România liberă a reprezentat prima publicație importantă care a promovat o atitudine critică la ceea ce însemna puterea creată în decembrie 1989[1]. În ceea ce privește manifestația din Piața Universității, spre deosebire de ziarul Adevărul, România liberă a afișat o atitudine de susținere a acesteia, publicând numeroase editoriale (unele semnate și de manifestanți), articole și poze din Piață.
Sorin Roșca-Stănescu, redactorul-șef al ziarului, prezenta pe 26 aprilie 1990 cum arăta la începutul manifestației Piața Universității:
Există un, să-i spunem, fără intenții peiorative, Parlament al străzii, cu tribuni și auditorii, într-o țară care aspiră la o democrație de prea multe ori furată. Există o lipsă, naturală, dar și o lipsă cronică de încredere, alimentată prin decizii pripite în dezacordul vădit cu declarațiile oficiale. Climatul social este extrem de tensionat. În București a fost proclamată o nouă Revoluție, iar cetățenii așteaptă zi și noapte în Piața Teatrului Național. Așteaptă ce? În primul rând un dialog pe marginea unui pachet, uneori controversat, de revendicări. […] În Piața Teatrului Național sunt prezenți muncitori, studenți, intelectuali, membri sau nu ai unor organizații politice și nepolitice. […] Aici pot fi invitați sau pot crea ei înșiși asemenea inițiative și membri ai partidelor sau ai diferitelor grupări și membri ai Guvernului și reprezentanți ai poliției dacă cetățenii ar dori acest lucru. Ar putea astfel fi promovat un dialog.[2]
Ziarul a publicat, în următoarea zi, poziția manifestanților:
Instaurarea într-o țară din lume, indiferent de continent, a unui regim comunist s-a făcut și s-a menținut prin crimă și teroare. Regimul comunist odată instalat a dat naștere la sărăcirea și înfometarea populației, la genocid. Comunismul și-a dovedit astfel, în timpul istoriei sale, să sperăm scurtă, caracterul antiumanitar distructiv. România a fost, începând cu 1946 și încă mai este, sub un regim comunist. De aceea, noi cei care manifestăm astăzi 25 aprilie 1990 în București dorim și cerem: […] 2. Înlăturarea din funcțiile de conducere a celor care au făcut parte din nomenclatura comunistă și a aparatului ei represiv, în timpul perioadei 1945-1989; […] 5. Ion Iliescu este principalul vinovat de deturnarea caracterului anticomunist al revoluției începute în decembrie 1989”[3].
În perioada ce a urmat, ziariști de la România liberă au mers la fața locului pentru a prezenta manifestația:
La București, Revoluția continuă. Pașnică, adevărată, frumoasă și sincer doritoare de bine pentru întreg poporul, chiar și pentru acea parte a lui care nu poate, nu vrea sau nu e lăsată să înțeleagă că tinerii din România, indiferent de condiția lor socială, nu pot fi considerați niște golani. Miercuri, 25 aprilie 1990, în Piața Universității forță vie a luptei pentru izbăvirea numelui de comunism și de slujitorii lui ascunși sub o mască, nici măcar ea dovedită a fi umană, aproape 30.000 de manifestanți statornici cântă, dansează, scandează în numele libertății poporului român și cred mai departe în victoria lor. […] Tinerii din această piață, studenți, muncitori, elevi, indiferent de condiție socială sau educație, au manifestat până în zori menționând cursul fluviului Revoluției neîntrerupt. S-a scandat:„Libertate!”, „Timișoara!”, „Cinste lor, eroilor!”, „Jos Iliescu”, „Jos Chițac”[4], „Jos nomenclatura”[5], „Jos Comunismul”. S-a intonat de asemenea vestitul imn al Grupului Independent pentru Democrație: „Noi de-aicea nu plecăm, Nu plecăm acasă. Până nu vom câștiga, Libertatea noastră”[6]
Articolele și editorialele din luna mai lăudau în continuare oamenii ce se adunau în Piață:
Parlamentul „golanilor” din Piața Universității se află de 11 zile în „sesiune” neîntreruptă, 24 de ore din 24, cu restrângeri și atenuări de activitate la vremea nopții, cu magnifică sciziune după amiaza până la căderea nopții. Zi și noapte, participanții la Revoluția din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, ca și cei ce se alătură de la un ceas la altul, cu zecile de mii întrețin aici flacăra dialogului. Un dialog franc, nemanipulat, cu pașnică fermitate în afirmarea opiniilor despre toate treburile țării. […] Numitorul comun și oricăror dezbateri, în Parlamentul „golanilor” e delectarea și respingerea oricăror manifestări impure din comportamentul actualilor reprezentanți ai puterii. Țelul vizat e constituirea unei opinii electorale democratice până la capăt, în București și în țara întreagă[7].
Cu titlul Ce vor golanii?, pe 5 mai, în paginile ziarului, și-a exprimat părerea un manifestant:
Strigând „JOS CEAUȘESCU”, în noaptea de 21 decembrie nu ne-a mai fost frică, am devenit solidari. Acum, nu ne mai este frică să strigăm – până răgușim – din disperarea unei dramatice mistificări a Revoluției. A fost (și este) o revoluție anticomunistă, chiar dacă mulți nomenclaturiști și profitorii lor apropiați regretă defunctul sistem cu corupția și avantajele „de clasă”. Acești intelectuali nomenclaturiști sunt acum dispuși, în clemența lor, să lase GOLANII să stea în Piața Universității până se vor plictisi[8].
