Marie-Jeanne Urech are studii de sociologie, antropologie și regie de film, ceea ce se simte în romanul său, Accesorii pentru paradis, tradus în 2014 la Editura Univers. Urech creează mai multe societăți care se întrepătrund fugitiv, condiționează căsătoria de probabilitatea transmiterii anumitor gene umane, iar întreaga poveste are un iz mai degrabă cinematografic decît de lectură. Autoarea fost comparată cu Franz Kafka și cu Boris Vian. Într-adevăr, coloristica romanului m-a dus pe alocuri cu gîndul la ecranizarea făcută după Spuma Zilelor, întrucît Urech își trece imaginile prin filtre cînd foarte colorate, cînd foarte sumbre. Rezultatul este o metapoveste la limita dintre realitate și fantastic (pentru unii bizar, poate, pentru alții doar absurd), care poate fi interpretată în multe feluri. Mie una mi-a vorbit în primul rînd despre identitate: a personajelor, a noastră și chiar a romanului, pe care nu îl putem înțelege decît după ce am adunat și asamblat toate piesele.
Cum ar fi ca fiecare durere, îndeosebi cele spirituale sau mentale, să fie tratate cu o lungă repriză de somn în spatele unor cortine făcute din flori? Cum ar fi ca supărările noastre să fie considerate defecte de fabricație și panaceul să fie visul? Aceasta este premisa de la care pornește Urech. Primul personaj important pe care îl cunoaștem este medicul Aarberg. În lumea în care trăiește acesta, supărările sunt considerate o boală și sunt luate în serios. Avem de-a face cu un univers unde psihicul primează în fața fizicului. Migrenele soției medicului sunt ignorate, de exemplu, dar în momentul în care aceasta suferă din cauza dispariției copiilor lor, Aarberg o tratează ca pe ceilalți pacienți ai săi.
Dat fiind faptul că oamenii aflați sub îngrijirea sa sunt într-o stare de perpetuă visare, medicul își petrece timpul jucînd golf și încercînd să termine partida. Cumva, rătăcește mereu mingile la ultima gaură și din cauza acestui eșec nu poate să-și urmeze colegii în barul unde aceștia sărbătoresc fără el. Aarberg nu pare a fi îngrijorat de dispariția copiilor săi pentru bizar de mult timp. E mai intrigat de misterul dispariției mingilor și de plicul cu bani pe care îl primește pentru o consultație în particular, deși el nu oferea în mod normal astfel de servicii. În cele din urmă pornește într-o căutare atît a copiilor săi, cît și a pacientului care nu se poate deplasa pînă la clinică și peste al cărui nume dă de mai multe ori, de fiecare dată în legătură cu altă persoană. Urech aduce astfel pe masa de joc problema identității, cu care jonglează de-a lungul întregului roman.
Piesele se adună și se întrepătrund pentru a revela cît mai mult din imaginea finală. Un oraș rămas fără lumină și ideea de a construi o oglindă care să reflecte razele soarelui de pe partea cealaltă a rîului. O uzină care emană în permanență nori chimici roz, simbol al fericirii falsificate. Două gemene abandonate de tată înainte să fie înscrise în sistem, care își asumă aceeași identitate peste tot în afară de propria lor casă. Obsesia pentru măritiș a unei femei. Căsătoria legată de probabilitatea de a transmite mai departe genele pentru ochi căprui, întîlniți din ce în ce mai rar. Cine la mese suspendate deasupra unei găuri uriașe în mijlocul sufrageriei. Căutarea tatălui pentru a obține acordul pentru căsătorie, căutarea, iată, a identității. O casă pe marginea unei șosele, o închisoare pentru cei ajunși acolo și un cimitir al obiectelor neînsuflețite și invizibile. Drumul înapoi acasă, drumul către ceea ce ne face să fim noi înșine.
Accesorii pentru paradis este o poveste frumoasă, deși tristă de la început pînă la final. Mi se întîmplă rar să îmi placă o carte și să îmi dau seama la final că nu am subliniat nici măcar o propoziție. Explicația e simplă, și nu umbrește cu nimic stilul autoarei. Pur și simplu nu am fost legată de cuvinte, cît am fost de proiectarea umbrelor lor pe un perete imaginar. Așa am simțit povestea lui Urech, ca pe o ecranizare a ideilor sale.
Cartea a primit Prix Bibliomedia în 2010, precum și zîmbetul meu, uneori cu colțurile ridicate, alteori prăvălite, adesea indecise. Este exact ceea ce vă recomand să citiți dacă vreți să vă scufundați într-o lume fantastică și totuși și totuși (cum ar spune Nichita în Pierderea Ochiului) atît de realistă, atît de aproape de propriile noastre necazuri, fericiri, căutări.
Titlu: Accesorii pentru paradis
Autor: Marie-Jeanne Urech
Editură: Univers
An: 2014
Traducător: Irinel Antoniu
Pagini: 240
Găsiți cartea pe site-ul editurii și pe .
Într-o lume magrittiană, Marie-Jeanne Urech construieşte personaje kafkiene, hotărâte să-şi atingă scopul, dar încurcându-se în traseele labirintice. Nebunia devine realitatea cea mai curată, clinica e însuși paradisul, iar accesoriile nu întârzie să apară.