If I win, I’m a prodigy. If I lose, then I’m crazy. That’s the way history is written.
(Eoin Colfer)
Există numeroase momente de cotitură în viața unui singur individ. Acestea îl fac ca, în viitor, să se gândească la alegerile sale dintr-o perspectivă de tipul Ce-ar fi fost dacă…?. Prin plasarea unui anumit om într-un anumit moment al istoriei, apare întrebarea referitoare la posibilitatea ca decizia lui de a acționa într-un anumit fel să schimbe cursul evenimentelor într-un mod radical.
Probabil cei mai mulți dintre cei care s-au aflat în sală la deschiderea Festivalului Internațional de Film Cinepolitica 2015 și-au pus astfel de întrebări. Filmul Elser, care va fi distribuit în România sub numele de 13 Minute, spune o poveste despre cum un singur om poate schimba ceva sau poate măcar să încerce. Și, deși zicala românească spune că încercarea moarte n-are, pelicula nemțească regizată de Oliver Hirschbiegel ne pune față în față cu o dramă.
Probabil una din cele mai marcante figuri ale secolului XX, Adolf Hitler nu a fost un lider care a atras simpatia necondiționată a tuturor germanilor. Deși majoritatea obținuseră prin politicile duse de naționali-socialiști acea bunăstare pierdută în urma Primului Război Mondial, existau încă destule voci critice. Fiecare dintre acestea s-a manifestat în mod diferit, fie alăturându-se mișcărilor opozante clandestine, cea mai răspândită fiind cea comunistă, fie acționând pe cont propriu pentru subminarea obiectivelor celui de-al treilea Reich. Printre acești lupi singuratici s-a aflat și Georg Elser.
Tentativele de asasinat îndreptate împotriva lui Hitler au fost numeroase, vorbindu-se de peste 70 de astfel de încercări. Obiectivul lor, dincolo de unul politic imediat, era acela de a determina o schimbare în cursul războiului, care să oprească moartea atâtor oameni nevinovați. O astfel de gândire avea și Georg Elser, numit în derâdere pacifist de către prietenii săi, comuniști convinși.
Viața lui Elser avea toate premisele să fie una obișnuită și să se încheie la fel de banal și chiar nedemn precum începuse. Copil din flori ai cărui părinți s-au căsătorit totuși, Elser era cel mai mare băiat al unui tată abuziv și al unei mame protestante devotate. Priceput într-ale cântatului, tâmplăriei și mecanicii, Elser obținea locuri de muncă în toate aceste domenii. În același timp nu se dădea în lături de la diverse aventuri amoroase, în urma cărora a rezultat cel puțin un copil. La un moment dat însă Elser a întâlnit-o pe Elsa, o femeie la fel de obișnuită ca și el, însă căsătorită și mamă a doi copii. Cei doi au început o relație care a durat câțiva ani și care a determinat-o într-un final pe Elsa să se despartă de soțul său abuziv și bețiv. În acest moment Elser deja își plănuise atacul și începuse să construiască bomba ce avea să explodeze cu o întârizere de câteva minute și care ar fi putut schimba cursul istoriei.
Filmul este prea puțin o poveste despre atentat și mai mult o poveste despre cum figurile uitate ale istoriei au fost oameni cu o viață. Interogatoriul destul de brutal aplicat de cei doi reprezentanți ai SS-ului încerca să îl determine pe Elser să spună sub comanda cui a acționat. Nici măcar în urma torturii Georg nu a vrut să inventeze o poveste și tot ce reușește acest interogatoriu inuman este să poarte publicul într-o călătorie prin viața tânărului Elser și a modului în care acesta devine dintr-un tâmplar și mecanic fad un individ care amenința securitatea națională a Germaniei naziste.
Totul se destramă însă în momentul în care Elser a semnat declarațiile, a făcut fotografiile de rigoare și a primit pe sub mână o fotografie cu Elsa de la dactilografă. Acțiunea trece brusc peste alți șase ani, după operațiunea Walkiria și în plină execuție a unui înalt oficial pe care începusem să îl cunoaștem în timpul interogatoriului lui Elser. Îl vedem chiar și pe tâmplarul nostru, închis în lagărul de la Dachau și schimbat complet. Deși nu mai pare încântat de viață și nici măcar fotografia iubirii sale, Elsa, nu îi mai aduce bucurie, Elser beneficiază de un tratament special, dând lecții de muzică unui ofițer nazist. Finalul vine brusc și fără menajamente, încheind fără măreție viața unui om care ar fi putut să se bucure de glorie. Asta doar dacă ar fi reușit să îl asasineze pe Hitler. Pentru că cele 13 Minute care ar fi putut schimba lumea nu au făcut-o.