Cu toții visăm. Unii luptăm pentru îndeplinirea propriilor vise în fiecare zi, alții ne pierdem pe drum, atrași de miraje, sau rămânem neputincioși, dând vina pe soartă și zei. Personajele lui Herbert Selby Jr. din cartea Recviem pentru un vis, apărută la editura Humanitas fiction, fac parte din categoria celor ce se rătăcesc ajungând până la autodistrugere. Visul este lăsat în urmă.
Mă aflu printre persoanele care au ales mai întâi lecturarea cărții, deoarece îmi doream să văd filmul (regizat de Darren Aronofski) și nu mai am aceeași înclinație spre lectură dacă știu deja ce se întâmplă. Fiind creația percepției cineaștilor, personajele se imprimă în propria-mi minte, prin urmare procesul acela magic și personal de construire treptată a personajelor dispare.
Începutul este brusc, iar finalul nu dezvăluie în întregime dacă personajele vor reuși să iasă din gropile pe care și le-au săpat singuri. Știm doar că se află în ele, singuri și neputincioși. Astfel, romanul pare decupat de la mijlocul unui alt roman. Cu toate acestea, lasă o urmă microscopică de speranță. Sau poate e doar incertitudine?
Acțiunea se desfășoară pe două planuri care alternează și care se întrepătrund de două ori pe parcursul lecturii. Astfel, nu apuci să respiri o obsesie, că autorul te îndeamnă într-alta. Harry, alături de prietenul lui, Tyrone, și de cea care după câteva pagini îi devine iubită, Marion, par a trăi din plin. Sunt tineri, petrec, experimentează, visează. Sara, mama lui Harry, prin naivitatea, sentimentalismul și dorința de a fi apreciată, se îndreaptă către o serie ciclică de obsesii, construind astfel cel de-al doilea plan.
Harry, rămas fără tată, se distanțează și de mama lui, deși are momente când îl cuprind sentimente de milă sau dorința de a îi aduce mici bucurii. Nu îi reușesc. E mai ușor să renunți decât să lupți pentru a-i ferici pe cei dragi. Marion are conflicte cu părinții, însă depinde de banii lor. Merge la terapeut, dar acesta mai mult profită de slăbiciunile ei și îi accentuează starea de vid. Tyrone dorește să își depășească condiția, să scape de viața din ghetou. Sara trăiește cu gândul la soțul ei. Inițial, încearcă să scape de imaginile idilice ale familiei ei întregite, bucurându-se de mâncare și de show-ul de televiziune preferat. Fiecare își caută independența, însă, paradoxal, îmbrățișează dependența. Recviem pentru un vis este construit din blocuri de texte fără dialog, care par greoaie, neprimitoare. Selby este un autor care nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume. De asemenea, își lasă personajele să se manifeste. Însă e rece. Nu dezvăluie niciun sentiment față de personajele sale, nici cea mai mică înclinație de a le oferi înțelegere. Cadrele sunt întrerupte, unele oferă puțină informație și fie frustrează cititorul, fie îl fac nerăbdător să afle ce se va mai întâmpla.
Cei trei, Harry, Tyrone și Marion, se gândesc să devină liberi de orice constrângere socială având propria afacere. Sună bine, nu? Afacerea implică însă cumpărarea unei cantități mari de heroină, urmată de vânzarea ei la un preț care să le aducă un profit mulțumitor. Prima dată le iese. A doua oară apar complicații.
Se treziră mai devreme ca de obicei, cu stomacurile chircite de panică, ochii inflamați și nasurile curgându-le, iar magia heroinei îi vindeca imediat. Nu era vorba că nu se puteau lăsa, ci doar că nu era momentul potrivit. Aveau prea multe de făcut și nu se simțeau tocmai bine. Când se va rezolva totul, pur și simplu vor renunța o dată pentru totdeauna, dar acum o să mai ia din când în când, ca să se calmeze.
Cum să reziste tentației de a gusta din propriul produs? Nu pot, iar dependența le subminează independența și, astfel, tinerii se trezesc împinși peste marginea prăpastiei de drogul pe care îl comercializau. Crezul lor comun, pe care îl repetă pe parcursul mai multor capitole, este unul care îi sabotează. Ei nu vor ajunge niciodată niște junkies. Se pot lăsa oricând.
