La sfârșitul lunii martie, Librăria Humanitas de la Cişmigiu a găzduit lansarea unei alte cărți din binecunoscuta colecție Raftul Denisei, Ochii doamnei mele: o poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare, semnată de Anthony Burgess, faimosul autor al romanului Portocala mecanică. Alături de gazda întâlnirii, Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, au fost George Volceanov, traducătorul romanului, criticul literar Cosmin Ciotloș, criticul de film Irina Margareta Nistor, care ne-a povestit cândva despre film ca despre viață, și actorul István Téglás.
Ochii doamnei mele a apărut, așa cum a precizat Denisa Comănescu, pentru a marca 400 de ani de la nașterea lui Wiliam Shakespeare[1] (c. 23 aprilie 1564 – 23 aprilie 1616) și pornește din copilăria marelui dramaturg, continuând până aproape de anul 1616.
Încă de la început, George Volceanov a adus în discuție problema traducerii.[2] Titlul original, Nothing like the sun, face trimitere către Sonetul 130 al lui Shakepeare, care a stârnit, de altfel, și multe semne de întrebare în ceea ce privește identitatea misterioasei femei. Varianta românească face trimitere tot la același sonet, însă la prima parte a versului, nu la ultima. Astfel, pot apărea discuții din cauza faptului că substantivul mistress poate avea mai multe sensuri (doamnă, stăpână, amantă), în funcție de contextul în care este folosit, dar titlul a fost acceptat de partenerii din străinătate ai editurii.
My mistress’ eyes are nothing like the sun;
Coral is far more red than her lips’ red;
If snow be white, why then her breasts are dun;
If hairs be wires, black wires grow on her head.
I have seen roses damasked, red and white,
But no such roses see I in her cheeks;
And in some perfumes is there more delight
Than in the breath that from my mistress reeks.
I love to hear her speak, yet well I know
That music hath a far more pleasing sound;
I grant I never saw a goddess go;
My mistress, when she walks, treads on the ground.
And yet, by heaven, I think my love as rare
As any she belied with false compare.[3]
Traducătorul a explicat că, în teorie, există trei categorii de biografii: documentare, anecdotice și ipotice-conjucturale (ficționale). Din punctul său de vedere, romanul lui Burgess intră în prima și a treia categorie pentru că acesta a știut foarte bine să extragă pasaje din operele lui Shakespeare pentru a ilustra viața din Anglia Elisabetei I. Autorul a mai recurs și la un truc postmodern: convenția manuscrisului găsit. Mai precis, vocea narativă este cea a unui profesor universitar care predă opera marelui dramaturg englez în coloniile britanice, iar autorul nu a făcut altceva decât să pună între două coperți prelegerile acestui profesor:
Anthony Burgess nu a dorit să facă doar un roman de ficțiune-biografică povestită din perspectivă narativo-ominiscientă, ci a apelat la un truc post-modern. Acesta se folosește de o tehnică de construcție din secolul XVIII, așa numita convenție a manuscrisului găsit, prin care ceea ce i se relatează cititorului nu este de fapt linia unei voci autoriale imediate. Și în cazul de față avem o relatare a vieții lui Shakespeare intermediară, care este povestită de un personaj foarte straniu, foarte bizar, care până la un punct se consideră însăși persoana fizică a lui Burgess.[4]
Este important să avem în vedere faptul că William Shakespeare era obsedat de cuvinte, operele sale aducând în vocabularul uzual foarte multe cuvinte noi, lucru care se poate întrezări pe tot parcursul cărții. Meritul traducătorului nu poate fi ignorat. A reușit ceva aparent imposibil, să ne ofere coerent, fascinant, un tip de limbaj elisabetan și să ni-l redea – așa cum a spus și Denisa Comănescu – pe acel William Shakespeare din sonete, comedii, pe cel puternic, dar și tragic.
Ochii doamnei mele poate intra în competiție cu o biografie științifică, pentru că aduce în prim plan mai multe elemente ce țin de epoca elisabetană: viața cotidiană, istorie politică, felul cum funcționau teatrele ca instituții capitaliste la început de drum. Și pentru ca puzzle-ul să fie complet, ne-a fost prezentat și autorul romanului prin intermediul unui interviu proiectat.