Opinii din Occident nu au întârziat să apară, astfel că România liberă a publicat o scrisoare semnată de romancieri, scriitori și poeți din vestul Europei și SUA, adresată manifestanților:
Noi, scriitori din Marea Britanie, Statele Unite și alte țări, dorim să vă transmitem vouă, celor adunați în Piața Universității din București și demonstranților pașnici din alte orașe, simpatia noastră pentru modul în care vă afirmați drepturile democratice. […] Democrația înseamnă libertatea de expresie acordată și punctelor de vedere pe care nu le împărtășești. Înseamnă de asemenea opoziția față de intoleranță și ignoranță practicată cu vigoare și vigilență, dar fără violență și fără a recurge la mijloace care neagă procesul democratic. Ceea ce se întâmplă în Piață este însăși democrația în acțiune – indiferent de influența imediată asupra adversarului vostru provizoriu, indiferent de rezultatul alegerilor din 20 mai, „Trăiască libertatea, trăiască democrația”[9]!
După victoria FSN și a lui Ion Iliescu în alegeri, România liberă a publicat un articol intitulat Scrisoare către Piața Universității, care îndemna la continuarea protestelor:
Știm ceea ce vă unește și vă cheamă zi de zi și seară de seară, noapte și zi în Piața Universității: dorința de a lupta împotriva comunismului. […] Vă rugăm să vegheați ca și până acum, mereu egali cu idealurile voastre, pentru ca nimic străin de voi să nu întineze astăzi întrunirea voastră, ca nimeni străin de voi să nu ascută tăișul ideilor și evenimentelor voastre, care merită să stârnească în jur doar admirație și nu îngrijorare. Iată de ce vă rugăm pentru că dumneavoastră știți să ascultați o rugăminte, să nu părăsiți azi, nici pentru pelerinajul pe care vi l-ați propus, spațiul ce îl stăpâniți de atâta vreme în numele unei idei nobile. Oricât vi s-ar părea de necesar, poate că trebuie să vă gândiți acum, înainte de toate, că părăsind acel spațiu, părăsiți și credința cu care l-ați investit. Pentru că niciun drum al vostru nu e mai convingător decât drumul spre adevărul pe care vi-l doriți și pe care îl doriți țării. Și acest drum trebuie să ducă de la adevărul vostru la adevărul împărtășit de toți românii[10].
Manifestanții și-au continuat protestul și după alegeri, iar principalele formațiuni organizatoare, protestatari prin greva foamei și participanți independenți au publicat în România Liberă un articol intitulat Cei ce rămân în Piața Universității:
Precizăm că protestul pentru libertate continuă și va continua până la obținerea revendicărilor cerute încă din zilele Revoluției din Decembrie. Datorită stării precare de sănătate a unor manifestanți ce protestează prin greva foamei solicităm insistent actualei conduceri a României să dea dovadă de loialitate față de democrația pe care vrea să o instaureze și să accepte neîntârziat dialogul, atât cu cei ce protestează prin greva foamei, cât și cu reprezentanții manifestanților, pentru a dezamorsa tensiunea existentă în această oră în București și în alte orașe din țară[11].
Dialogul între conducere și manifestanți nu a avut loc, astfel că greva foamei a continuat și în luna iunie, iar România Liberă a prezentat-o din punctul de vedere al protestatarilor.
Cât de credibile sunt sau nu informațiile oferite și în acest din urmă ziar rămâne la latitudinea cititorului să decidă.
Ziarele Adevărul și România Liberă au prezentat complet diferit evenimentele din Piața Universității, cât se poate de subiectiv. Unul a făcut-o în termeni critici, celălalt a simpatizat cu manifestanții. În orice caz, manifestația din 1990 din Piața Universității a avut „adevăruri” care nici până în ziua de astăzi nu formează unul comun.
Bibliografie
Matei Gheboianu – Presa în România post-comunistă, 1989-1992, Universitatea București, 2012, teză de doctorat (biblioteca Facultății de Istorie), p. 152
România Liberă, anul XLVIII, nr. 14.135, 26 aprilie 1990
România Liberă, anul XLVIII, nr. 14.136, 27 aprilie 1990
România Liberă, anul XLVIII, nr. 14.143, 4 mai 1990
România Liberă, anul XLVIII, nr. 14.144, 5 mai 1990
România Liberă, nr. 14.163, 24 mai 1990
România Liberă, nr. 14.168, 29 mai 1990
[1] Matei Gheboianu – Presa în România post-comunistă, 1989-1992, Universitatea București, 2012, teză de doctorat (biblioteca Facultății de Istorie), p. 152
[2] Sorin Roșca-Stănescu apud România Liberă, anul XLVIII, nr. 14.135, 26 aprilie 1990
[3] România Liberă, anul XLVIII, nr. 14.136, 27 aprilie 1990
[4] Mihai Chițac (1928-2010) – general-colonel în 1990, a îndeplinit funcția de ministru de interne în timpul primului guvern Petre Roman. A făcut parte din echipa de generali trimisă de Nicolae Ceaușescu pentru reprimarea revoluției începută la Timișoara, pe 17 decembrie 1989.
[5] Nomenclatura în sistemul comunist reprezintă pătura conducătoare, privilegiată a partidului unic.
[6] Paul Gheorghiu apud op. cit.
[7] România Liberă, anul XLVIII, nr. 14.143, 4 mai 1990
[8] Radu Nicolau apud România Liberă, anul XLVIII, nr. 14.144, 5 mai 1990
[9] Ibidem, nr. 14.163, 24 mai 1990
[10] Ibidem
[11] Ibidem, nr. 14.168, 29 mai 1990