Kyuta și Kumatetsu – Băiatul şi bestia – sunt doi învățăcei cu personalități puternice și repezite, în spatele cărora se ascund însă lupte mai mari decât cele pe care le prezintă aparențele.
Loialitatea este un aspect esențial în legământul dintre stăpân și vasal. Deși pare atât de greu de obținut, ea se află chiar aici, sub ochii voștri. Dacă vă decideți să vă consacrați ei, puteți deveni un vasal perfect chiar în acest moment. (Yamamoto Tsunetomo)
De ceva timp încerc să cunosc culturile de pe alte continente. Am început cu literatura, ea fiindu-mi cea mai la îndemână, însă încet-încet mă îndrept și spre alte teritorii neexplorate. Nu mă pot declara un fan adevărat al animeurilor, însă îmi amintesc și acum momentele din copilărie în care mă uitam la Pokemon sau la Regele Shaman și mă prindeau în mrejele poveștilor. Mai târziu, în liceu, atunci când vizionam o mulțime de filme, am dat peste Mormântul licuricilor, un anime sfâșietor de frumos. Cumva, înțelesesem atunci că filmele japoneze au o anumită structură specială care provoacă reflecţii profunde despre sine, despre acceptarea luptei din interior şi a lumii cu întunericul său.
De animeul Băiatul și bestia (Bakemono no Ko) nu auzisem până acum câteva săptămâni, când am văzut întâmplător trailerul pe internet. Mi-am dat seama imediat că vreau să văd acest film și nu neapărat pentru că părea o animație bine făcută, ci pentru că m-a prins povestea ei. Regizorul Mamoru Hosoda, cunoscut deja pasionaților pentru animațiile sale Copiii lupi sau Războaiele verii, este unul din talentele promițătoare ale Japoniei, considerat de mulți un succesor al lui Hayao Miyazaki. Lansat în vara lui 2015, Băiatul și bestia a ajuns în România în același timp cu nominalizarea sa la premiile Oscar, la categoria filme de animație.
Cu aceste coordonate în minte, mi-am luat un bun prieten (de altfel, un împătimit al animeurilor) la cinema și împreună am trăit o aventură deosebită timp de două ore.
Din primele minute filmul se prezintă ca o confruntare între lumină și întuneric, între flăcări și negură. Însă povestea se dezvoltă treptat, pornind de la drama lui Ren, un băiețel în vârstă de 9 ani a cărui mamă divorțată tocmai murise. El se simte copleșit de durere și de singurătate, tânjește după dragostea tatălui său plecat și nu își dorește să rămână cu familia mamei sale. Singurul său companion este șoricelul Chiko, cel care devine un alter ego al conștiinței lui Ren și care îi poate îndulci până și pe cei mai serioși spectatori.
Momentul în care Ren își strigă ura față de familie nu mai este doar unul de dezlănțuire, ci devine și momentul în care întunericul, prezent în fiecare dintre noi, încearcă să pună stăpânire pe el. Numai bine, pentru că tocmai atunci apare dintr-o lume paralelă bestia Kumatetsu, aflată în căutarea unui ucenic. Întâmplarea sau destinul fac ca Ren să îl urmeze pe Kumatetsu în lumea sa și, deși cei doi sunt la fel de încăpățânați și de repeziți, ei reuşesc să construiască un pod de învățăminte între ei. Coloana sonoră a filmului completează perfect imaginile atent realizate și creează exact atmosfera de care e nevoie pentru a înțelege mersul lucrurilor între învățăcel și maestru.
În lumea sa, Kumatetsu era un luptător atipic, autodidact și singuratic, dar cu șanse de a deveni Stăpânul din Jutengai. Lupta pe care trebuia să o dea avea să fie împotriva lui Iozen, tată a doi băieți și cel mai iubit luptător din țara bestiilor. Eșec garantat pentru Kumatetsu dacă se lăsa orbit de o prea mare încredere în sine, repeziciune și lipsa echilibrului interior. Actualul Stăpân însă văzuse potențialul său și tocmai de aceea îi recomandase să își ia un ucenic. În prima luptă la care asistă Ren (devenit între timp Kyuta – nume derivat de la vârsta sa), Kumatetsu este aproape învins, mai ales că întreaga mulțime îl susținea pe Iozen, fapt ce determinase frustrarea copilului, transpusă în ironia cu care i s-a adresat maestrului său.
Relația dintre Kyuta și Kumatetsu se construiește anevoios, sub ochii unui călugăr și a unei alte bestii. Maestrul nu poate să îi explice copilului cum să țină și să mânuiască sabia. Călugărul îl sfătuiește să îi explice astfel încât să înțeleagă, iar atunci Kumatetsu îi vorbește pentru prima dată lui Kyuta despre a ține sabia cu sufletul său. Cam greu pentru un puști de 9 ani, care nu e genul de copil care știe să asculte. Totuși, în următorii 8 ani, Kyuta și Kumatetsu își schimbă constant rolurile de ucenic și maestru, devenind două ipostaze ale aceluiași luptător, simțind ca unul singur și înțelegând gândirea celuilalt.
Întâmplător, la 17 ani, Kyuta descoperă drumul de întoarcere spre lumea oamenilor, unde o cunoaște pe Kaede, o elevă de liceu care îl ajută să învețe să citească din Moby Dick. Legătura dintre cei doi devine din ce în ce mai puternică și îl determină pe Ren să își caute tatăl și chiar să viseze să se înscrie la facultate, să trăiască o viață normală. Povestea devine și mai interesantă în momentul în care întunericul își face din nou apariția, iar Kyuta este pus în situația de a încerca să salveze lumea oamenilor de acesta. Dar Kumatetsu nu îl abandonează, iar sabia ținută cu sufletul nu îl dezamăgește.
Timp de două ore am trecut de la stări de bucurie copilărească, de uimire în fața atâtor culori și constelații, la teamă și neliniște, la frustrare și tristețe, la neputință și revoltă. La finalul filmului, vorbind cu bunul meu prieten, ne-am dat seama că fiecare dintre noi fusese alternativ Kumatetsu și Kyuta pentru celălalt. Și până la urmă fiecare om face asta pentru cel de lângă el, tocmai pentru a evita apariția găurii negre din suflete. Fiecare ne ținem de mână pentru a ne salva de noi înșine și de propriile anxietăți și temeri. Nu reușim mereu, dar facem pasul care îl ajută pe celălalt să mai respire, să simtă că nu e singur și că energia negativă din interior nu îl definește și nu îl distruge, ci, din contră, îl ajută să devină creator. Creator de vise și făuritor de noi lumi.
Povestea celor două personaje, Kyuta și Kumatetsu, este o incursiune în lumea samurailor japonezi, a căror cale pentru care se antrenează este sacrificiul suprem pentru stăpân. Călătoria inițiatică a celor doi oferă lecţii despre prietenie, putere, educație și filosofie de viață fără un efort prea mare din partea celor din sală. Pe măsură ce anotimpurile trec în film și personajele evoluează, spectatorii realizează că pe zi ce trece și ei se schimbă și mai fac câte un pas pentru a nu lăsa întunericul să îi cuprindă. Și știu, chiar dacă nu le vine să creadă, că este cineva acolo care la fiecare spasm sau privire anxioasă, îi va ține de mână și le va aminti de sabia sufletului lor.
I would rather walk with a friend in the dark, than alone in the light. (Mai degrabă aș merge cu un prieten în întuneric decât singură în lumină.) (Helen Keller)