Cântecul păsărilor îi trezește lui Stephen revelația iubirii și a dorinței de a trăi. De aceea, cartea este o analogie între războiul vestitor al morții și războiul lăuntric, personajul ducând o bătălie atât la propriu, cât și la figurat.
L-am descoperit pe Sebastian Faulks acum doi ani, prin cartea . Mi-a plăcut, așa că am vrut să-l cunosc mai bine. Și, așa cum atunci când îți dorești ceva cu adevărat se întâmplă, am ajuns să-l redescopăr prin intermediul cărții , o poveste complexă despre lupte de tot felul.
Dacă O săptămână în decembrie este o carte modernă, Cântecul păsărilor este mai degrabă o metaforă pentru perioada Primului Război Mondial, cu războaiele sale interioare și fizice. Spun „mai degrabă” pentru că titlul nu este doar o figură de stil, ci și o acțiune ce-l însoțește pe Stephen Wraysford, personajul principal, în momente cruciale din viața sa. Cântecul păsărilor îi trezește lui Stephen revelația iubirii, a dorinței de a trăi sau a unui viitor promițător, în ciuda tuturor luptelor duse până atunci. Prin urmare, cântecul păsărilor scoate în evidență analogia dintre războiul vestitor al morții și războiul lăuntric, personajul ducând o bătălie atât la propriu, cât și la figurat.
Plecă imediat, înainte s-o vadă cum i se ridică sângele în obraz, strigându-i ‘Good-bye’, ca și cum acest sărut ar fi fost pur și simplu un salut politicos de rămas-bun. […] Simțea cum se răcește pe dinăuntru.
Stephen Wraysford este un tânăr de 20 de ani care se mută în Franța pentru o perioadă, în scop de afaceri. Se îndrăgostește de Isabelle Azaire, soția șefului său, iar de aici pornește o întreagă dispută atât exterioară, între personaje, cât și interioară – dată de frământările lui Stephen. Imposibilitatea de a fi împreună, fuga împreună cu Isabelle, Stephen părăsit, izbucnirea războiului, moartea, toate aceste etape reprezintă momentele-cheie ale cărții, în care personajului îi este testată abilitatea de a duce lupta cu viața.
Fiecare dintre oamenii pe care i-am omorât e fiul cuiva. Te gândești la asta când îi vezi morți? Te întrebi ce și-or fi zis mamele lor când i-au ținut prima dată la sân – că au să sfârșească astfel?
Cred că acțiunea evidențiază și un soi de maturizare emoțională a personajului principal. Așa cum Harap-Alb este suspus unor probe, ca să-și dovedească maturitatea, așa și Stephen trece prin probele istoriei și ale unei lumi într-o continuă schimbare, fără de care evoluția nu ar fi posibilă.
Stephen se simți singur, ca și cum nimerise peste lumea aceasta nou-născută în chiar momentul creației. Rămase în genunchi, cu palmele întinse pe pământ, apoi își coborî capul și-l acoperi cu mâinile – Sunt viu, spuse Stephen. Asta am vrut să-ți spun. Știai? Sunt viu.
Pe lângă analogia războiului, expusă, după părerea mea, sub o formă mai mult decât interesantă, autorul mai are capacitatea de a crea senzația experienței imediate. Citind cartea, am avut revelația luptei interioare de zi cu zi, specifică tuturor oamenilor, indiferent de secol și de timp. Chiar dacă nu ducem războaie mondiale, purtăm, totuși, bătălii interioare și ne străduim zilnic să supraviețuim prezentului. Evident, nu totul e o luptă, dar, de cele mai multe ori, suntem soldați în încercarea de a avea o viață așa cum ne-o dorim. Spre deosebire de noi, însă, Stephen a dus o bătălie dublă – a Primului Război Mondial și a vieții. Pentru asta cred că ar trebui descoperit.
Sebastian Faulks e de găsit la Editura Litera, unde îl puteți cunoaște prin intermediul a trei cărți, Amprenta omului, O săptămână în decembrie și, desigur, Cântecul păsărilor. Cred că toate sunt numai bune de pus pe lista de cărți a anului 2016 și de citit într-o zi de duminică, alături de un ceai aromat și cu sufletul cât mai ușurat posibil de luptele zilnice.
Titlu: Cântecul păsărilor
Titlu original: Birdsong (1993)
Autor: Sebastian Faulks
Editură: Litera (2014)
Număr pagini: 624
Citiți despre lansarea cărții la Gaudeamus (ediția 2014).