Camerata Regală este deja o prezență constantă în peisajul cultural bucureștean. Concertele susținute de acest ansamblu cuprind selecții din piese mai mult sau mai puțin cunoscute, însă interpretate cu aceeași dăruire, pasiune și respect pentru actul artistic. Nu mai contează că nu ai mai ascultat până acum Arnold Schoenberg și a sa Noapte transfigurată, fiindcă deja prezența în sală se datorează profesionalismului Cameratei și energiei pe care o eliberează între ascultători.

Am întâlnit-o pe Raluca Ouatu pentru prima oară în timpul repetițiilor din primăvară, pentru concertul Cameratei alături de Liviu Prunaru și Valentina Svyatlovskaya. Am văzut atunci o pianistă cu zâmbetul pe buze și plină de energie, imagine confirmată de discuția pe care am purtat-o ulterior în Conservator, într-o sală care amintea de stilul baroc. În sala respectivă se afla un minunat pian cu coadă, de un negru lăcuit, și un clavecin împodobit cu flori în tonuri albastre-verzi. Discuția a avut loc sub ferestrele sălii, însă separată de gălăgia orașului, fapt ce ne-a permis preț de câteva clipe să uităm de pragmatism și să ne afundăm în idealism și visuri, așa cum ne afundam în scaunele de pluș purpuriu.

Raluca Ouatu s-a născut la Piatra Neamț și a trecut prin atâtea experiențe muzicale atât în țară, cât și în străinătate (Lituania, Germania, Italia), încât viața ei nu poate fi separată de muzică.

Cu mult entuziasm, Raluca participă la numeroase proiecte, își împarte timpul între studenții cu care are o relație specială, familie și concerte, încercând să le împace pe toate cât mai bine. Spune despre ea că, în calitate de artist, se exprimă cel mai bine prin cuvinte și își amintește că cea mai intensă experiență a ei a fost susținerea tezei de doctorat, pentru că îi era foarte dificil să exprime în cuvinte ceea ce ar fi putut exemplifica atât de ușor cântând. Pe parcursul interviului însă am simțit că Raluca este un artist complet: cântă cu multă dăruire și vorbește la fel de pasionat despre ceea ce face.

Am citit despre tine că ai început să studiezi pianul la Liceul de Artă din Piatra Neamț. A fost o decizie bazată pe faptul că aveai în familia ta muzicieni?

Nu, deloc. Am început la șapte ani așa cum încep toți copiii: părinți își duc copiii să facă un instrument pentru cultura lor generală, pentru dezvoltarea lor emoțională și așa mai departe. La început nu am știut eu ce se întâmplă. Abia în clasa a V-a a venit momentul în care mi-am spus că asta vreau să fac. Părinții mei au fost foarte surprinși, pentru că nu avem pe nimeni în familie care să fie muzician și nu au sperat vreodată la așa ceva. Și atunci, în clasa a VIII-a m-au adus în București, pentru că în Piatra-Neamț exista un liceu de muzică în regim de liceu de artă, ceea ce însemna că făceam cursurile de la școala generală și cursurile de la liceul de artă separat, era foarte greu. Atunci când am venit în București, la Liceul de Muzică ”Dinu Lipatti”, a început toată povestea.

Decizia din clasa a V-a a fost influențată de vreun profesor sau pur și simplu ai simțit că asta vrei să faci și atât?

Nu a fost neapărat o decizie determinată de profesori. În clasa a V-a, fiindcă eram un copil foarte silitor și îmi doream să le fac pe toate foarte bine, părinții mei mi-au spus să aleg între a face muzică sau școală, iar eu am spus că voi face muzică. Într-adevăr, am avut norocul să am alături de mine oameni extraordinari și profesori care au știut cum să îmi insufle această dragoste pentru artă, pentru frumos, pentru tot. Și datorită lor am ajuns unde sunt acum și fiecare a avut un rol și o părticică, fiecare a pus câte ceva în dezvoltarea mea artistică, umană și le mulțumesc fiecăruia în parte. A fost o adevărată șansă a mea să pot să cunosc atâția oameni frumoși care să poată să mă ajute.

Care e cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o în toți anii de studiu, de spectacole?

