Să fi fost oare duminică, într-o zi de 22 februarie, când am simțit primăvara pentru prima dată anul acesta? Da, deși a fost nevoie de mai multe dovezi pentru a mă convinge de prezența ei. Geaca de piele pe care am purtat-o în drum spre Teatrul Național, unde urma să se joace spectacolul Piesă pentru frate și soră de Tennessee Williams, asortată cu eșarfa stropită cu roșu ca vinul vechi. Vremea plăcută de care am profitat și care m-a convins să scurtez drumul cu metroul, să nu mai schimb la Piața Unirii, ci să revin la suprafață și să pornesc pe jos către Universitate. Târgul de mărțișoare din Pasajul Universității. Și zâmbetul binevoitor al angajaților TNB când, căutând Sala Mică, am ajuns de fapt la intrarea aproape opusă: Mergeți cu domnul prin culise, ca să nu mai ocoliți toată clădirea. Și exact așa a fost, un domn foarte amabil ne-a condus prin cotloanele Teatrului Național București, amintindu-mi de anii copilăriei, când veneam la spectacolele de operetă. Gata, imediat la dreapta e Sala Mică, ne-a mai spus domnul. Și chiar așa a fost.
Am intrat, am lăsat hainele la garderobă și am început să observ atmosfera, care era una prietenească. Eram invitați să facem poze, se depănau povești și se regăseau vechi cunoștințe. La 19:00 a început spectacolul Piesă pentru frate și soră, care i-a adus în fața noastră pe Ioana Mărcoiu și Istvan Teglas. Piesa nu este una deloc roz, deși culoarea nu îi lipsește deloc. Cei doi artiști aflați pe scenă și-au jucat cel mai sincer și mai greu rol. Pentru că acțiunea redă doi actori captivi într-un teatru care interpretează doi frați, Felice și Clare – ce ironie a numelor! –, pe care viața a decis să îi testeze când tatăl o ucide pe mamă și apoi își aplică și pedeapsa și autoabsolvirea de vină și se sinucide. O lume bolnăvicioasă prin situație și prin deciziile personajelor, ar spune unii. O dramă care vorbește despre închisorile în care ne trezim zi de zi, din care ne amăgim că vrem să evadăm și pe care ajungem să le considerăm acasă. Mereu am bănuit că teatrele sunt închisori pentru actori, spune Felice.
Recunosc că eu cea cu eșarfa romantică stropită cu roșu de culoarea vinului vechi am intrat puțin mai greu în atmosfera casei în care covorul era stropit cu sânge. Dar la final eram acolo, înconjurată de floarea-soarelui, alături de Clare și Felice, cei doi frați singuri și marcați de crima din familia lor. Mesajul spectacolului este pe cât de incomod, pe atât de necesar a fi discutat. E despre pierderile incontrolabile și despre renunțările conștiente și determinate de fiecare: renunți la comoditate și îți asumi durerea pentru a-ți recâștiga cursul normal al vieții sau te pierzi de o lume care oricum nu te înțelege – sau nu e dispusă să o facă –, retrăind zilnic temeri care măcar sunt ale tale?
Piesă pentru frate și soră este regizat de Iris Spiridon și se bucură de un decor modern în abordare, care amintește de o carte de povești, scenografia fiind realizată de Cristina Milea. Spectacolul este prezentat în cadrul seriei 9G la TNB, care invită publicul la o întâlnire cu noua generație de creatori din teatrul românesc.
Dacă săptămâna viitoare vă veți simți copleșiti de albul și roșul mărțișoarelor sau de toanele din Zilele Babelor, evadați și mergeți la teatru să faceți cunoștință cu generația tânără – vă va oferi doza de realism atât de necesară când primăvara ne amețește cu soare și ghiocei.