Treptat, rămân și fără bani, și fără droguri. Iadul propriei lor decadențe începe. Acele insomniei li se înfig în pleoape în lipsa heroinei. Se ceartă, se învinuiesc unii pe alții pentru situația în care se află. Ba mai mult, încep să se mintă între ei și să ascundă o parte din cantitățile de droguri obținute cu sudoare și palpitații. Mintea le este invadată până la saturație de senzațiile pe care le trăiau sub influența drogurile. Cum vor mai trăi acum? E un drum fără întoarcere unde îi așteaptă un orizont funebru.
Visul comun a dat greș. Le rămâne să își încerce norocul pe căi separate. Marion recurge la prostituție pentru a-și procura droguri. Ajunge să facă lucruri care îi nimicesc demnitatea. Își vinde independența pentru dependență. Ce mai contează? Aceste griji dispar odată ce drogul ajunge în sânge și începe dulcea stimulare a propriului sistem nervos. Păcat că durează doar câteva ore…
Imposibilitatea de a face rost de droguri duce la o lipsa acută și îi împinge pe Harry și pe Tyrone spre explorarea unor noi teritorii. Apare un nou vis. Își imaginează că Florida este tărâmul drogurilor, unde procurarea acestora este extrem de ușoară. Imaginea aceasta îi motivează. Pe măsură ce se distanțează de New York, Harry se distanțează și de sentimentele sale față de Marion, care sunt înlocuite de durerea cauzată de mâna infectată. Acele înfipte cu sete în același loc, în mod repetat, i-au provocat o cangrenă. Se decid împreună să meargă la un spital și aici începe năruirea ultimului lor vis. Lui Harry îi este amputată mână, iar Tyrone este închis. Amândoi au fost identificați ca fiind niște junkies. Exact ce nu își doreau să ajungă. Toate visele sunt înlocuite de un singur coșmar.
Sfârșitul acestui plan din Recviem pentru un vis, deși este unul tragic, nu oferă cititorului concretețe. Astfel că unii îl pot interpreta ca fiind speranță dată de lipsa de informații cu privire la ce se întâmplă mai departe cu personajele, în timp ce alții îl pot vedea ca fiind tragism pur.
Soarta Sarei Goldfarb nu diferă cu mult. Viața ei se schimbă după ce primește un telefon prin care este invitată să participe la emisiunea ei preferată. Entuziasmul o copleșește. Se visează cu ochii deschiși la televizor, aclamată de audiență. Trebuie să arate impecabil. Își va lua rochia cea roșie. Încearcă să o îmbrace, însă trecerea anilor nu i-a oferit doar mai multe riduri, ci și câteva kilograme în plus. Următorul pas este dieta.
Foamea o năruie. Ba mai mult, începe să aibă halucinații. Se simte urmărită de frigider, iar imaginea alimentelor este atât de ispititoare încât știe că nu va reuși să le facă față. Deja două obsesii. Trebuie să găsească o soluție practică și rapidă: pastile pentru slăbit. Nu știe însă că acestea o vor duce la naufragiu. Rezultatele se văd, așa cum treptat se vede și dependența de amfetamine.
După două săptămâni pe pastile, Sara se obișnuise cu efectele lor. Aproape că-i făcea plăcere să scrâșnească din dinți și, chiar dacă din când în când o mai enerva, faptul că se simțea așa de bine și vedea cum se duc kilogramele merita acest mic inconvenient. În fiecare dimineață și seară își proba rochia roșie, să vadă cât mai avea până să i se potrivească, și de fiecare dată fermoarul se încheia din ce în ce mai mult, își dădea seama.
Gândurile Sarei o iau razna, dezvoltă o psihoză și începe să se simtă atacată de televizor, de prezentator și de audiență. Sunt exact cei care i-ar fi oferit momentele de glorie, cei care ar fi făcut-o să se simtă apreciată și iubită. O întâlnire paradoxală a gândurilor fericite cu imaginile care îi provoacă disperarea.
Căderea Sarei m-a întristat cel mai mult. Dorința de a fi pe placul celorlalți a dus-o la a fi ignorată și privită cu lipsă de considerație. Ajunge într-un centru de boli nervoase unde este îngrijită haotic și tratată inuman. Strigă, însă nimeni nu o aude. Agonia se transformă într-un vid existențial.
Hubert Jelby Jr. își lasă personajele din Reviem pentru un vis să se distrugă, iar acestea o fac treptat, dar sigur, înșelați de credința că totul va fi bine.
Titlu: Recviem pentru un vis
Autor: Hubert Selby Jr.
Editură: Humanitas fiction
Colecție: Raftul Denisei
An: 2007
Traducător: Andra Matzal
Pagini: 260