Inima trezirii îndeamnă la reflecție asupra existenței și raportului dintre noi și ceilalți, fiind o cale de a descoperi nuanțe ale unei alte civilizații.
China este un spațiu despre a cărui istorie învățăm din diverse surse și despre a cărei civilizație, unii dintre noi, dorim să știm din ce în ce mai multe lucruri, fiind fascinați de ritualurile, religia și filozofia lor. Astfel, se remarcă incontestabil diferențele culturale între Europa și Asia, subliniind viziunea europenilor asupra gândirii maeștrilor chinezi, pe care, pe alocuri, o pot găsi exotică sau altfel. Poate unii dintre noi suntem sceptici, deoarece îi considerăm străini de ideile noastre, incompatibili sau, dimpotrivă, unii rezonăm cu semnificațiile pe care aceștia le atribuie lucrurilor, faptelor. De pildă, pentru o parte a locuitorilor bătrânului continent pare absurd să fie dedicate ore întregi unui ritual al ceaiului sau pare greu să gândim doar la clipa de acum, fără a avea proiecții în viitor, iar exemplele pot fi numeroase.
De curând, am simțit nevoia să citesc și altceva decât literatură universală europeană, așa că am început să explorez propria bibliotecă, oprindu-mă asupra cărții Inima trezirii, un amestec de idei, viziuni ale maeștrilor chinezi, explicate și comentate de Marian Bușoi. De la primele pagini am simțit că pătrund într-un nou univers de gândire, că acced la o nouă dimensiune culturală.
La o analiză rapidă a cărții, trebuie spus că ideile ce stau la baza gândirii chinezești, așa cum sunt expuse în această lucrare, ni se înfățișează a fi solide și clare. De pildă, maeștrii chinezi îndeamnă la a avea curajul să trăim prezentul, realitatea de azi fără a ne raporta la trecut.
Îndemnul maestrului este acela de a nu căuta urmele trecutului în prezent sau a nu confunda prezentul cu amintirile noastre. Trebuie să fim capabili să vedem prezentul exact așa cum este, fără prejudecăți și așteptări.
Mi-a contrazis modul a vedea prezentul, de a mă raporta la el, dat fiind faptul că obișnuiesc să caut urme ale trecutului în prezent și să mă întorc des la amintiri. Aici tind să cred că intervine una dintre diferențele între gândirea europeană și cea asiatică: modul de raportare la timp. Europenii tind să se gândească mai mult la trecut, să-l valorifice, să învețe ceva din el, uneori chiar cu riscul de a uita de prezent, în timp ce chinezii, așa cum reiese și din această carte, ei încearcă o detașare de trecut pentru a putea trăi acest moment – prezentul.
O altă viziune exprimată în carte este aceea asupra liniștii interioare, cum ajungem să ne simțim bine cu noi înșine. Maeștrii chinezi consideră că un om nu trebuie să dorească a scăpa de toate tulburările interioare, de gândurile care îl macină, deoarece în acel moment ar intra în starea de ignoranță.
Dacă vrei să scapi complet de tulburări, atunci ești un om naiv și ignorant.
Interesantă este maniera în care se explică modul de a trăi cu ceilalți sau relațiile cu ceea ce ne înconjoară. Gânditorii chinezi consideră că pentru a găsi adevărata cale, nu trebuie să existe un atașament foarte mare față de nimic și nimeni. Nu trebuie să iubim cu patimă sau să urâm cu patimă, totul trebuie simțit în echilibru pentru a nu strica liniștea interioară.
Deși pare că ne atașăm de lucruri și de plăceri fără efort, în mod natural, și că detașarea implică un mare efort, în realitate lucrurile stau tocmai invers. Detașarea este starea noastră naturală, în care valurile vin și pleacă […] Da, n-ar trebui să ne atașăm de nimic, dar să nu uităm că nici nu trebuie să respingem ceva. Calea de mijloc este extrem de subtilă, însă dacă reușim să ne armonizăm cu ea, vom atinge adevărata libertate față de ego și de forme. Nimic interior sau exterior nu ne va îngrădi.
Aceasta este, de altfel, o idee interesantă și adevărată, dacă stăm să ne gândim cât de greu ne este, în general, să ne separăm de cineva sau ceva la care ținem mult. Astfel, ideal ar fi să fie urmată calea de mijloc în tot ceea ce facem pentru a păstra un anumit echilibru, sau așa cum îl numesc gânditorii chinezi chan – armonia cu propria ființă. Însă în viziunea mea e greu să nu se realizeze un atașament mai special față de anumite lucruri sau anumiți oameni
Inima trezirii, citită în România, îmi arată un contrast vizibil între gândirea asiatică și cea europeană, mai ales la nivelul profunzimii cu care ne implicăm în acest proces. De exemplu, pe bătrânul continent se scriu cărți întregi despre cele două teme esențiale: viața și moartea, în timp ce gânditorii chinezi îndeamnă la a trăi fiecare zi fără a reflecta asupra acestora: Să uiți a te mai gândi la viață și moarte este chiar natura ta originară. Diferențele sunt ușor de observat din mai multe puncte de vedere, însă acesta este și motivul pentru care recomand cartea. Merită să avem o viziune largă asupra gânditorilor și gândirii, ideilor și opiniilor, deoarece este o bună modalitate de a ne dezvolta simțul critic. Cu cât suntem mai deschiși spre cunoaștere, cu atât o vom dobândi mai ușor.
Titlu: Chan – Inima trezirii, Învățăturile maeștrilor chinezi
Editură: Herald
Colecție: ZEN
An: 2015
Traducător: Marian V. Bușoi
Pagini: 214