Indiferent de ce perioadă am discuta, copilăria rămâne lumea în care fiecare își găsește drumul către vise, dincolo de realitate. Ce facem însă când realitatea din perspectiva copiilor se transformă într-una periculoasă? Fiecare dintre noi a crescut în ani diferiți, influențat fiind de programe distincte de a petrece timpul liber. Cu toate acestea, desenele animate au unit și unesc în continuare generații și perioade ale copilăriei. Înconjurați de Mickey și Minnie Mouse, treziți de haosul creat de Tom și Jerry, amuzați de sunetele Ciocănitoarei Woody sau atrași în peripețiile Familiei Flintstone, desenele au reprezentat și continuă să reprezinte un subiect în aparență plin de inocență, însă care păstrează dincolo de esență lupte și detalii care fac diferența în mințile și comportamentele copiilor. Oare câți dintre noi au conștientizat că cei mai mulți dintre eroii desenelor animate sunt antrenați în lupte mai mult sau mai puțin pașnice și în războaie dure?
Lăsați în fața televizoarelor de către părinți sau bunici ocupați, copiii pierd din start o luptă importantă: cea cu subconștientul. Se vorbește de generația crescută de televizor, o generație a vitezei, în care parcă timpul și-a pierdut din valoare. Uitați în fața televizoarelor, copiii devin victimele grijilor, stresului și problemelor adulților. De regulă, aceștia nu aleg cu grijă programele în fața cărora copiii lor își vor petrece timpul, astfel încât nu cântăresc îndeajuns riscurile la care pot fi supuși.
Dacă urmărim cu atenție, fiecare episod de desene animate aduce cu el câteva tipuri de violență, atât la nivelul limbajului, cât și la nivel vizual. Violența la nivelul limbajului se regăsește în diverse cuvinte sau expresii folosite de personaje: prostănac, fricos, urât, leneș, supărăcios etc. Violența imagistică predomină în desene animate, fiind vorba de scenele în care se prezintă lupte fizice, distrugeri, explozii sau în care se folosesc diverse arme. În urma studiului realizat de către Consiliul Național al Audiovizualului[1] privind conținuturile cu mesaje de violență în cadrul programelor de desene animate Jetix, Cartoon Network, Minimax, s-a concluzionat faptul că s-au distribuit aproximativ 7500 de scene de violență. Datele sunt îngrijorătoare, având în vedere că discutăm despre programe destinate copiilor.
Luând un exemplu privind violența, războiul dintre Tom și Jerry pare unul naiv și teribil de amuzant. Dacă deschidem cu atenție ochii, atunci vom vedea de fapt o luptă dură, gesturi violente, planuri de răzbunare. Consider că desenele animate și-au pierdut poate cea mai importantă funcție: cea educativă. Acele ore alocate desenelor animate ar trebui să clădească, să educe și să ofere lecții, lăsând în același timp impresia că totul este o joacă. Studiile arată că toți copiii învață prin joc și prin imitație. Tocmai de aceea, aceștia ar trebui supravegheați în timpul vizionării desenelor, cu atât mai mult cu cât sunt prea mici pentru a înțelege sensurile cuvintelor folosite de personaje. De asemenea, faptul că cei mai mulți dintre adulți nu țin cont de recomandarea de la începutul desenelor, în care se menționează intervalul de vârstă specific programului care se va derula, poate reprezenta o altă cauză a petrecerii timpului într-un mod negativ.
După cum spuneam mai devreme, copiii au tendința de a imita: imită sunetele pe care le aud, imaginile pe care le văd și gesturile pe care le observă. Dacă unui copil i se va aloca un anume timp, acesta va extrage și va fi tentat să imite ceea ce aude, vede și observă. Un adult care alege să își lase copilul în fața televizorului, pentru a nu-l mai deranja, este un adult care va trebui să își asume comportamentul, limbajul și atitudinile acestuia de mai târziu. Desenele animate reprezintă o lume din care copilul ar trebuie să fie învățat ce să preia. Adulții sunt singurii care pot stăpâni această lume de dincolo de televizor, fiindcă modul în care unui copil i se explică ceea ce vede, aude sau observă reflectă modul în care acesta va comunica, relaționa, se va comporta în societate și în relațiile cu ceilalți. Cele mai multe desene animate actuale încearcă să modeleze concepții false în mintea copiilor, profitându-se de inocența și incapacitatea lor de a distinge realitatea de imaginație.
Unele desene au la bază o luptă dintre bine și rău, se duc bătălii periculoase, în care sunt folosite diverse arme și gesturi nepotrivite pentru devoltarea optimă a unui copil. Acesta nu poate diferenția cine este de fapt personajul și cine este persoana din viața de zi cu zi. Faptul că toate situațiile încărcate de violență și situații conflictuale sunt prezentate într-o lumină plină de haz îi determină pe aceștia să se arunce în acea lume, care de fapt este una ireală și periculoasă. Atât la nivel psihologic, cât și la nivel fizic, copilul este direct afectat de programele de desene animate: aceștia nu reușesc să facă diferența dintre realitate și lumea de dincolo de ecran; nu știu cum să interacționeze, ba mai mult, cum să își rezolve problemele. Din punct de vedere fizic, violența din desenele animate determină tensiuni crescute la nivelul întregului organism, ceea ce conduce la alte acțiuni de agresivitate.
O parte dintre noi au crescut cu basme, povești și desene educative din care învățam zilnic despre prietenie, cum să respectăm natura și despre alte valori importante. Desigur, în fiecare poveste au existat dintotodeauna aceste părți încărcate de aspecte negative: limbaj neadecvat, modele negative, gesturi violente. Au urmat însă alte generații, preocupate mai mult de acțiune, luptă și violență. Consider că ceea ce diferențiază generațiile se bazează pe un avans al tehnologiei, care poate avea un impact major atât asupra viitorului desenelor animate, cât mai ales asupra viitorului copilului. Poate cea mai importantă diferență dintre generațiile anterioare și cele actuale se bazează pe timpul alocat acestor programe. Dacă înainte de anii ’90 copiii aveau ocazia să vadă doar în anumite intervale de timp și zile specifice desenele animate, astăzi accesul pe care aceștia îl dețin în orice zi, la orice oră, devine tot mai mare. Trebuie să fim învățați cum putem învăța la rândul nostru copiii să se autoeduce într-o lume în care au șansa de a crește armonios, înconjurați de alternative. Tot ceea ce înregistrăm în copilărie este influențat de modul în care vedem, auzim și trăim în acea perioadă. Alegerile acestea pot diferenția drumuri și oameni. Adultul deține controlul asupra marelui buton numit timp, însă de cele mai multe ori copilul este lăsat să apese când, cum și unde vrea.
Așadar, ce vrem să învețe copiii din desenele animate? Care este de fapt scopul lor? Să dezvolte imaginația, creativitatea, limbajul verbal și nonverbal, comportamentele pozitive? Sau să dea naștere violenței verbale, fizice și comportamentelor agresive?