Acum câteva luni am stat de vorbă cu regizorul și scenaristul Vlad Trandafir. Mi-a povestit atunci despre trecerea de la studiul informaticii la cel al artei, despre imaginea utopică a unui altfel de București, despre Franța, precum și despre poveștile din cadrul proiectului Colțuri de București. Și în discuția despre frumusețea artei vizuale, Vlad mai vorbea despre proiectele sale viitoare ce includeau o serie de proiecții internaționale și nu numai.
Unul dintre ele s-a concretizat într-un documentar interesant ce îi aduce în prim plan pe pictorul Ion Grigorescu și pe graficianul Dan Perjovschi. Documentarul, numit Le Pont sau Puntea, este o coproducție româno-franceză și expune arta ca principal subiect de discuție, aceasta fiind privită din două puncte de vedere distincte ale artiștilor menționați. Cei doi au fost prezenți în cadrul expoziției Le Pont, organizată de Muzeul de Artă Contemporană din Marsilia, iar Vlad Trandafir a încercat, prin intermediul filmului, să îmbine viziunea proprie cu privire la artă cu cele ale lui Ion Grigorescu și Dan Perjovschi și să răspundă, printr-un soi de dialog, la o întrebare aproape fără răspuns: Ce înseamnă arta?
Documentarul a fost proiectat la Astra Film Festival 2014 și la Festivalul Francofoniei de la TevAviv 2015, iar în București a fost expus miercuri, 1 iulie, la cinema Elvira Popescu. Cu o durată de 44 de minute, filmul este construit pe baza unor puncte de vedere asupra religiei, culturii, oamenilor, adică asupra unora dintre aspectele ce stau la baza artei. Deși nu este un dialog în sine între cei doi protagoniști, proiecția lasă această impresie, luând pe alocuri forma unei dezbateri încărcate de subiectivism și lăsând loc intepretărilor.
Astfel, dacă Ion Grigorescu adoptă un stil caracterizat de sexualitate, de corpul uman, punând accent pe ființa umană ca generatoare de mesaje, Dan Perjovschi vorbește despre acea realitate brută și se bazează pe o cultură dominată de istorie și probleme sociale, pe care le concretizează printr-un ton ironic. Ce au cei doi în comun este omniprezența politiculului în viața de zi cu zi și acea influență cumva monstruoasă a comunismului în societatea românească, care mai bântuie și azi amintiri și vieți.
Un subiect care mi-a atras atenția este cel religios. Dacă Dan Perjovschi susține că nu crede în Dumnezeu, dar respectă credința celor din jur, pentru Ion Grigorescu prezența la biserică este constantă, fiind acel loc în care are parte de liniștea necesară regăsirii de sine. El, de fapt, a realizat de-a lungul timpului o serie de picturi bisericești și icoane.
Dumnezeu nu poate fi privit, dar prin frumos, El apare parțial. Cu ajutorul frumosului, suntem feriți de o avalanșă care ne-ar distruge, pe care n-am putea-o suporta. E ca și cum, să zicem, ochiul poate vedea culorile, dar dacă se ridică temperatura culorii sau intensitatea culorii, riscăm să fim orbiți. (Ion Grigorescu)
Vlad Trandafir, intermediarul între viziunile artiștilor, intervine la începutul și la finalul proiecției, el fiind cel care ne introduce în lumea culturală a Marsiliei și cel prin care îi spunem la revedere acesteia. Prin cele prezentate, regizorul nu doar expune niște idei despre artă, ci construiește un soi de scenă a unor dezbateri, el fiind, indirect, moderatorul. Totuși, nu este un moderator obișnuit, imparțial. Spectatorii cunosc Marsilia, prin ochii regizorului, dar nu orice fel de Marsilie, ci Marsilia lui Vlad Trandafir. Așadar, pe lângă rolul de moderator, acesta deține și un rol de ghid prin ceea ce înseamnă cultura acestui oraș, îndrumându-ne, printr-un exercițiu de gândire, să ne răspundem singuri la întrebarea: Ce înseamnă arta?
De fapt, din punctul meu de vedere, aceasta este puntea filmului: dintre artă și realitate, dintre arta celor doi artiști și realitate, dintre arta lui Vlad Trandafir și realitate sau dintre arta lor și realitatea noastră. După cum susține Ion Grigorescu în documentar, nu există o definiție pentru artă. Definiția este subiectivă. Am putea chiar susține că aceasta este arta, subiectivismul cu care privim acest concept și modalitatea prin care ni-l însușim.