Fiul lui Saul este un film emoţionant, foarte dur, care-şi merită cu prisosinţă trofeul obţinut la Oscar pentru cel mai bun film străin.

Fiul lui Saul se bucură de o apreciere deosebită în România încă de dinainte de a câştiga premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină, datorită prezenţei în distribuţie a actorului român de etnie maghiară Levente Molnar de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Astfel, nu e de mirare că sala de la Grand Cinema Băneasa a fost plină în seara avanpremierei filmului în România.

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Excelenţa Sa dl. Botond Zakanyi, a deschis evenimentul, discutând despre importanţa culturii maghiare şi marile victorii ale sale, precum Fiul lui Saul, filmul Mephisto, câştigător la Oscar în 1981, sau scriitorul Imre Kertesz, câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 2002. Apoi a urat mult succes României care tocmai preluase preşedinţia Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA). A urmat un monolog al lui Levente Molnar în care a mulţumit publicului pentru interesul acordat şi a precizat că, dat fiind subiectul foarte grav, nu poate ura Vizionare plăcută cinefililor.

Filmul prezintă povestea lui Saul Ausländer (interpretat de Geza Röhrig), un deţinut evreu de naționalitate maghiară de la Auschwitz. Acesta lucrează ca Sonderkommando, deţinut evreu care are rolul de a căra victimele camerelor de gazare şi a curăţa pereţii şi podelele acestora. Saul găseşte la un moment dat corpul gazat al fiului său. Acesta încearcă să îl îngroape religios şi îşi riscă viaţa ascunzând cadavrul cât timp caută un rabin să oficieze slujba. În tot acest timp, Abraham, interpretat de Levente Molnar, conduce o încercare de rebeliune împotriva conducerii lagărului.

Un lucru inedit este dat de faptul că unghiul de filmare pe întreaga durată a filmului este unul de tip point of view, camera mergând mereu numai pe urmele personajului Saul. Cadrele de tip landscape lipsesc aproape în totalitate, iar celelalte personaje apar în cadru doar când interacţionează cu eroul principal. În tot acest stil de filmare, sunetul are la rândul său un rol esenţial în a introduce spectatorul în atmosferă, în a-l face să se simtă chiar în spatele lui Saul.

Spre deosebire de alte filme care tratează subiectul Holocaustului, precum Lista lui Schindler sau Pianistul, lungmetrajul regizorului debutant Laszlo Nemes nu are nevoie de imagini grafice pentru a transmite starea aceea de nelinişte şi teroare. Privind Fiul lui Saul, parcă accepţi de bunăvoie să fii trimis în Iad. Deşi, după cum a spus şi Levente Molnar la sesiunea de Q&A de după film, chiar dacă devenise conştient şi afectat de suferinţele trăite de personajul pe care l-a interpretat, e sigur că nu a trăit nici măcar 1% din experienţa adevărată.

Interesant este că pentru realizarea lungmetrajului Fiul lui Saul bugetul a fost de 1,5 milioane de euro. Toţi aceşti bani au provenit de la statul maghiar. Asta în timp ce în România Muzeul Naţional al Literaturii Române nu are o casă în care să locuiască. Iar la Biblioteca Naţională a României e expoziţie de cărţi scrise în puşcărie.

Filmul lui Nemes vine într-un moment extrem de oportun, când uităm să punem umanitatea înainte de religie, etnie, rasă sau sexualitate, când uităm că e mult mai folositor să construim poduri decât să ridicăm ziduri. Iar prezenţa domnului Molnar, cu care presa românească s-a lăudat într-un mod fariseic, este absolut binevenită. Bunul-simţ şi modestia pe care le-am recunoscut la acest om când l-am felicitat după film îl recomandă ca ambasador pentru prietenia dintre două popoare vecine mândre, dar ştirbite de o dispută oarbă pentru sărăcie şi mizerie.

sursa foto