Acelor particule în suspensie de dădusem o formă, pori și un nume: Liuba. (Alessandro Boffa)
Metamorfozele fac parte din viața fiecăruia dintre noi. Alergăm în direcția descoperirii de sine, ne luptăm cu propria identitate, ne confruntăm cu povești de dragoste, ne lovim de ziduri imaginare, ne ridicăm și o luăm de la capăt. Într-o zi totul se termină, trecem la ultimul nivel… moartea. Suntem însă pregătiți?
Într-o seară de martie, timp de două ceasuri, la Teatrul Nottara s-a pus în scenă piesa Ești un animal, Viskovitz! (text: Alessandro Boffa, regie: Tudor Lucan, scenografie: Irina Moscu și coregrafie: Galea Bobeicu; distribuție: Mădălina Ciotea, Reka Szasz, Vlad Bîrzanu, Olimpiu Blaj, Ciprian Nicula, Cătălin Asanache).
O piesă de teatru despre viață, ciclurile ei și un animal – Viskovitz –, care trece rapid de la un stadiu la altul, fiind pe rând: un cintezoi paranoic, un pește inadaptat, un melc narcisist, un parazit, un papagal, un porc, un rechin, un burete alcoolic. În fiecare stare a sa căuta un singur lucru – propria identitate.
Am început să îmi măsor sensul vieții în grame.
Pe drumul existențial pe care Viskovitz îl parcurge, acesta are alături de el, în propriile explorări, imaginea iubirii perfecte, care își păstrează același nume în fiecare etapă a transformărilor personajului principal – Liuba –, părinții, precum și prietenii – Zucotici, Petrovici și Lopez. Chiar dacă ar părea o tragedie, deoarece este vorba despre căutări succesive, care implică stări de frământare interioară incertitudini, regrete, întreaga piesă este presărată cu momente amuzante, deoarece fiecare metamorfoză prin care Viskovitz trece pune în scenă o poveste tragicomică specifică fiecărui animal pe care îl întrupează.
Mi-a plăcut faptul că mesajul este exprimat într-o manieră simplă, scenele nu sunt sofisticate sau ostentative din punct de vedere tehnic. De aceea, uneori mi s-au părut anumite momente mult prea directe; de pildă, folosirea unui limbaj simplist, ușor vulgar, rolul acestuia fiind probabil de a aduce interpretarea cât mai aproape de realitate, de cotidian. Am simțit teatrul viu și diferențele de atitudine – bine conturate între personaje: Liuba ˗ mereu agitată, colerică, iar Viskovitz ˗ puțin pierdut, gânditor, greu de abătut de la drumul său.
Ascultând și urmărind jocul actoricesc, am realizat că munca oamenilor de pe scenă nu este deloc ușoară, dat fiind faptul că erau momente în care replicile trebuiau rostite cu o foarte mare rapiditate, ceea ce nu consider a fi deloc simplu. În același registru se înscrie și mimica personajelor, care era perfect adaptată situației în care se aflau. Pentru mine, ca spectator, mai este un lucru foarte important, iar pe acesta îl caut în fiecare piesă pe care o vizionez ˗ emoția pe care oamenii din fața mea reușesc să mi-o transmită, acel amestec de relaxare și teatral; am reușit să trăiesc această stare, ceea ce contează foarte mult.
Chiar dacă piesa de teatru a reușit să transmită mesajul într-o manieră impecabilă, a existat ceva ce mi-a pus cu adevărat dificultăți: multele cuvinte din domeniul biologiei. Există o explicație, autorul, Alessandro Boffa, este de formație biolog. Consider însă că ar fi trebuit să se simplifice într-un fel construcția piesei, din acest punct de vedere, deoarece nu toți cei prezenți acolo au cunoștințe temeinice din acest domeniu.
La noi în țară, piesa a fost distinsă cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Teatru de Studio, la Pitești, în noiembrie 2014. Cartea Ești un animal, Viskovitz! de Alessandro Boffa, după care a fost realizată și piesa omonimă, a cunoscut un mare succes în Italia, pentru ca mai apoi să fie tradusă în peste douăzeci de limbi, inclusiv în română.
Recomand piesa de teatru datorită ideilor pe care le reliefează; această căutare continuă de sine, graba de fiecare zi, disperarea de a ajunge la final. Pe parcursul a toate aceste lucruri pierdem din vedere un element esențal: totul se termină cu moartea. E o pledoarie pentru condiția umană. Și nu merită să rupem câteva zeci de minute pentru a mai reflecta și asupra noastră?