Începem 2016 cu cele mai îndrăgite articole din 2015. Vă mulțumim fiindcă ne-ați fost alături! La mulți ani și la multe povești!
Ne place să tragem linie la fiecare final de an și să descoperim articolele voastre preferate. Se adună și anii. Este al patrulea articol-bilanț și ne încântă ideea că se adună anii peste noi. În 2012, articolul vostru preferat a fost Toba de tinichea, cel dintâi roman al lui Günter Grass, în 2013 Oana Pellea – Viața este pe zile și fiecare zi are o poveste, iar în 2014 Vor fi odată ca niciodată o Andreea și un Andrei de la Fotografii de citit.
2015 a fost un an al transformărilor pentru echipa noastră. Nu mai suntem aceeași oameni care am început această călătorie – am crescut, am absolvit, am început să avem joburi, să le schimbăm, să începem doctorate, să ne îndrăgostim, să ne facem alți prieteni, să citim (și) alte feluri de cărți, să căutăm (și) alte feluri de filme, am început să vedem dincolo de ce credeam acum câțiva ani, am adunat lângă noi și alți oameni. Totul este o transformare. Și exact acest lucru ne face o echipă – faptul că rămânem fideli scopului nostru, indiferent de momentele vieții noastre – să aducem cultura în sufletele oamenilor, să căutăm povești și să le dăm mai departe, să descoperim oameni minunați și să dialogăm cu ei, să povestim felul în care cărțile, filmele, istoriile și oamenii ne transformă. Și noi credem că suntem pe calea cea bună. Să avem un 2016 de poveste, dragi cititori!
1. Cel mai citit material al anului 2015 este ancheta realizată de Ana Mănescu, editor șef al site-ului nostru, Citește Povești: Liceenii și poveștile care i-au crescut.
Cum se mai îndrăgostesc liceenii din 2015 de cărți? Ce cred despre proiectele care promovează lectura și cum cred ei că ar putea să îi motiveze sistemul de învățământ din România? Ce li s-a citit în copilărie, ce ar fi vrut să li se citească, ce ar citi ei altcuiva și, mai ales, cum i-ar face ei pe cei mici să iubească lectura? La toate aceste întrebări au răspuns, cu viziuni proaspete și sincere, zece tineri frumoși. Și mi-i imaginez pe fiecare ca fiind un deget și formând împreună cele două mâini necesare pentru a îmbrățișa o poveste bună.
2. Cel mai citit interviu al anului 2015 pe societatesicultura.ro a fost dialogul dintre Ștefania Barbu și fotograful îndrăgostit de Marea Neagră, Dan Cristian Mihăilescu.
Relația sa specială cu marea este redată în seria de fotografii minunate pe care le realizează. Iubirea față de mare, dorul de ea și detaliile care diferențiază mă determină să mă întorc de fiecare dată la fotografiile-emoții ale lui Dan.
3. Al treilea material vedetă de pe site-ul nostru în 2015 este interviul cu Adriana Costea, realizat de către Delia Tudor.
Adriana Costea este o persoană care a ajuns să fie fericită, care face ceea ce îi place și care, după un traseu planificat și în care lucrurile se întâmplau conform planurilor, a ajuns să se regăsească. Pentru că a venit un moment când am descoperit că e minunat să nu ai un target. A nu avea o listă de lucruri de făcut într-o zi nu înseamnă că pierzi ziua, înseamnă că poți face tot ceea ce îți dorești. Eh, și momentul în care eu, Adriana, am descoperit asta, am început să aleg să fac lucruri pentru mine, lucruri care îmi aduc fericire. În consecință, Adriana este persoana care a descoperit rețeta fericirii, propria rețetă.
4. Sfârșitul Uniunii Sovietice: realitatea opusă unui roman distopic (I), prima parte dintr-un articol dublu semnat de Andrei Popa.
