Prima zi a proiectului The Diplomatic Agenda a fost un succes. Am ascultat atunci experiențe impresionante din sfera diplomației și am învățat cum ar trebui să arate diplomatul ideal, dar și cum au influențat globalizarea și digitalizarea evoluția culturii.
Ziua următoare, pe 26 aprilie, în sala Robert Schuman a Academiei de Studii Economice, domnul ambasador Emilian Manciur se pregătea să ne vorbească despre protocol și etichetă în diplomație. Director în cadrul Ministerului de Externe, de-a lungul câtorva ani, șef al protocolului prezidențial între 1990-1993 și ambasador al României în diferite țări, între 1973-1980 și 1983-1990, precum și președintele Asociației Române de Protocol, domnul Manciur a combinat experiențele sale profesionale cu idei teoretice despre normele de protocol și auxiliarii acestuia (ceremonialul, curtoazia, ordinea de precădere), dând naștere unui discurs captivant, presărat, pe alocuri, cu umor. Ne-a vorbit despre gafe diplomatice din istorie și despre situații comice, ca atunci când, la Karlowitz, puterile creștine centrale și-au pus problema semnării recunoașterii înfrângerii otomanilor. Cine să intre primul în sală dintre învingători? Cine semnează primul? Soluția a fost simplă: o sală cu patru uși și patru exemplare ale tratatului ce au marcat începutul declinului Imperiului Otoman.
Domnul Manciur a subliniat importanța normelor de protocol, întrucât nerespectarea lor poate constitui un motiv de tensionare a relațiilor dintre state și chiar de rupere a acestora, cu atât mai mult cu cât, în relațiile internaționale, în chestiunile de protocol, nimic nu se face întâmplător.
Protocolul și ceremonialul sunt adevărate barometre care indică starea relațiilor dintre state. (Mircea Malița)
Corina Găzdoiu, co-fondator al Asociației Connecting the World și editor coordonator ir-report.ro, specialistă în Relații Internaționale, a dat startul celui de-al doilea training al zilei, cu o temă despre relația dintre diplomație și propagandă, începând prin definirea celor două concepte, trecând prin instrumentele folosite de fiecare și încheind cu un joc simpatic, prin care trebuia să identificăm dacă o anumită replică îi aparține ori lui Vladimir Putin ori lui… Steven Seagal.
Pentru că trăim într-o eră în care social media joacă un rol esențial în activitățile noastre zilnice, fie că vorbim despre hobby-uri și distracții, fie despre proiecte profesionale, dezvoltare multilaterală și promovarea nu doar în offline a valorilor în care credem, aveam nevoie să aflăm cum se face diplomația culturală în online. Despre cum diplomația culturală, promovată prin instrumente de social media, poate duce la corectarea unor percepții greșite despre noi, ca țară, sau despre alții am discutat cu Andreea Hanganu, co-fondatorul Institute for Digital Government și omul care a lansat și coordonat strategia de comunicare în social media a Ambasadei Marii Britanii la București. Am aflat astfel despre proiecte dezvoltate în mediul online care aduc, cumva, cultura mai aproape de oameni – Google Cultural Institute, Art project, A history of the World in 100 objects, Timișoara City Art, Împreună pentru Atlasul Frumuseții. La finalul discuției, împărțiți în două echipe, am construit o campanie online de promovare a României în Marea Britanie, respectiv Germania.
