: Die Taube
Autor: Patrick Süskind
Anul publicării: 1987
Editură: Humanitas
Colecţie: Raftul Denisei
Traducere: Daniela Ștefănescu
Anul apariţiei: 2016
Pagini: 104