de RGOctavian
Să citești înseamnă să exiști. Să știi cine ești, de unde vii și încotro te îndrepți presupune cunoaștere. Cărțile îți vor fi cei mai credincioși companioni pentru că sunt făcute special să dăinuie alături de tine.
Se spune că pilonul de susținere al diversității constă în echilibrul de forțe interne al acesteia. Cam așa se comportă și cunoașterea. Balanța internă de putere dintre viziunile inter-, pluri- și transdisciplinare îi conferă acea trăsătură filosofică pe care mintea umană o râvnește în toată ființa-i: înțelepciunea. Cam abstract, nu-i așa?
Se prea poate, atât că fiecare dintre noi ne construim sau doar construim viziuni despre lume. Pentru acest lucru avem nevoie și de abstractizare. Finalmente, fie că dorim sau nu, devine o parte a identității noastre, atât ca indivizi, cât și ca specie. Pe cine mai cunoaștem noi în acest Univers care să abstractizeze? Suntem vedete!
O pleiadă de informații se pot utiliza în geneza unei viziuni despre lume. Cam tot ce intră în contact cu bioreceptorii noștri are un impact asupra viziunii. Așa cum este și cazul cărților care – nu-i așa? – sunt veritabile solii ale cunoașterii. Aici am să punctez patru titluri diverse și reprezentative viziunii pe care eu am construit-o și o desăvârșesc, în speranța că ajută cititorul în propria sa misiune de seducere a dulceții cunoașterii.
Universul
Scurtă istorie a timpului: de la Big Bang la găurile negre
Titlu original: A Brief History of Time: From the Big Bang to Black Holes (1988)
Autor: Stephen W. Hawking
Editură: Humanitas (2015)
Pagini: 212
Dacă tot mi-am propus o peregrinare după sapientia[1], de ce să nu încep cu Universul? Trebuie că o dată în viața sa, orice individ a privit cerul și s-a întrebat ce-i cu el. Multe sunt cu el pentru că toate cele care sunt, sunt și cu noi, iar omul mereu a fost curios despre sine însuși. Renumitul om de știință Stephen Hawking își propune să complementeze aceste lucruri și explică, într-o manieră care să balanseze știința cu rigiditatea cunoașterii comune, întrebări și răspunsuri fundamentale despre Univers.
Pune lucrurile într-o perspectivă care, cel puțin la început, pretinde meditație. Spre exemplu, durata vieții umane în comparație cu vârsta Universului care are peste 10 miliarde de ani[2] sau faptul că viteza cu care ne deplasăm ne influențează percepția asupra timpului, cu alte cuvinte cu cât ne deplasăm mai repede cu atât timpul curge mai încet. Cea mai interesantă descoperire, posibil, este faptul că așa cum Universul a avut un Big Bang, eveniment de început caracterizat printr-o explozie magnifică, așa are și un Big Crunch, un eveniment imploziv la fel de magnific, moartea sa. Poate că veți găsi sumbru acest lucru, dar pentru cercetători naște un entuziasm molipsitor. De bună seamă, mintea umană este deosebită.
Un alt fel de univers
Cartea amăgirilor
Autor: Emil Cioran
An: 1936
Editură: Humanitas (2006)
Pagini: 224
Sper că mica incursiune anterioară pe tărâmurile ultimei frontiere v-a binedispus, căci acum revenim pe pământ, printre ai noștri și nu știu cât de plăcut mai este. Dar oare? Mulți, la prima vedere cel puțin, văd în Emil Cioran un sumbru desăvârșit, poate un nebun care și-a petrecut viața abstractizând suferința, un nihilist de soi. Se prea poate, dar așa cum toate lucrurile au o aparență, tot așa au și o profunzime.
Cartea amăgirilor este, în definitiv, o bucățică de înțelepciune. Faptul că ea își are izvoarele în suferința umană acest lucru nu o infirmă. Bunăoară, emoțiile fac parte din identitatea noastră, iar intensitatea lor este strict tot a noastră. Nu-i poți demonstra valabilitatea unui lucru prin simpla apartenență a sa la fericire sau nefericire. Tocmai aici stă esența, pentru că vom putea, fraților, să ne unim toate singurătățile, vom avea stăruința și curajul de a muri pentru ceea ce n-am trăit?
