Mi-am petrecut copilăria într-o casă cu o curte suficient de mare ca să pot alerga toată ziua şi să pot sta afară, aşezată într-un balansoar, citind. Petreceam foarte puţin timp în casă uitându-mă la televizor şi asta mai mult când era fie prea cald, fie când ploua. Totuşi, am fost norocoasă să mă nasc în anii ’90, când la televizor încă mai erau desene animate frumoase. Am urmărit celebrele Cartoon Network şi Fox Kids pe vremea când programele lor încă aveau desene de calitate, învăţând câte ceva despre independenţă, adolescenţă, superputeri, frumuseţe şi iubire.
Fiind o fire mai băieţoasă, mereu m-au atras desenele animate cu supereroi şi nu neapărat cu prinţese clasice. Printre preferatele mele se aflau Spider Man, Batman, Viaţa cu Louie, X-Men şi uneori mai urmăream şi Prinţesa Sissi, Peter Pan, Spioanele, W.I.T.C.H. şi, bineîneţeles, Tom şi Jerry sau Familia Flintstone. Personalitatea mea se manifesta printr-o atitudine mai dură, sportivă şi printr-o mai bună înţelegere cu băieţii. Mama îmi spunea mereu să fiu mai feminină, dar acum realizez că eram poate mai feministă în sinea mea decât mi-ar veni să cred.
Cu toate acestea, nu pot să nu observ cum unele desene animate pe care le urmăream în acea perioadă au anumite patternuri de violenţă ce se transmiteau foarte uşor la copiii din jurul meu, care nu se mai dezlipeau de ecranele luminoase. Având un program mai strict, eu nu am fost în mod necesar atât de expusă, însă îmi dau seama că totuşi desenele au avut o influenţă asupra personalităţii mele, stimulându-mi independenţa, atitudinea mai rebelă şi totodată mai deschisă, dar şi cenzurându-mi avântul violent prin autocontrol.
Probabil desenele animate din categoria boyish care şi-au pus amprenta cel mai mult asupra personalităţii mele au fost cele din seria X-Men. Deşi nu le-am urmărit constant şi nici nu am văzut toate episoadele, am putut să îmi dau seama ce înseamnă o echipă, puterea ca dar al naturii, dar şi prejudecăţile şi stigmatul social.
X-Men Evolution este doar una dintre seriile de televiziune care prezintă viaţa supereroilor din universul Marvel. Produs de o echipă mixtă din Canada, Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud, seria este compusă din 4 sezoane care spun povestea mutanţilor ca adolescenţi.
Lupta dintre bine şi rău este principala temă, însă dincolo de violenţa pe care inevitabil o prezintă, putem identifica şi anumite aspecte educative. Mă refer aici la modul în care ar putea fi analizate relaţiile de putere între taberele aflate în opoziţie. Fiecare sezon are o nouă confruntare în centrul atenţiei, iar universul X-Men pare să reproducă la scară mai mică probleme întâlnite şi în istorie.
În primul sezon cuvântul cheie ar putea fi recrutarea. Pe de o parte, avem şcoala pentru copii talentaţi condusă de Profesorul Charles Xavier, unde îi regăsim şi pe Jean Grey, Scott Summers, Storm şi Wolverine. Tinerii mutanţi recrutaţi sunt Nightcrawler, Shadowcat, Spyke şi Rogue. Fiecare dintre ei are probleme cu propriile puteri, neînţelegând ce li se întâmplă şi fiind nesiguri pe ei înşişi, însă la şcoala Profesorului X învaţă să îşi menţină sub control aptitudinile şi să trăiască o viaţă apropiată de normal. De cealaltă parte, îi întâlnim pe Magneto şi partenera sa Mystique care recrutează la rândul lor alţi mutanţi, pentru a învinge echipa X-Men. Frăţia este echipa lor şi este formată din Toad, Avalanche, Blob şi Quicksilver. Profesorul X şi Magneto au o poveste destul de ambiguă şi vag relatată de-a lungul acestei serii, însă ideea de bază rămâne: pe vremea când cei doi erau tineri, viziunile lor asupra convieţuirii mutanţilor cu oamenii s-au îndepărtat şi din buni prieteni au devenit duşmani. Sezonul culminează cu o confruntare de proporţii, după o încercare a lui Magneto de a-i face pe fraţii Summers să defecteze în echipa lor şi să evolueze în mutanţi fără emoţii.