27 și 28 aprilie ni i-au adus în față pe doamna Gabriela Massaci, directorul Galeriei AnnArt din București, fost director Arte și Comunicare la British Council Romania și SEE Europa și fondatorul-director al Institutului Cultural Român de la Londra, și pe domnul Mircea Mocanu, șeful Biroului Organizației Internaționale pentru Migrație din România. Întâlnirea cu doamna Massaci a fost menită parcă să alunge complexele unei țări mici ca România referitoare la incapacitatea sa de a face lucruri mari. Iar în ceea ce privește cultura și, în speță, diplomația culturală, prin înființarea Institutului Cultural Român de la Londra, țara noastră ieșea, în 2006, cu un pas în față. Confruntată cu alertarea opiniei britanice în legătură cu pericolul românesc, cu titluri de presă care anunțau brace yourselves for the romanian invasion, doamna Massaci, împreună cu echipa sa, a văzut în acest handicap al României – imaginea britanicilor despre ea – motorul pentru a ridica ICR-ul la un nivel înalt și de a lansa o contra-campanie, brace yourselves for the romanian arts invasion. Într-un singur an au avut loc 99 de evenimente și proiecte culturale care au făcut ICR-ul să devină dintr-un risc de imagine, un succes de imagine, printre care înființarea Societății Enescu, sub patronajul regal al României, sau aducerea artiștilor români, din diferite domenii, la Londra.
Arta este cel mai bun cărăuș de mesaje despre identitatea unui popor.
Cazuri terifiante și povești reale ale unor oameni care s-au lovit de realități dure din cauza lipsei de educație și, implicit, a subdezvoltării economice ne-au fost împărtășite, în sediul Bibliotecii Metropolitane, de domnul Mircea Mocanu. Însă poate cea mai importantă lecție pe care am auzit-o de la dumnealui a fost cea referitoare la dezvoltarea noastră personală – modul în care trebuie să ne coordonăm acțiunile și felul de-a fi, astfel încât să devenim, într-o zi, oameni mari.
Ultimul training susținut în cadrul The Diplomatic Agenda a fost, cred, și cel mai încărcat de emoție. Poate pentru că am avut șansa să cunoaștem un om care, în fapt, lucrează prin prisma emoțiilor – Ioana Moldovan Drecin, teatrolog, critic de teatru și profesor asociat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București, manager cultural la Teatrul ACT (2006-2009) și colaborator la Revista 22, bursier Fulbright la University of Southern California, Los Angeles (2010-2011) și, din 2013, ambasador pentru Programul Fulbright în Romania.
Îmi place să știu că încă există lucruri pe care le pot învăța.
Ioana Moldovan ne-a vorbit despre conexiunile americane și cele europene, luând ca exemplu mai concret relația dintre SUA și Franța, cum Benjamin Franklin, în eforturile de desprindere a celor 13 colonii americane de Marea Britanie, a fost un soi de ambasador în această chestiune, la Paris, sau cum marile familii americane ale secolului al XIX-lea au fost inspirate de lumea franceză. În paralel, Ioana Moldovan a făcut trecerea la artă ca mod de a schimba lumea în bine – nu neapărat în frumos – și ne-a dat exemplul lui Jacob Riis, un fotograf american cunoscut pentru materialele sale care puneau în evidență suferința New York-ului, reflectată, spre exemplu, în copiii de emigranți, aflați pe străzi. Insistând pe faptul că ar trebui să vorbim despre diplomație culturală și altfel – mai deschis, mai empatic, mai sensibil –, Ioana Moldovan ne-a arătat clipul piesei Gone too soon a lui Michael Jackson, ce a dovedit lumii că există probleme mai importante decât homosexualii, de exemplu, cum ar fi copiii care suferă de SIDA și, mai apoi, celebrul discurs al lui Charlie Chaplin din The Great Dictator.
Experiența The Diplomatic Agenda s-a încheiat, așadar, cu we think too much and feel too little. Și au fost cuvintele care au cuprins, până la urmă, întregile noastre discuții, de la provocările și riscurile diplomatului până la conflictul din Ucraina sau situația imigranților din România. În fond, printre calitățile unui bun diplomat, enumerate de doamna ambasador Paraschiva Bădescu, în prima zi a proiectului, se afla și discernământul între bine și rău. Iar aceia dintre noi care vom fi diplomații de mâine vom ști că principala noastră misiune va fi nu să cosmetizăm imaginea României în afară, ci să îi arătăm realitatea, demonstrând însă că, indiferent de cum ar fi aceasta, putem fi în orice moment mai buni. Și sunt tineri ai generației mele care mă fac să fiu convinsă de asta.