Criticul literar Cosmin Ciotloș a mărturisit că Ochii doamnei mele îi creează acel teritoriu de liniște, deoarece nu este nevoit să și scrie despre ea după ce o citeşte, așa cum obişnuiește atunci când vine vorba de literatura românească, fiind profesor și ținând prelegeri pe această temă. De altfel, a povestit că a avut o polemică cu o studentă care i-a dat romanul lui Burgess ca exemplu pozitiv, ca răspuns la afirmația sa: geniile nu pot fi subiect de roman. Will sau WS, așa cum apare în cele mai multe pagini, este convingător de la un capăt la altul. Acesta trăiește o serie de fantezii erotice – povești de dragoste întâi imaginate și apoi experimentate.
În seara lansării s-a mai discutat și despre un centru de interes din roman, execuția din piața publică, care a fost comparată de către invitați cu un meci Steaua-Dinamo, datorită atmosferei ce amintește de un spectacol, deși unul violent. De asemenea, s-a menționat și faptul că există anumite pasaje care poate nu vor plăcea oricărui cititor: pe lângă identitatea misterioasei femei se pun în discuție bisexualitatea sau boala de care se pare că ar fi suferit, sifilis.
Înaintea de a continua discuțiile, ni s-a prezentat trailerul filmului Shakespeare In Love (r. John Madden, 1998).
Irina Margareta Nistor a mărturisit că i-a fost teamă când a auzit cine e autorul romanului, frică pe care recunosc că am avut-o și eu, gândindu-se: Ce o fi făcut cu William Shakespeare?
„Ochii doamnei mele” ar fi putut să fie un film perfect. Anthony Burgess poate să fie ironic, cinic, dar are și umor, ceea ce se regăsește și în carte. Are un fel de a te prinde și de a te îndemna la lectură, ceea ce e complicat, pentru că fiecare avem impresia că știm totul despre Shakespeare.[5]
Din fericire, cartea a fost o surpriză plăcută pentru că asemenea marelui Will, și autorul știe să se folosească de jocurile de cuvinte. Cartea, așa cum a spus și Denisa Comănescu, poate fi citită și pe fragmente pentru că fiecare capitol este un microroman de sine stătător.
La final, actorul István Téglás a citit un mic fragment din carte (pp. 21-27):
[…] Nu, nu, nu se poate, încă nu. Are nevoie de timp. Îi veni în minte oracolul ce își avea sălaș în trupul unei bătrâne, ale lui Madge Bowyer, zisă Bătrâna Madge, despre care uneori se spune că ar fi vrăjitoare, într-o cocioabă din maginea târgului. […]
— Ia zi, ce dorești să afli, băiete?
— O să îți aduc mâine un penny, îi promite el. Aș dori să-mi știu viitorul, de-un penny, să știu dacă plec la un drum lung sau nu […]
— Deocamdată nu pleci pe nici un drum. Trebuie să rămâi aici, să-ți găsești o femeie care să te îmboldească să pleci. Și mai apar și cele Șapte Păcate de Moarte.
— Ce femeie? Ea o să comită păcatele alea?
— E o femeie dalbă. Păcatele vor fi aduse acilea iar tu vei pleca la drum cu ele.
— Nu pricep nici o boacă din ce spui.
— Ești aici ca să ți se ghicească viitorul, nu ca să pricepi. Și ai să pui mâna pe pană și ai să scrii ca un conțopist. Ai să fii împins de la spate și o să ți se spună să scrii fuga-fuga […] Prinde orice-ți este dat. Femeia neagră sau blondul bărbat.
Titlu: Ochii doamnei mele: o poveste despre viaţa amoroasă a lui Shakespeare
Autor: Anthony Burgess
Editură: Humanitas Fiction
Colecție: Raftul Denisei
An: 2015
Traducător: George Volceanov
Pagini: 292
[1] Nu se cunoaște cu exactitate anul nașterii, din acest motiv prima parte a romanului are ca limite cronologice speculative: 157? – 1587
[2] Problema traducerii titlului a mai fost disutată și în cadrul lansării cărții lui Hilary Mantel, O regină pe eșafod.
[3]http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/s/william-shakespeare-6zuhncu/sonnet-130-6zupdcs.html#.VRpvFo4ppzI accesat la 26.03.2015.
[4]http://judyflorescu.com/2015/03/26/lansare-de-carte-ochii-doamnei-mele-o-poveste-despre-viata-amoroasa-a-lui-shakespeare/ accesat la 26.03.2015.
[5]http://judyflorescu.com/2015/03/26/lansare-de-carte-ochii-doamnei-mele-o-poveste-despre-viata-amoroasa-a-lui-shakespeare accesat la 26.03.2015.
sursa foto: 1 – (c) Judy Florescu; 2