Lecție? Aș putea spune că am învățat că trebuie întotdeauna să fii sincer în artă. Dacă nu ești sincer, faci degeaba ceea ce faci. Atâta timp cât ești sincer, toate celelalte lucruri vin de la sine. Bineînțeles, în afară de o pregătire temeinică pe care trebuie să o avem. În momentul în care ai ajuns la un anumit nivel, dacă nu ești sincer, nu are cum să se producă acel schimb de energie, acea magie între tine ca artist și ascultător. Asta este cea mai importantă lecție pe care am primit-o de la oamenii pe care i-am întâlnit și din experiențele pe care le-am trăit.

Cum le transmiți studenților tăi să fie sinceri?

Îi ajut să se cunoască pe ei și în momentul în care se cunosc ei pe ei este foarte simplu să transmiți și să fii tu. Noi încercăm toată viața să fim altcineva, vrem să arătăm că suntem altceva. Ne e frică sau poate nici măcar nu ne dăm seama că nu suntem noi. În momentul în care te cunoști pe tine și începi să îți dai seama care sunt sentimentele pe care trebuie să le trăiești tu cu tine în timpul unui act artistic, atunci toate lucrurile merg de la sine. Cred că din ce în ce mai multă lume realizează acest lucru, poate că nu își dau seama ce și cum, dar în momentul în care el se întâmplă, vei simți prin anumite senzații și stări pe care îți vei dori apoi să le retrăiești. Fiecare caută acest adevăr în artă și această sinceritate în felul lui. Nu își dă seama exact ce caută, poate, dar încearcă să retrăiască acele momente.

Dincolo de inteligența emoțională pe care o dezvolți tu, există vreo regulă strictă pe care niciun pianist nu trebuie să o încalce? Există astfel de limitări?

Nu putem spune acest lucru. Suntem artiști! După cum am spus, există o bază pe care toată lumea trebuie să o cunoască, dar mai mult decât atât, trebuie să fim deschiși și să acceptăm idei atâta timp cât ele sunt valabile din punct de vedere muzical, armonic și așa mai departe. Însă fiecare este o personalitate unică, fiecare are experiențele lui, sentimentele lui și eu totdeauna am spus că fiecare artist se exprimă pe el în cântat. Și atunci fiecare cântă așa cum este el și nu poți să îi spui să fie într-un anumit fel, pentru că atunci nu ar mai fi adevărat ce ar transmite. Trebuie să fii capabil să oferi această libertate, dar, în același timp, să îi trasezi un drum corect din punct de vedere muzical și din punct de vedere artistic.

Ești managerul artistic al Cameratei Regale. Cum îți pui amprenta personală asupra Cameratei?

Prin mult entuziasm, poate. Noi suntem o echipă care a început în 2009. Inițial eram mai mulți, eram șase, dar în scurt timp am rămas trei. Noi avem aceste funcții, dar de fapt cu toții facem de toate și muncim pentru ca acest proiect să poată fi dus acolo unde ne-am dorit și să facem lucrurile pe care le-am sperat și ne dorim din tot sufletul să se întâmple. Și atunci facem de toate, de la vânzare de bilete la promovare, contractare artiști – tot ce înseamnă organizarea unui eveniment, de la partea tehnică, administrativă, artistică până la sfârșit.

Spuneai că ați pornit la drum cu anumite obiective. Cum a început povestea Cameratei Regale? Unde vă doriți să ajungeți?

Am început visând mult pentru că toți suntem artiștiRadu Chișu este concert maestru și violonist în cadrul Filarmonicii George Enescu, Constantin Adrian Grigore este dirijor. Cu toții am studiat aici și în străinătate foarte mult și ne-am dorit să punem în practică tot ceea ce am învățat. Am simțit această nevoie de a umple un gol în ceea ce înseamnă ansamblul cameral în România.