Ce este libertatea? Astăzi putem da ca răspuns posibilitatea de a acționa cum vrem fără ca cineva să ne oprească, să spunem fără teamă ceea ce gândim, să ne simțim proprii noștri stăpâni, liberi fără a fi dominați de puterea altuia asupra noastră. Însă libertatea nu are neapărat această însemnătate. În trecut a căpătat diverse înțelesuri, în funcție de interesele a diverse persoane sau state. Cel mai bun exemplu în istorie de stat ce îngrădește libertatea oamenilor sub orice fel este un stat totalitar, îndeosebi Uniunea Sovietică. Un stat ce a dat termenului de libertate un sens diferit, favorabil sieși. Prin termeni bombastici ca patria popoarelor libere, eliberatoare de sub asuprire, a schimbat înțelesul inițial al libertății. Realitatea era că omul era complet privat de libertate și trăia într-o societate aproape de tip sclavagist.
5. Ce bine că eşti, Nichita!, articol de suflet scris cu pasiune de Diana Trăncuță, editor societatesicultura.ro.
Poate părea bizar sau jenant să porţi cu tine doruri care te frâng – de oameni, de locuri, de experienţe pe care le cunoşti mai bine decât pe tine –, în loc să le laşi pe toate să zacă într-un timp de ieri. Însă replica de mai sus a venit într-un moment în care tot ce ştiam despre mine se prăbuşise brusc, prea rapid, fără să-mi dau seama atunci că astfel de doruri te fac de fapt mare. Plângeam după liceu dintr-o mie de motive, atent clasificate într-o ordine a importanţei fiecăruia. Şi, la mult timp de-atunci, mergând zănatică pe-o stradă, m-am chinuit să-mi aduc aminte pe ce loc era Nichita.
6. Expoziția cu Stofă sau un cabinet de curiozități moderne care te ține aproape, cronică de eveniment realizată de Miruna Mirică-Damian (debut pe societatesicultura.ro).
Am văzut fotografii și costume de hârtie. Am văzut picturi și textile imprimate, instalații de lumini și piese de mobilier. Am văzut ce înseamnă o viață întreagă de experiențe adunate și exprimate vizual. Un stil eclectic ce îmbină anticul cu modernul, influențele mediteraneene și africane cu abstracționismul și constructivismul, într-o maniera atât de firească.
7. Cărțile Arven, o colecție fantastică și ca specie, și ca efect. Ana Mănescu în dialog cu editorul Herg Benet, Alexandru Voicescu, și o parte dintre autorii publicați în colecția Cărțile Arven.
Am pornit să descopăr nu doar o colecție de cărți, ci o comunitate strînsă care leagă o editură grijulie și o serie de scriitori care se susțin reciproc. Fie că a fost hazardul, fie că a fost ochiul bun al lui Alexandru Voicescu pentru caractere nu doar literare, ci și omenești, pentru mine Cărțile Arven nu sunt doar despre povești, sunt și despre oamenii care le scriu.
8. Incubator107 – locul în care oricine își descoperă pasiunea, o poveste frumoasă scrisă de Adrian Munteanu.
Dacă voluntariatul ar fi o persoană, sigur s-ar simţi ca acasă în acest loc. Fiecare poate deveni voluntar la Incubator, fie pur şi simplu prin bucuria, energia şi prin timpul petrecut aici. Oricine doreşte să-şi împărtăşească în mod voluntar pasiunea o poate face, transformând astfel Incubatorul într-o comunitate de practică, în care învăţăm şi ne exersăm pasiunile şi ideile alături de oameni la fel de implicați. […] La Incubator107 e simplu sa faci voluntariat, vii, înveţi şi dai mai departe.