Făcând o paralelă cu realitatea, primul sezon seamănă cu istoria primului Război Mondial, atunci când Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul Ţarist ajung să se certe din cauza viziunilor diferite asupra lumii. Fiecare dintre cele două îşi construieşte o alianţă în jurul său, încercând pe de o parte să păstreze buna înţelegere între popoare şi, pe de altă parte, să schimbe echilibrul de putere. Finalul războiului aduce o schimbare de status-quo şi o aparentă calmare a apelor. Cele două tabere încep să coopereze, ceea ce nu se întâmplă neapărat şi la finalul primului sezon din X-Men, atunci când în urma bătăliei finale dintre echipa Magneto şi echipa Profesorului X primii par să dispară în neant.
Sezonul doi aduce în prim plan noi mutanţi, fiecare alăturându-se unei tabere care îşi continuă activitatea anterioară. Magneto şi echipa sa nu dispăruseră, iar vechile animozităţi reapar. Cuvântul cheie al sezonului ar putea fi dezvăluirea, deoarece Magneto orchestrează totul din umbră în aşa fel încât echipa X-Men să fie obligată să îşi folosească puterile în văzul lumii. Deşi Profesorul Xavier îi explicase de multe ori că oamenii nu sunt pregătiţi să îi accepte pe cei diferiţi, Magneto este convins că o astfel de expunere ar aduce numai beneficii societăţii, mutanţii fiind cei care puteau salva lumea de la pieire. Într-un plan secund, are loc şi prima apariţie a unui mutant antic, cu puteri nemărginite, care acţiona prin intermediul telepatului Mesmero.
Realitatea corespunzătoare ar putea fi cea din anii premergători şi din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când Germania începe să provoace sistemul internaţional, dezvăluindu-şi adevăratul său potenţial şi formând în jurul său o alianţă de ţări revizioniste. Noii mutanţi sunt statele care apar după fărâmiţarea imperiilor multinaţionale. Pe de alte parte, acelaşi război dă naştere mişcărilor decolonizatoare şi unor state instabile şi fragile ce se vor confrunta peste câţiva ani cu o problemă dificilă care va ameninţa întreaga lume: fundamentalismul religios şi terorismul.
Sezoanele trei şi patru se concentrează la nivel general pe problema dezlănţuirii mutantului Apocalypse, iar la nivel particular cu problemele pe care echipa X-Men le întâmpină odată cu dezvăluirea publică a puterilor. Teme ca prejudecăţile, stigmatul social, marginalizarea şi xenofobia sunt introduse în scenă în momentele în care mutanţii încearcă să se întoarcă la şcoală şi vor să demonstreze că nu sunt cu mult diferiţi. Spre finalul celui de-al treilea sezon, Magneto şi Profesorul Xavier îşi unesc forţele şi echipele pentru a-l împiedica pe Mesmero să obţină cheia pentru eliberarea lui Apocalypse. Cu toate acestea, ei eşuează, iar Mystique se foloseşte de Rogue pentru a ajunge la Apocalypse, însă cade la rândul său victimă acestuia. Sezonul al patrulea, pe lângă dramele personale, prezintă lupta dintre echipele X-Men şi Frăţia şi mutantul antic, care îi controla pe Magneto, Profesorul Xavier, Mystique şi Storm. Bătălia finală este una destul de dificilă, însă aliaţii reuşesc să îl neutralizeze pe Apocalypse şi pun capăt planului acestuia de a transforma întreaga planetă în mutanţi.
În realitatea noastră, aceste ultime sezoane ar putea fi interpretate ca fiind o schimbare de poziţii şi de atitudine, prin mutarea accentului de pe lupta pentru supremaţie în sistemul internaţional pe lupta împotriva terorismului. Aici putem încadra pe de o parte operaţiunile iniţiate ca urmare a atacurilor de la 11 septembrie 2001, însă aş merge mai degrabă spre actuala luptă anti-ISIL (deşi acestea nu puteau fi prevăzute de creatorii seriei), mult mai periculoasă şi mai extinsă. Putem observa astfel cum din antagonişti, actorii pot deveni parteneri împotriva unei ameninţări mai mari la adresa tuturor, indiferent de animozităţile anterioare.
De foarte multe ori m-am gândit că desenele animate nu trebuie interpretate doar ca mijloace de recreere şi relaxare, ci ca adevărate instrumente de învăţare. Pot exista diverse chei de interpretare a scenelor din diversele serii, însă în numeroase rânduri identificăm similitudini cu realitatea. Fie că sunt folosite în scop propagandistic, fie în scop educativ, fie pur şi simplu în scopuri de agrement, desenele animate reprezintă mai mult decât o aparenţă, punând în discuţie întrebări fundamentale şi contribuind la evoluţia copiilor.