Toți tinerii spun acum că după ce termină facultatea și chiar după liceu că vor să plece. Foarte mulți tineri buni și foarte buni pleacă, pentru că ei consideră în alte orașe culturale europene au mai multe șanse de a se dezvolta și, de fapt, nu este așa. Poți face acest lucru de oriunde, atâta timp cât îți dorești acest progres, îți dorești să acumulezi, să înveți. În jurul nostru avem oameni care nu sunt neapărat artiști sau muzicieni, dar pot să te învețe niște lucruri pe care mai târziu le poți transpune în muzică. Pentru că noi facem muzică pe baza unor experiențe emoționale pe care le-am avut și de aceea spunem mereu că o piesă o cânți într-un anumit fel la 14 ani și altfel la 30 de ani. Din punct de vedere tehnic, poți să fii la fel la 14 cum ești la 30, însă diferența provine din toate emoțiile pe care le-ai trăit în tot acest interval, toate experiențele care își pun amprenta asupra a ceea faci.

Noi atunci am spus că trebuie să facem ceva ca să demonstrăm că se poate face performanță și în România. Ne-am propus să facem acest ansamblu cameral care să facă muzică de cameră și să știe niște principii de orchestră care din păcate nu se cunosc și nu sunt accentuate. Acum termini facultatea și intri într-o orchestră, însă pentru a putea face acest lucru trebuie să ai niște informații despre ce înseamnă să cânți într-o orchestră, pentru că nu e același lucru să fii solist sau să faci muzică de cameră și să cânți într-o orchestră. Este complet diferit, iar tinerii trebuie să cunoască acest lucru. Noi am încercat prin Camerata Regală să facem lucrurile acestea, să nu facem niciodată rabat și să punem accent pe acele principii solide de orchestră pe care ar trebui să le știe orice instrumentist. Noi, ca orchestră, considerăm că suntem niște formatori de opinie, niște formatori de emoții. Un om care vine pentru prima dată la un concert de-al nostru și nu a avut niciodată contact cu muzica clasică sau cu o orchestră se uită pe scenă și se gândește că ce vede este un bun exemplu de îmbrăcăminte, de atitudine, de implicare, de transmitere de emoții, de modul în care sună. Prin faptul că noi ne facem treaba bine, îi putem atrage din nou în sala de concert. Putem să le insuflăm acea emoție sau nu. Atâta timp cât îi emoționezi și le transmiți ceva, le dai un motiv să se întoarcă și să iubească această parte a muzicii, cea clasică.

Noi încercăm să atragem către noi oameni tineri, care să aibă aceeași viziune ca și noi și să își dorească acest lucru. În momentul în care intri într-o orchestră normală, intervine o rutină. Sunt piese pe care un artist le cântă de 100 de ori, însă el trebuie să înțeleagă că aici se cântă altfel, că există o anumită conduită, un anumit respect față de muzică, o anumită implicare și noi suntem fericiți că am găsit și avem alături de noi oameni care își doresc să fie aici și să facem împreună altceva, să dăruim acea emoție. Sunt oameni care vin la concertele noastre de când am început și de fiecare dată ne spun că pleacă emoționați și că asta îi face să revină, lucru care este mai mult decât orice altceva pentru noi.

Te văd foarte pasionată. Cum te simți pe scenă când simți că publicul rezonează cu tine? Ce simți tu personal, dincolo de orchestră?

Ce simte orice artist: bucurie. Noi trăim, noi facem muzică pentru a transmite emoții. În momentul în care tu, ca artist pe scenă, reușești să transmiți auditoriului acea emoție pe care o simți și tu și vezi că rezonează cu tine, atunci înseamnă că ți-ai îndeplinit scopul artistic și e o fericire și o bucurie enormă să vezi că ai reușit să faci acest lucru, care nu este ușor deloc. Dar cu toții lucrăm pentru ca aceste lucruri să se întâmple și aceste momente să fie cât mai dese.

Întrebarea următoare cred că o adresez tuturor muzicienilor pe care i-am intervievat. Dacă ar fi să întâlnești un muzician, un pianist, un compozitor celebru, pe cine ai alege și despre ce ai vrea să vorbești cu persoana respectivă?