9. Je suis Nigeria! Cel mai recent masacru al grupării Boko Haram, un material semnat de Carmen Ghimiș.
Ca peste tot, și în Nigeria se petrec evenimente frumoase, dar ce se întâmplă în ultima vreme acoperă totul și atentatele par a scapa de sub control. Până la urmă se pune întrebarea: chiar nu se poate opri un grup terorist, în condițiile în care guvernul nigerian a primit consiliere de la experți internaționali? Sau poate nu se vrea oprirea lui, civilii fiind doar daune colaterale.
10. Efectul Barnum – sau de ce (să nu) citim horoscopul?, articol scris de Miky Voinea.
Bertram Forer va numi efect Barnum (cunoscut și ca efectul Forer) această tendință a oamenilor de a accepta o vagă descriere de personalitate ca potrivindu-se perfect lor înșiși, fără să-și dea seama că respectiva descriere s-ar putea aplica la fel de bine oricui altcuiva. Numele acestui efect vine de americanul P.T. Barnum, considerat a fi fondatorul circului. Acesta este cunoscut și pentru două aforisme care fac referire la modul în care își organiza spectacolele, dar care pot fi la fel de bine atribuite dorinței omului de a fi apreciat și stimat. Primul dintre acestea este: În orice spectacol, fiecare trebuie să creadă că există acolo ceva, cât de mic, special pentru el, iar al doilea – În fiecare minut se naște un fraier.
11. (Lecţii de) Viaţa cu Louie, poveste semnată de Mădălina Haiducu pentru seria noastră despre desene animate.
Viața cu Louie nu este doar o animaţie. Este o lecţie de viaţă. Este o cale plină cu obstacole, care, în final, ne muştruluieşte pentru ignoranţa de care mai dăm dovadă câteodată. Este un colţ de blândeţe într-o lume obositoare.
12. Bianca Minodora Gherendi, Voluntarul Anului 2014 în domeniul artă și cultură, în dialog cu Andreea Bocșe (debut pe societatesicultura.ro)
Nu am Facebook pentru că nu am vrut să-mi fac. Nu consider că am nevoie de Facebook. Am anumiți prieteni care la fiecare mișcare făcută postează pe Facebook câte ceva, o poza, un check-in, o postare, după care își așteaptă like-urile. Eu nu vreau sa fiu așa. Nu aștept un like de la cineva ca să îmi demonstreze că fac chestii interesante sau că am poze frumoase. Nu vreau să fiu genul de persoană căreia să îi pese de câte like-uri strânge în cel mai scurt timp.
13. Radu Stoica, unul dintre primii colaboratori ai proiectului nostru, într-un interviu realizat de Mădălina Ion.
Absolut orice idee rostită de către un profesor m-a ajutat foarte mult și mă ajută în continuare. De aceea eu sunt de părere, și le spun asta și studenților mei: să încerce să ia din totul câte ceva. Nimic nu este irelevant. Totul are o relevanță la un moment dat. De aceea este bine să profite de pe acum de tot ceea ce li se oferă, căci la un moment dat va conta.
14. Ana Maria Ciobanu în dialog cu Delia Tudor.
La maratoane am ajuns să particip tot printr-o goană după povești. […] La alergare cred că o fac pentru plăcerea de după – și la fel e și la scriitură, când în sfârșit trimiți la tipar, te simți absolut eliberat, nu mai contează tot ce-a fost, i-ai dat drumul, s-a rupt de tine. Și la alergare, oricât de greu a fost, momentul ăla în care știi că n-ai renunțat e plin de endorfine.
15. Mindfulness în viața cotidiană sau despre importanța conștientizării prezentului, cronică de eveniment realizată de Ștefania Barbu.
Mi-am dat seama cu adevărat cât de frumos a fost întregul eveniment când am realizat că am plecat de acolo cu răspunsuri și cu întrebări. Discursul fiecărui invitat mi-a răspuns la întrebări pe care nu aveam curajul să mi le adresez, mi-a ridicat alte întrebări, dar mai ales mi-a oferit viziune. O viziune pentru viitor și o doză de conștientizare pentru prezent. Trecutul rămâne trecut.