Să poți și să vrei să poți înțelege că în negativ, la fel ca în pozitiv, că în suferință, la fel ca în fericire, există neîndoios prezența cunoașterii și înțelepciunii, iar drumul către ele ne fundamentează modul în care vedem lumea de o manieră pregnantă și profundă, asta este Cartea Amăgirilor.
Omul și lumea unui Univers
Machiavelli: o biografie
Titlu original: Machiavelli: A Biography (2012)
Autor: Miles J. Unger
Editură: Eikon (2013)
Scopul scuză mijloacele – cred că am auzit formularea aceasta de prea multe ori și tot de prea multe ori atribuită unui stil machiavelic diabolic, de parcă bietul Niccolò ar fi fost un soi de trimis al Diavolului. Ca să punem capăt acestei cruciade a ignoranței, așa cum dorea, de altfel, și Machiavelli, această formulare nu i-a aparținut niciodată. Ea este o infidelă și ignorantă interpretare a ceea ce el spunea în Discursuri ca fapt de necontestat, că acțiunile condamnabile pot fi justificate prin rezultatele lor și de aceea, atunci când rezultatul este bun, acțiunea este întotdeauna justificată.
Personalitatea lui Machiavelli este de așa natură încât aproape orice interpretare asupra-i este totalmente eronată. Nu degeaba astăzi se discută în relațiile internaționale despre realismul politic, curent teoretic care l-a avut la bază pe Machiavelli. Curios care ar fi reacția acestuia dacă ar vedea ceea ce a izvorât din cunoașterea sa. În ultimă instanță, este tot o interpretare. Biografia sa merită citită pentru că viața însăși a acestui om este o viziune despre viața întregii lumi.
Citiți mai multe despre Niccolò Machiavelli.
Non omnis moriar
Fundația
Titlu original: Foundation
Autor: Isaac Asimov
Ani: 1951-1953; 1981-1993
Titlurile volumelor din serie: Preludiul Fundației, Fundația Renăscută; Fundația, Fundația și Imperiul, A doua Fundație; Marginea Fundației, Fundația și Pământul
V-ați pus vreodată problema condiției omenirii în viitorul foarte îndepărtat? Fundația, împreună cu seriile anterioare și ulterioare, tocmai acest lucru și-l propune. Punând în prim-plan conceptul de psihoistorie, o știință ficțională care îmbină istoria, sociologia și statistica matematică pentru a genera predicții despre comportamentul viitor al marilor grupuri umane, Asimov construiește unul dintre cel mai impresionante universuri ficționale.
Fundația operaționalizează fidel tot ceea ce am discutat până acum. Posteritatea și pericolele pe care le reprezintă pentru umanitate sunt temele principale, fiind vorba despre un viitor care gravitează în jurul cunoașterii umane despre sine și despre Univers. Este impresionant de văzut cum psihoistoria poate dicta comportamentul ființei umane într-un interval de timp care numără peste 25.000 de ani[4] începând cu 1982 și terminând cu 25.621.
Noi: copii ai Universului
Poate cea mai dificilă sarcină pe care o avem atunci când generăm o viziune despre lume este cum să formulăm raportul dintre noi și Univers. Nu am o rețetă după care să se facă acest lucru și nici nu cred să existe vreuna. Pare-mi-se că, în ultimă instanță, este o încercare a noastră, acea cale pe care noi singuri, ca indivizi, trebuie să o identificăm și urmăm.
Am să vă ofer, totuși, un sfat pe care Asimov îl formulează în Fundația, dar fiți cu băgare de seamă, căci vă asumați riscul criticilor lui Machiavelli de a interpreta eronat, și cu siguranță în jurul vorbelor lui Asimov gravitează acest risc. În definitiv, și aceasta este o încercare. Așadar, nu lăsați niciodată simțul moralității să vă oprească din a face ceea ce trebuie[5].
Îmbrățișați haosul și adevărul dur,
RGOctavian.
Descoperiți mai multe cărți de dat mai departe.
[1] Lat. „cunoaștere, înțelepciune, discernământ”.
[2] Mai precis 13,82 miliarde de ani.
[3] Non omnis moriar – Lat. Nu voi muri de tot.
[4] De precizat: perioada cuprinde seriile Roboții, Imperiul și Fundația.
[5] Eng. în original Never let your sense of morals prevent you from doing what is right.