În meseria pe care o avem suntem bucuroși, onorați să intrăm tot timpul în contact cu personalități marcante ale vieții culturale. Eu personal am avut ocazia să întâlnesc foarte mulți oameni absolut deosebiți. În momentul în care te afli lângă așa persoane, nu e ceva ce ai vrea să îi întrebi, ai vrea să furi tot și să iei, să observi tot ce se întâmplă, toată magia pe care o creează în jurul lor, tot ce fac, ce spun, cum se comportă. Încerci să înțelegi care este de fapt viața lor pentru acele câteva momente în care ești lângă persoana respectivă. Această experiență de a fi acolo este mult mai importantă decât orice altceva, decât întrebări legate de timpul petrecut pentru studiu. Este impresionant.

Chiar anul acesta în Festivalul Enescu am fost invitată să cânt alături de Orchestra din Israel și pentru mine a fost așa o experiență absolut fantastică. Faptul că m-am aflat acolo pentru o repetiție și concert a fost extraordinar. Cred că toți artiștii ar trebui să trăiască aceste sentimente într-o viață. Cu toții sperăm să putem să trăim așa ceva.

Am observat că ești invitată la diverse masterclass-uri, predai, te ocupi de Camerata Regală. Cum se încadrează toate acestea cu rutina de studiu?

Este foarte greu. Timpul este împărțit la minut, la secundă. Încercăm să facem de toate. Întotdeauna am spus că sunt foarte fericită în ceea ce fac, sunt fericită că fac ceea ce îmi place. Cânt foarte mult, am cunoscut oameni și artiști cu care am cântat și care m-au ajutat în dezvoltarea mea profesională, la fel ca  predatul. În momentul în care am început să predau, mi-am dat seama că am atâtea de învățat eu pentru mine și în momentul în care trebuia să explic niște lucruri, mi-am dat seama că a explica nu e tot același lucru cu a arăta și că trebuie să înveți să corelezi aceste două lucruri, în momentul acela s-a deschis cerul și am început să fiu conștientă de anumite lucruri în viața mea. Toate aceste elemente sunt foarte importante pentru artist.

Mai ales ca pianist e foarte important să faci de toate: să cânți solo, să faci muzică de cameră, să acompaniezi, pentru că foarte mulți pianiști se feresc de acest lucru, considerându-l neimportant. Eu cred că e foarte important să faci acompaniament atât vocal, cât și instrumental. Să cânți într-o orchestră este cea mai complexă experiență pe care o putem avea ca muzicieni: să faci muzică într-un ansamblu de 80-100 de persoane și să te încadrezi și să îți dai seama care este locul tău în orchestră. Acesta este lucrul pe care încercăm să îl formăm în Camerată și se pare că reușim: fiecare trebuie să înțeleagă că fiecare instrumentist are rolul său și este important. Chiar dacă sunt zece, fiecare dintre ei trebuie să știe ce să facă și cum să facă să se armonizeze și să se încadreze în acel univers sonor pe care îl creăm. Nu este suficient să numărăm măsurile, să cântăm când scrie, să luăm pauză, nu cântăm, stăm cuminți. Trebuie să se creeze acea energie, trebuie să reușești să creezi acea magie în muzică și acest lucru se întâmplă prin dăruirea fiecărui instrumentist în parte și prin dragostea lor față de muzică. Eu cred că este o meserie atât de frumoasă și suntem norocoși cu toții că facem acest lucru. E greu, cu toții facem foarte multe, dar toate aceste lucruri mărunte și diferite pe care le facem ne ajută să ne cunoaștem pe noi mai bine și să facem artă cât mai bine cu putință.

Dacă ar fi să schimbi ceva, ai schimba?

Nu. De fiecare dată îmi spun că anul acesta o să fac în așa fel încât să am mai mult timp pentru mine, dar nu îmi iese niciodată. Așa că nu îmi mai propun nimic, las lucrurile să se întâmple așa cum se întâmplă, pentru că sunt niște legi nescrise cărora nu e bine să ne împotrivim. Trebuie să lăsăm lucrurile să se întâmple și atunci totul merge de la sine.

Ce le-ai spune tinerilor care nu ascultă muzică clasică? De ce ar trebui să se îndrepte către acest gen muzical? Cum i-am putea atrage?

Ar trebui să facă acest lucru pentru că vor trăi niște emoții pe care nu le-au mai simțit până în momentul respectiv și ar trebui să nu mă creadă pe mine, dar să încerce. Să vină într-o sală de concert, să se așeze pe scaun și să nu aibă niciun fel de prejudecată, pur și simplu să se lase purtați de ceea ce muzica clasică le poate oferi. Eu sunt convinsă că vor trăi niște emoții pe care nu le-au mai avut până atunci și vor reveni, eu așa cred. Oricine ar trebui să încerce să-și îmbogățească această paletă de trăiri și de emoții pe care le avem într-o viață.

Din ce în ce mai mulți părinți își doresc să își ducă copilașii să facă muzică, pentru că, într-adevăr, această parte artistică pe care o dezvolți când ești mic este foarte importantă. Se dezvoltă emoțional, îl ordonează. Copiii care fac muzică sunt foarte diferiți de cei care nu fac muzică și nu la un nivel de performanță, pur și simplu la nivel de câteva noțiuni, pentru că își cultivă această parte artistică, pe care cu toții o avem, însă unii o dezvoltă, iar alții nu. Și atunci când ajungi la o vârstă la care poți să iei singur decizii, la care poți să ai propriile tale opinii, atunci ar trebui să-ți permiți ție acest lux, dacă pot să spun așa, de a simți niște lucruri. Poate că unii vor spune că nu le-a plăcut, deși mă îndoiesc, dar eu cred că ar trebui să încerce, ar trebui să se apropie de această parte pe care unii nu o înțeleg atât de mult pentru că nu o cunosc și nu o simt. Dacă vin într-o sală de concerte și se lasă purtați de tot ceea ce se întâmplă acolo, eu cred că este suficient încât să îi facă să își dea seama că muzica clasică este un lucru profund și foarte frumos pe care ar trebui să îl simțim și să îl avem cu toții.

Spuneai că din ce în ce mai mulți părinții își duc copiii să ia lecții de muzică. Va schimba cumva acest lucru percepția asupra muzicii clasice? Peste zece ani să zicem vor fi mai mulți oameni în sălile de spectacole?

Eu cred că da. Eu sunt implicată în tot felul de concerte educative și proiecte educaționale, cum este cel de la Teatrul Odeon, Clasic e fantastic. Aici intru în contact cu tot felul de copii foarte mici, de la trei ani, și sunt fascinați. Acea energie pe care o transmit copilașii când sunt acolo în sală… le place atât de mult ceea ce văd și ce aud – este minunat. Este foarte important ca orice om să aibă câteva cunoștințe elementare cu privire la comportamentul adecvat într-o sală de concert, când să aplaude, cum să se îmbrace. Trebuie să știe câteva noțiuni despre fiecare compozitor, să știi că atunci când auzi de Vivaldi că nu e vânzătorul de la colț sau altceva. Adică niște noțiuni pe care le înveți în timp. Și eu chiar cred că acești copilași, care își doresc sau care sunt puși de părinți, vor avea niște noțiuni elementare de muzică clasică, de artă care îi vor ajuta pe viitor și îi vor apropia mai mult de sălile de concert. Eu așa sper! Și muncim cu toții în acest sens. Pentru că sunt dezvoltați emoțional în acest sens, în această latură artistică, noi sperăm că și lumea se va schimba, că va fi mai bună. Noi suntem artiști și când spui asta, e suficient. Noi sperăm ca toate aceste lucruri frumoase să se întâmple.

În încheiere un sfat pentru cititorii societatesicultura.ro?

Să vă citească în continuare și le mulțumim din suflet că sunteți alături de noi. Îi invităm alături de noi la concerte și orice evenimente pe care voi le promovați și le ajutați să fie cunoscute. Este atât de greu acum să ajungi la inimile oamenilor. În momentul în care ei nu cunosc anumite lucruri nu au cum să reacționeze într-un fel sau altul. Ei trebuie să fie în primul rând informați. În momentul în care sunt informați, poți să începi să speri că se va schimba ceva sau că vei avea anumite rezultate. Iar voi ceea ce faceți la societatesicultura.ro este un lucru foarte mare și sunt convinsă că sunt foarte mulți oameni care vă mulțumesc și care sunt fericiți că vă cunosc și că ați putut colabora.

Mulțumim. Mult succes ție și Cameratei Regale!

Mulțumim și vă așteptăm la concert pe 10 noiembrie.

sursa foto